Această vitamină îți protejează...
„Tetraximul a expirat, dar din fericire, firma producătoare le-a luat înapoi, le schimbă, deci nu e o problemă de a pierde banii. Există o distribuţie pe ţară, în funcţie de nişte estimări pe care le face fiecare Direcţie de Sănătate Publică. În general, estimările sunt corecte, dar mai există şi greşeli şi atunci avem într-un judeţ mai mult, iar în altul, mai puţin. Trebuie, însă, să comunicăm ministerului, unde există acel centru care poate face repartiţiile între judeţe. De multe ori nu comunicăm şi spunem că nu există. Nu! Aceste vaccinuri există”, a afirmat Sorina Pintea.
Potrivit ministrului Sănătăţii, vaccinul antigripal a intrat deja, într-o primă tranşă de 80.000 de doze, pentru personalul medical, având în vedere că este categoria cu cel mai mare risc de îmbolnăvire. De asemenea, între 10 şi 15 octombrie vor mai intra încă 700.000 de doze, care vor fi repartizate medicilor de familie.
În ceea ce priveşte virusul rujeolic, ministrul Sorina Pintea a precizat că, pentru prima dată, numărul persoanelor infectate a scăzut sub 50 în ultimii doi ani, iar în ultimele două luni nu a mai avut loc niciun deces.
De ce este important ca părinții să accepte vaccinarea
Declarațiile ministrului Sorina Pintea au fost făcute cu ocazia unei campanii de informare și vaccinare organizată în județul Mehedinți de Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF.
Campaniile de informare şi vaccinare trebuie realizate la nivelul întregii ţări, iar părinţii care aleg vaccinarea protejează nu doar sănătatea copiilor lor, ci contribuie şi la protejarea altor copii care nu pot fi vaccinaţi, a subliniat Sorina Pintea.
„Aşa cum am promis, vom continua campaniile door-to-door în cât mai multe comunităţi din ţară. Campania de la Strehaia este un exemplu practic care poate fi replicat în judeţele din Sud-Vestul României. Acest gen de acţiuni trebuie realizate la nivelul întregii ţări. Fiecare copil care intră în contact cu rujeola o poate transmite celor care nu sunt protejaţi, inclusiv copii prea mici pentru a fi vaccinaţi sau copii care nu pot fi vaccinaţi din cauza unor condiţii medicale preexistente. Alegând vaccinarea, părinţii protejează nu doar sănătatea copiilor lor, ci contribuie si la protejarea altor copii care nu pot fi vaccinaţi”, a afirmat Sorina Pintea, citată într-un comunicat de presă remis de Ministerul Sănătăţii.
La Liceul Tehnologic „Matei Basarab” din Strehaia a fost organizat un centru de informare pentru părinţi privind beneficiile vaccinării şi un centru de vaccinare, unde medicii de familie din Strehaia împreună cu medici voluntari au consultat şi vaccinat copiii. În cadrul sesiunilor de informare, o echipă de specialişti formată din medic de familie, medic epidemiolog şi psiholog a prezentat părinţilor informaţii cu privire la beneficiile vaccinării şi riscurile nevaccinării şi a răspuns întrebărilor adresate de părinţi.
UNICEF: Cea mai bună metodă de prevenţie este vaccinarea
„Trebuie să ne asigurăm că fiecare copil din România beneficiază de protecţie împotriva bolilor ce pot fi prevenite, cum ar fi pojarul. Cea mai bună metodă de prevenţie este vaccinarea. Atunci când părinţii cunosc beneficiile dovedite ale vaccinării, decid să-şi vaccineze gratuit copiii la medicul de familie. Din experienţa pe care UNICEF o are atât pe plan local, cât şi internaţional, ştim că este posibil să creştem numărul copiilor vaccinaţi prin campanii de recuperare realizate în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, reprezentanţi ai comunităţilor, dar şi specialişti cum ar fi asistenţii medicali şi mediatorii sanitari”, a declarat Gabriel Vockel, reprezentantul adjunct al UNICEF în România.
Rata de vaccinare, în creștere de la 6,9% la 97%
Campania door-to door, de informare şi educare a părinţilor cu privire la vaccinare, precum şi de creştere a gradului de vaccinare în rândul comunităţilor vulnerabile, iniţiată de Ministerul Sănătăţii, a demarat în oraşul Strehaia şi în localitatea Plopi din judeţul Mehedinţi în urmă cu o lună. În luna septembrie, echipe formate din personalul Direcţiei de Sănătate Publică împreună cu asistenţii medicali comunitari şi şcolari şi medicii de familie pe listele cărora figurează copiii restanţieri la vaccinare au vizitat peste 164 de familii din Strehaia şi 46 de familii din localitatea Plopi. În urma acestor acţiuni, au fost vaccinaţi peste 90 de copii. În urma campaniei desfăşurate în cele două comunităţi din judeţul Mehedinţi, rata de acoperire vaccinală a crescut în interval de o lună în Strehaia la 60%, după ce rata de vaccinare era de 11,3 % la 1 septembrie, autorităţile sperând ca aceasta să crească până la peste 90%. În ceea ce priveşte satul Plopi, comuna Tamna, rata de vaccinare înregistrată la 1 septembrie era de 6,9%, ajungând în prezent la 97%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...