Această vitamină îți protejează...
România nu are acces imediat la noile terapii. Suntem codașii Europei în ceea ce privește accesul la noile tratamente. Dr. Ioana Bianchi, Director Relații Externe ARPIM, a explicat în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul dezbaterii "Traseul pacientului cu osteoporoză – de la prevenție la management de excelență" care sunt barierele de care ne lovim.
”Politicile de sănătate trebuie bazate pe dovezi, accesul la inovație este important numeric, dar și când se face pentru că durata dintre aprobarea medicamentelor la nivel european și protocoalele terapeutice publicate în Monitorul Oficial, în România, este de 899 de zile. Ceea ce înseamnă că un pacient din România accesează un medicament aprobat în perioada 2017-2020, la nivel european, cam într-o perioadă de cinci ori mai mare față de cea de care are acces un pacient german.
Nu ne uităm întotdeauna numai la țările care au sisteme de sănătate foarte dezvoltate, ne mai uităm și la Cehia, Polonia, până și față de acestea suntem puțin mai în spate”, a declarat dr. Ioana Bianchi, în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul dezbaterii "Traseul pacientului cu osteoporoză – de la prevenție la management de excelență" care sunt barierele de care ne lovim.
Traseul pacientului cu osteoporoză ar trebui să fie unul individualizat. În momentul de față există o prăpastie în ceea ce privește terapia.
”Traseul pacientului individualizat în funcție de clasele de risc este foarte important în orice patologie, și în osteoporoză. Traseul pacientului trebuie să includă și responsabilități, indicatori de monitorizare și termene de timp pentru că este foarte important. Vorbim de acea prăpastie terapeutică. România este clasificată, într-un studiu, ca țară cu mare deficit terapeutic. Între persoanele care ar avea nevoie, persoane cu fracturi de șold, persoane cu fracturi vertebrale care ar avea nevoie de tratament și cele care primesc tratamentul. Suntem o țară cu populație relativ scăzută la risc, dar cu mare deficit terapeutic.
Este foarte important să avem date, dar vorbim de date atât la nivel epidemiologic, cât și date de utilizare a serviciilor și date privind monitorizarea parcursului pacienților, dar și date referitoare la costuri și referitoare la aderența la tratament care și ea are un cost pe care de multe ori nu știm să îl cuantificăm.
Vezi și: Tasarea coloanei vertebrale, cauze și riscuri. Bojincă: Avem o mulțime de paciente tinere
S-a vorbit de faptul că medicamentele sunt scumpe, dar, de multe ori, asta este o percepție. Din acest studiu care privește datele la nivel de an 2019, din cele 27 de state membre UE, la care se adaugă UK și Elveția, costurile totale, directe, cele care se referă la cele plătite de Casa de Asigurări sunt de 56,9 miliarde de euro, dintre care costurile legate de tratamentul farmaceutic se ridică doar la 1,6 miliarde de euro.
Dacă ne uităm la costuri, costurile patologiilor cardiovasculare în 2019 au fost 58,4 miliarde de euro. Nu este foarte departe de 56,9 de cele ale osteoporozei. Ceea ce ni se pare o boală relativ tăcută are niște consecințe financiare și extrem de importante.
Costul anilor de viață sănătoși pierduți de persoanele care sunt afectate de osteoporoză este un miliard de euro. Putem să cuantificăm niște lucruri”, a mai precizat sursa citată.
Vezi mai multe în VIDEO
Noile terapii sunt greu accesibile la noi în țară. Farm. Răzvan Prisada, Președinte ANMDMR, a explicat în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul dezbaterii "Traseul pacientului cu osteoporoză – de la prevenție la management de excelență" care sunt barierele de care ne lovim.
”Partea care implică agenția în zona medicamentului este accesul la terapii noi, inovative, dar și asigurarea continuității accesului la tratamentele standard, clasice. Începem să avem din ce în ce mai multe probleme și nu este doar o specificitate a pieții interne. Din păcate, accentuată de perioada post-pandemică și de condițiile economice pe care le traversăm, există din ce în ce mai multe probleme în a asigura continuitatea tratamentelor clasice pe piața mondială.
Unele probleme sunt legate de dependența pe care regiunea din care facem parte o are față de furnizorii de materie primă, din Asia de Sud-Est. Atrag atenția că nu este vorba doar de substanțele medicamentoase. Există probleme în furnizarea excipienților și a materiilor conexe, hârtie, carton, blistere, folie de aluminiu și sticlă. Avem probleme legate de lipsa sticlei de calitate care poate fi utilizată pentru preparatele injectabile.
În ceea ce privește accesul la tratamente noi, spun că, am făcut pași mari în ultimele 6 luni în ceea ce privește deblocarea situației autorizării studiilor clinice în România. Este prima poartă de acces la viitoarele tratamente de ultimă generație. Până în luna ianuarie nu ar trebui să avem niciun studiu clinic neautorizat, majoritatea sunt autorizabile.
Avem acum primele studii clinice actualizate la 31 de zile de la momentul depunerii, actualizate real nu prin aprobare tacită. Se face o muncă susținută pentru ca situația să fie deblocată în condiții de maximă siguranță și calitate, ceea ce va încuraja dezvoltarea și mai mare a pieței studiilor clinice. Vor veni din ce în ce mai multe aplicații către România.
În acest moment suntem la coada Europei în ceea ce privește numărul de aplicații raportat la numărul populației. Lucrul acesta va aduce beneficii palpabile și rapide pentru pacienții români”, a explicat farm. Răzvan Prisada, în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul dezbaterii "Traseul pacientului cu osteoporoză – de la prevenție la management de excelență".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...