Activitatea fizică poate fi aliatul...
Bolile psihice sunt tot mai prezente printre noi. Psihiatrul Gabriel Diaconu a afirmat recent că ”undeva la un 5-6 milioane de români trăiesc cu boală psihică.
De departe cei mai des întâlniți sunt cei care au depresie, avem probabil la un milion jumate-două milioane, avem probabil peste un milion de persoane dependente de alcool în România, avem sute de mii de persoane care trăiesc cu tulburări ale gândirii, nu vorbesc aici doar de persoane care au episoade de psihoză, vorbesc și de persoane care au declin cognitiv sau tulburări neuro-cognitive (de învățare, discalculie, dislexie), sunt foarte mulți oameni”, a declarat psihiatrul la Digi 24.
David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, trece de asemenea printr-un astfel de episod, de tulburare psihică, iar potrivit SpyNews, având nevoie inclusiv de tratament medicamentos antidepresiv.
”În momentul ăsta viața mea e mult mai ok, n-am fost deloc bine în trecut, până acum o lună.
Am fost pe antidepresive vreo patru luni, am fost pe pastile de reglare de emoții pentru că am fost diagnosticat cu borderline.
Am fost și la psihiatru, am mers vreo două săptămâni, dar n-am mai continuat pentru că n-am avut bani să le continui, însă mi-a prescris o pungă de medicamente”, a declarat pentru SpyNews.
De altfel, tânărul de 26 de ani pune întreaga situație pe seama relației pe care a avut-o cu mama sa.
”Toate aceste stări s-au produs din tot trecutul meu cu mama, din copilăria mea, toate au venit acum în viața de adult, abia acum la 25 de ani m-a lovit rău de tot, am realizat tot ce mi s-a întâmplat, un trecut oribil.
Am început să mănânc prost, am ajuns pe pastile, Sarah JSun, prietena mea, care e ca îngerul meu păzitor, îmi e prietenă, soră, ce vrei tu, ea a urlat la mine ca să pun stop și să îmi revin”, a mai spus David Pușcaș, pentru sursa menționată.
Luminița Anghel afirma încă de acum un an că a făcut tot ceea de a putut pentru a-i oferi fiului său un viitor.
”Prefer să nu comentez. Mi-am făcut datoria cât s-a putut. Am pus punct. Poate să spună ce dorește.
Viața merge înainte. Dumnezeu are grijă de toți, în funcție de fapte”, a declarat Luminița Anghel, pentru WOWbiz.
Potrivit DMS-5 (Manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor psihice, ediția a 5-a), anxietatea și depresia sunt cele mai comune tipuri de afecțiuni mintale.
Tulburarea de personalitate borderline este o tulburare de sănătate mintală care are un impact asupra modului în care o persoană gândește și simte despre propria persoană și despre ceilalți, cauzând probleme de funcționare în viața de zi cu zi.
Aceasta include probleme legate de imaginea de sine, dificultăți în gestionarea emoțiilor și a comportamentului și un model de relații instabile, arată Mayo Clinic.
În cazul persoanei care suferă de tulburare de personalitate borderline, aceasta are o teamă intensă de abandon sau instabilitate și este posibil să aibă dificultăți în a tolera singurătatea.
Cu toate acestea, furia nepotrivită, impulsivitatea și schimbările frecvente de dispoziție îi pot îndepărta pe ceilalți, în ciuda dorinței persoanei cu această afecțiune de a dori să aibă relații de iubire și de durată.
Tulburarea de personalitate borderline începe, de obicei, la începutul vârstei adulte. Afecțiunea pare să fie mai gravă la vârsta adultă tânără și se poate ameliora treptat, odată cu vârsta.
Cauzele care duc la tulburarea de personalitate border line pot fi genetice, dar și în urma unor anomalii la nivelul creierului, precum o funcționare defectuoasă a serotoninei, cea care este direct răspunzătoare de starea de bine.
Factorii de rics care pot duce la această tulburare psihică au legătură cu predispoziția genetică, dar și cu o copilărie stresantă.
Tulburarea de personalitate borderline afectează modul în care vă simțiți în legătură cu voi înșivă, modul în care vă raportați la ceilalți și modul în care vă comportați.
Semnele și simptomele pot include:
- o teamă intensă de abandon, ajungând chiar la măsuri extreme pentru a evita o separare sau o respingere reală sau imaginară
- un tipar de relații intense instabile, cum ar fi idealizarea cuiva într-un moment și apoi, brusc, credința că persoana respectivă nu-i pasă suficient sau este crudă
- schimbări rapide ale identității și imaginii de sine, care includ schimbarea obiectivelor și valorilor și faptul că te vezi pe tine însuți ca fiind rău sau ca și cum nu ai exista deloc
- perioade de paranoia legată de stres și pierderea contactului cu realitatea, care durează de la câteva minute la câteva ore
- comportamente impulsive și riscante, cum ar fi jocurile de noroc, condusul imprudent, sexul nesigur, cheltuieli nebunești, mâncatul excesiv sau abuzul de droguri, sau sabotarea succesului prin renunțarea bruscă la un loc de muncă bun sau încheierea unei relații pozitive
- amenințări sau comportamente sinucigașe sau auto-vătămare, adesea ca răspuns la teama de separare sau respingere
- schimbări ample de dispoziție care durează de la câteva ore la câteva zile, care pot include fericire intensă, iritabilitate, rușine sau anxietate
- sentimente continue de goliciune
-furie intensă și nepotrivită, cum ar fi pierderea frecventă a temperamentului, sarcasm sau amărăciune, sau certuri fizice, mai arată sursa citată.
Tulburarea de personalitate borderline poate avea un impact important asupra vieții, pe mai multe domenii. Astfel, aceasta poate afecta atât viața intimă și relațiile apropiate, cât și viața profesională, școală, serviciu, activitățile sociale și stima de sine. Toate acestea pot duce la:
- schimbări multiple de locuri de muncă sau chiar pierderea acestuia
- abandonul studiilor
- probleme legale, inclusiv detenția
- conflicte în cadrul cuplului, familiei, care să ducă la separare sau divorț
-automutilate
- implicare în relații abuzive
- sarcini nedorite, viață sexuală dezordonată
- tentative de suicid.
În plus, persoana cu tulburare de personalitate bordeline poate avea, în paralel, și alte afecțiuni psihice, precum:
- depresie
- consum excesiv de alcool sau substanțe interzise
- tulburări de anxietate
- tulburări alimentare
- tulburări de bipolaritate
- PTSD
- ADHD
- alte tulburări de personalitate.
Vezi și: Cititul cu voce tare, important la orice vârstă. Ajută la depășirea anxietății, dar și la memorie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Activitatea fizică poate fi aliatul...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Durerea și disconfortul în jurul...
La vârsta a doua, prevenția...