La vârsta a doua, prevenția...
Campania „Urgența este pentru Urgențe", care își propune să contribuie la educarea populației din România cu privire la utilizarea rațională și responsabilă a serviciilor medicale de urgență, a fost lansată astăzi, într-o conferință de presă, la Spitalul de Urgență Floreasca.
Serviciul 112 a preluat, anul trecut, 12.735.836 de apeluri, conform datelor STS, însă mai mult de jumătate dintre acestea nu reprezintă urgențe de competența serviciului, ci solicitări de informații diverse, apeluri efectuate din greșeală, farse și apeluri injurioase.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a precizat că aproximativ cinci milioane de cazuri medicale reale ajung pe an la Unitățile de Primiri Urgențe.
„Apelurile nu sunt numai pe medical, sunt și apelurile care vin pe Pompieri, apelurile care vin pe Poliție. 112 preia toate apelurile, însă pe partea medicală din aproximativ 2.700.000 de cazuri pe care le rezolvă ambulanța, nu numai urgențe, și consultații și transport, în jur de 1.200.000 ajung la UPU pe an. La SMURD cifra e mai mare care ajunge la UPU, pentru că acolo avem echipajele paramedicale care nu pot lua decizia de lăsa un bolnav acasă. (...) Ambulanțele pe an ajung în jur la două milioane de cazuri din cele 5 milioane, restul vin cu mașini particulare, pe picioarele lor, dar asta nu înseamnă că nu sunt urgențe", a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, citat de Agerpres.
Campania „Urgența este pentru Urgențe" este una de informare a populației și cuprinde două spoturi Tv și două sporturi radio, subtitrate în limba maghiară și germană, ce vor fi difuzate timp de un an.
„Campania este de educare a populației. (...) Campania noastră pe partea Unităților de Primiri Urgențe este menită să conștientizeze populația care este rolul principal al Unității de Primiri Urgențe și anume salvarea de vieți și celelalte urgențe. (...) Această campanie (...) vrea să arate ce se întâmplă în spatele ușilor camerei de resuscitare și a altor încăperi din UPU unde medicii sunt ocupați în a salva vieți și să înțeleagă că dacă ei așteaptă pentru o febră de 38 sau pentru că tușesc sau pentru că au o problemă acută, dar care nu le pune viața în pericol, motivul așteptării este faptul că medicii sunt ocupați", a spus Arafat, care a precizat că în fiecare an numărul de medici în unitățile medicale de urgență crește.
O altă problemă reală este exagerarea simptomelor de către unii pacienți, care își supraevaluează starea atunci când sună la 112 ca să le vină mai repede ambulanța. În timpul ăsta, atrage atenția Raed arafat, cineva ar putea să moară pentru că ambulanța e ocupată de o falsă urgență!
„Avem oameni care se așteaptă dacă au sunat și au zis că au febră de 38 (n.r. - de grade C) mașina să fie cu girofar și sirenă în 5 minute în fața casei. Acest lucru este imposibil. Nicio țară nu asigură, nicio țară nu face acest lucru. (...) O parte din concetățenii noștri se supără pe această așteptare și atunci s-a învățat să exagereze din două motive: să vină ambulanța mai repede și ca să ajungă în UPU și să treacă cu targa de la punctul de triaj direct în interior, pe lângă cei care așteaptă. (...) Vrem să conștientizăm populația că un telefon abuziv poate ucide. (...) Urgența diferă din punctul de vedere al pacientului și din punctul de vedere al medicului, vrem ca pacientul să înțeleagă care este modul în care medicul vede urgența, pentru că avem urgență percepută și urgență reală", a spus șeful DSU.
Conform unui ordin publicat săptămâna trecută, timpul de așteptare pentru cazurile de cod verde, albastru și alb a fost prelungit. Pentru pacienții de cod verde timpul de așteptare a fost prelungit la 60 de minute, iar pentru cei de cod alb la 240 de minute.
Directorul STS, Ione-Sorinel Vasilca, a precizat că de la operaționalizarea sistemului 112 în România până în prezent numărul apelurilor nonurgente au avut o tendință descrescătoare - de la valori de 97,2%, din totalul apelurilor în 2005, la 55% în 2018, respectiv la 46% în primul trimestru al acestui an.
„Această tendință descrescătoare a apelurilor nonurgente s-a datorat în mare măsură efectelor derulării unor campanii similare celei desfășurate astăzi și a unei conlucrări consistente, consecvente și susținute între autorități, cetățeni, instituții și canale media", a arătat acesta.
Conform unui studiu IGSU, prin intervenții la urgențe reale semnalate la 112 au fost salvate în ultimii cinci ani zeci de mii de vieți și zeci de miliarde de lei.
„Analiza apelurilor nonurgente primite în sistemul 112 anul trecut ne indică o medie zilnică de 18.000 de apeluri nonurgente în care sunt implicați în medie 380 de operatori 112 și 5.500 de apelanți zilnic. Durata convorbirilor nonurgente cumulate la nivel național a fost anul trecut de 60 de ore zilnic, adică doi ani și jumătate de convorbiri care nu aduc valoare urgenței reale", a mai spus directorul STS.
„În ultimul timp s-a demonstrat de la an la an că solicitările la 112 au fost în creștere cam cu 5% atât în România cât și în rândul celorlalte state membre ale UE. Nu putem aștepta ca numărul de solicitări nejustificate să domine, este momentul să intervenim și cu această campanie (...) de informare și de conștientizare a populației din României", a spus Dan Octavian Alexandrescu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
„Sper că această campanie o să dea rezultate. O să vedem în timp", a adăugat Rodica Nassar, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Campania face parte din cea de-a II-a etapă a proiectului „Îmbunătățirea calității serviciilor de urgență spitalicești și prespitalicești prin dezvoltarea și implementarea unui program de formare", finanțat prin programul de cooperare elvețiano-român. Sporturile Tv au fost filmate la Spitalul de Urgență Floreasca și au fost regizate de Constantin Popescu, iar imaginea și producția a fost semnată de Liviu Mărghidan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...