Somnul insuficient, risc crescut de cel puțin două boli cronice. Medic: O provocare majoră pentru sănătatea publică

somnul insuficient. FOTO: Freepik @Drazen Zigic
Somnul sub 5 ore pe noapte crește riscul de a face boli cronice, chiar și cu 40%, potrivit unui studiu.

Specialiștii recomandă un somn de 7-9 ore pe noapte, nefragmentat, un somn de calitate care să ne ajute să ne refacem după agitația zilei trecute, dar și să prindem puteri pentru ziua următoare.

În timpul somnului, corpul nostru își repară mușchii, crește oasele, gestionează hormonii, sortează amintirile de peste zi.

Somn puțin, risc de boli cronice

Un nou studiu condus de cercetătorii britanici de la University College London arată că un somn mai scurt de 5 ore la persoanele de peste 50 de ani  ar putea fi legat de un risc crescut de a dezvolta cel puțin două boli cronice, arată Science Daily.

Cercetarea, publicată în PLOS Medicine, a analizat impactul duratei somnului asupra sănătății a peste 7.000 de bărbați și femei cu vârste de 50, 60 și 70 de ani, din cadrul studiului de cohortă Whitehall II.

Cercetătorii au examinat relația dintre durata somnului fiecărui participant, mortalitatea și dacă au fost diagnosticați cu două sau mai multe boli cronice (multimorbiditate) - cum ar fi boli de inimă, cancer sau diabet - pe parcursul a 25 de ani.

Astfel, persoanele care au declarat că au dormit sub 5 ore pe noapte au avut cu 20% mai multe șanse de a fi diagnosticate cu o boală cronică și cu 40% mai multe șanse de a fi diagnosticate cu două sau mai multe boli cronice în decurs de 25 de ani, comparativ cu acele persoane care au dormit până la 7 ore pe noapte.

De asemenea, cercetătorii au constatat că durata somnului de sub 5 ore pe noapte a fost asociată cu o mortalitate cu 25% mai mare pe parcursul perioadei analizate, lucru care a explicat în egală măsură faptul că durata somnului este legată de riscul de a dezvolta boli cronice, boli care, la rândul lor, cresc riscul de deces.

De altfel, comorbiditățile sunt o consecință a creșterii nivelului de trai, mai mult de jumătate dintre adulții din țările cu venituri ridicate au cel puțin două boli cronice.

Potrivit autorului studiului, dr. Severine Sabia, ”acest lucru se dovedește a fi o provocare majoră pentru sănătatea publică, deoarece comorbiditatea este asociată cu o utilizare ridicată a serviciilor de asistență medicală, spitalizări și dizabilități.

Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, obiceiurile lor de somn și structura somnului se schimbă.

Cu toate acestea, se recomandă să se doarmă între 7 și 8 ore pe noapte - deoarece duratele de somn peste sau sub această durată au fost asociate anterior cu boli cronice individuale”, a declarat dr. Severine Sabia.

Vezi și: Bolile pe care le faci din cauza lipsei de SOMN. Ora perfectă de somn, demontată. Medic: Indicatori ai DEMENȚEI

Cum să obții un somn odihnitor

Pentru obținerea unui somn odihnitor, care să scadă riscul de dezvoltare a unor boli, cronice sau nu, este nevoie de o bună igienă a somnului.

Acest lucru înseamnă liniște în dormitor, fără televizor sau alte dispozitive electronice, o temperatură confortabilă, chiar mai mică decât cea din restul casei, dar și activitatea fizică în timpul zilei, precum și o plimbare la ora apusului.

Jo Whitmore, asistentă medicală cardiacă principală la British Heart Foundation, a declarat: ”Să dormiți suficient îi permite corpului dumneavoastră să se odihnească. Există o serie de alte moduri în care un somn insuficient ar putea crește riscul de boli de inimă sau de accident vascular cerebral, inclusiv prin creșterea inflamației și a tensiunii arteriale”.

Sfaturi pentru un somn odihnitor. Ce nu trebuie să ai în dormitor

După o zi agitată, este firesc să ne dorim cu toții să avem un somn liniștit, dar mai ales odihnitor, iar pentru asta este nevoie de o rutină, care o dată învățată ne poate îmbunătăți starea de bine și calitatea vieții de zi cu zi. 

Pe contul său de Facebook, medicul Vasi Rădulescu a venit cu câteva sfaturi pe care fiecare dintre noi le poate pune în aplicare, cu puțin ”exercițiu”, însă cu rezultate foarte bune.

”1. Este indicat să nu iei în dormitor telefonul mobil, pentru că-l vei verifica de multe ori. Pe lângă faptul că îți va menține atenția la nivel înalt, te va bombarda și cu lumină albastră, care inhibă eliberarea melatoninei, un hormon crucial în inițierea și menținerea somnului.

2. Nu ține în dormitor niciun alt dispozitiv care emite lumină albastră, aici incluzând și televizorul.

3. Dormi la o temperatură ceva mai coborâtă. Corpul adoarme mai bine la 18-19 grade. Poate unii consideră prea mică temperatura, dar așa arată studiile; o poți crește, dar lasă cu câteva grade mai jos decât în restul casei.

4. Seara evită să consumi alcool și prudență la cafea. Sunt neuroexcitante ambele. Cine nu tolerează cafeaua și nu poate să doarmă, mai bine renunță la cafea decât la somn.

5. Lenjerie de pat și de corp cât mai confortabile. Fără șosete. Fără obiecte inutile prin pat. Citește mai departe AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel