Această metodă simplă ne ajută să...
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin de ministru pentru aprobarea metodologiei de implementare a derulării proiectului pilot privind modelul de îngrijire în sistem ambulatoriu al pacienților cu tuberculoză din România.
Prin acest document este aprobată metodologia de implementare a derulării proiectului-pilot privind modelul de îngrijire în sistem ambulatoriu al pacienților cu tuberculozădin România.
Proiectul pilot va fi derulat în București, în perioada ianuarie –decembrie 2020 și face parte dintr-un proiect mai amplu „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, finanțat de către Fondul Global de Luptă împotriva Tuberculozei și Malariei pe care MS îl derulează timp de trei ani, în perioada 2018-2021, potrivit unui comunicat de presă al MS.
Proiectul prevede ca pacienții cu tuberculoză să fie tratați în dispensarele TB aparținând Institutului de Pneumoftiziologie „Marus Nasta” (din sectoarele 4, 5 și 6), cu obiectivul de a evita spitalizările în situația în care acestea nu sunt absolut necesare.
De altfel, obiectivele operaționale ale proiectului pilot sunt reprezentate de tratarea exclusiv în ambulatoriu a minimum 200 de pacienți cu TB BK negativă din București, a 65% din totalul pacienților cu TB sensibilă, cu microscopie negativă și cu rezidența în București, dar și asigurarea unei rate de aderență de 90% în lotul de pacienți cu TB BK negativă tratați exclusiv în ambulatoriu.
Rata de succes așteptată la tratament este de 85% (pacienți cu succes terapeutic –vindecați și tratament complet, conform definiției) și a unei rate de abandon și pierduți mai mică decât media pe țară, de 4%.
Implementarea acestui proiect pilot are ca obiective - pe lângă tratarea pacienților cu spută BK negativă în ambulator, pacienți care nu sunt contagioși - și diagnosticarea rapidă a suspecților, toate acestea fiind făcute astfel încât persoanele sănătoase să nu fie supuse riscului de a contracta boală.
„Tuberculoza continuă să rămână o problemă majoră de sănătate publică în România. Deși rata de notificare a cazurilor a scăzut constant din anul 2002, România rămâne țare cu cea mai ridicată rată anuală de notificare din UE. În sistemul medical românesc managementul cazurilor de tuberculoză este încă centrat pe internarea continuă în spitale/secții de pneumoftiziologie, unde se realizează diagnosticul de certitudine,inițierea tratamentului, precum și, după caz, monitorizarea reacțiilor adverse și evaluarea statusului pacientului la diverse etape terapeutice. Alături de OMS, care este partenerul nostru urmărim să inversăm acest concept și să începem tratarea pacienților și în dispensare, așa cum recomandă politicile OMS”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.
Proiectul poate fi găsit pe pagina de web www.ms.ro, secțiunea Transparență Decizională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...