Trei factori de risc majori duc la...
Sindromul de ovar polichistic (SOPC) este o afecțiune hormonală, întâlnită în rândul femeilor aflate la vârsta fertilă, cu un impact important asupra sănătății, aceste paciente având un risc crescut de boli cardiovasculare și metabolice, precum diabetul zaharat de tip 2.
”Sindromul de ovar polichistic este cea mai frecventă afecțiune endocrină la femeile de vârstă fertilă și, ca definiție, include pe de o parte un aspect ecografic polichist al ovarelor, tulburări de ciclu menstrual, și secundar, lipsa ovulației, și exces de hormon masculin, fie clinic, fie biochimic, în analizele de laborator”, a explicat, la Digi 24, dr. Corina Neamțu, medic endocrinolog.
Potrivit medicului, cauzele apariției acestui sindrom sunt foarte controversate. ”Cei mai mulți cred că este o cauză primar-ovariană, aceea că ovarul nu-și mai îndeplinește funcția de a produce în fiecare lună câte un ovocit, care ajunge la maturitate și care apoi ovulează, ci la acest grup de femei rămân mici foliculi, imaturi, care nu parcurg acest drum de dezvoltare foliculară și din ei se produce hormonul masculin.
Este o afecțiune înnăscută, nu dobândită, deci acest grup de paciente au tulburări de ciclu de la prima menstruație, din adolescență”, a mai spus endocrinologul.
În ceea ce privește simptomatologia în cazul sindromului de ovar polichistic, medicul afirmă că ”în primul rând sunt aceste tulburări de ciclu menstrual și definim ca tulburare de ciclu menstrual un număr de mai puțin de 8 menstruații în timpul unui an. Deci dacă o pacientă a avut o singură lună absență nu intră în categoria aceasta.
Pe de altă parte, anumite semne de exces de hormon masculin, păr în zonele care nu sunt obișnuite femeilor, respectiv la nivelul feței - buză superioară, bărbie, uneori asemănător sexului masculin, la nivelul toracelui - pe partea anterioară și posterioară, la nivelul brațelor, în partea superioară, și coapselor. Apoi, acnee, păr gras și nu în ultimul rând, căderea părului capilar.
Acest grup de paciente are predispoziția de a se îngrășa mai ușor”, a mai spus medicul.
La femeia de vârstă fertilă, riscurile pe termen scurt sunt, în primul rând, absența sarcinii și o dificultate în obținerea ei, multe dintre aceste paciente având nevoie de tratamente în acest sens.
Un alt risc este cel legat de hiperandroginism, iar în cazul femeilor care ies din vârsta fertilă, ”acest sindrom de ovar polichistic induce un risc cardiovascular, în special dacă femeia este supraponderală. La acest grup de paciente nivelul de colesterol este mai mare, au o predispoziție spre a dezvolta diabet, hipertensiune, deci o grămadă de probleme care le vor urmări pe tot parcursul vieții”, a adăugat endocrinologul.
Tratamentul acestui sindrom este împărțit pe categorii de vârstă, și simptomatolgie. ”La adolescente și femeia tânără, tratamentul este contraceptivul. Trebuie precizat că tratamentul pentru ovar polichistic nu vindecă problema, fiind înnăscută, ci doar controlează simptomatologia.
”Contraceptivele controlează, pe de o parte, ciclicitatea menstruală, excesul de hormoni masculini, acneea. Acesta este un tratament. Se poate opta și pentru tratamente anti-androgenice, atunci când pacienta vine pentru acest subiect, pentru păr în plus, pentru acnee.
Există anumite tratamente care blochează accesul acestor hormoni masculini la receptorul lor. În al treilea rând, foarte important, tratament ca în diabet, care controlează rezistența la insulină și are un rol benefic metabolic pentru că aceste paciente au tendința de a dezvolta diabet zaharat”, a mai spus endocrinologul.
Infertilitatea este definită ca fiind imposibilitatea de a rămâne însărcinată în ciuda unor relații intime frecvente și neprotejate timp de cel puțin un an pentru majoritatea cuplurilor.
Infertilitatea poate rezulta fie dintr-o problemă a femeii, fie dintr-o problemă a bărbatului sau chiar dintr-o combinație de factori care împiedică sarcina. Din fericire, în prezent, există multe terapii sigure și eficiente care vă îmbunătățesc semnificativ șansele de a rămâne însărcinată.
Potrivit unui raport din 2019, 1 din 4 cupluri din România se confruntă cu infertilitatea. În SUA, 1 din 8 cupluri se confruntă cu infertilitatea.
Cei mai mulți oameni știu că factorii de risc, cum ar fi vârsta, fumatul și alcoolul pot îngreuna nașterea unui copil, dar cu toate acestea, există familii tinere, cu un stil de viață sănătos, care se luptă să aibă un copil.
În ceea ce privește manifestările infertilității, principalul simptom este faptul că nu rămâneți însărcinată. Este posibil să nu existe alte simptome evidente, dar, uneori, femeile cu infertilitate pot avea perioade menstruale neregulate sau absente.
În unele cazuri, bărbații cu infertilitate pot avea unele semne de probleme hormonale, cum ar fi modificări ale creșterii părului sau ale funcției sexuale. Citește mai departe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Acestea sunt cele mai importante...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Cercetătorii investighează rolul unor...