Românul care a făcut 800 km ca să se vaccineze împotriva COVID. Medic arădean: zilnic avem persoane din alte județe

Un constănțean s-a imunizat împotriva infecției COVID taman în Arad. Medicii arădeni susțin că zilnic vaccinează persoane din alte zone alte țării.

Un român din Constanța s-a programat în ianuarie, când s-a dat drumul celei de-a doua etape din campania națională de vaccinare, la Arad. De la Constanța a făcut, cu trenul, circa 800 de kilometri ca să se imunizeze. Coordonatorul centrului de vaccinare din localitatea Grădiște, județul Arad, unde i-a fost administrat serul constănțeanului, Lenuța Timiș, a declarat, potrivit Antena 3:

”Am avut, într-adevăr, la începutul lunii martie, o persoană venită tocmai din Constanța, pentru a se vaccina la Arad. Acesta nu este, însă, un caz singular. Zilnic avem persoane din alte județe care vin la noi, în urma programării prin intermediul platformei. Cei mai mulți sunt din județul Timiș – avem zile când aproape jumătate dintre cei pe care îi vaccinăm sunt din Timiș – dar vin și din Bihor sau Bistrița. Centrul de vaccinare din Grădiște a fost destul de greu încercat din punctul de vedere al patologiilor: am avut pacienți cu boli rare, alergii, boli autoimune, care au venit să se vaccineze la noi și nu știam dacă vor avea reacții adverse – și mai ales de ce natură – post vaccinare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel