Prof dr Vladimir Beliș, COVID-19: Dacă închideau granițele am fi avut mult mai puține cazuri

Peste 3.500 de români blocați la graniță Sursa foto: MTI
Prof Dr Vladimir Beliș a explicat că România stă bine ca număr de cazuri, mai ales dacă ne gândim că s-au întors în țară peste un milion de oameni care au adus cu ei noul coronavirus și COVID-19.

Prof Dr Vladimir Beliș, care este părintele Medicinei Legale din România, și încă extrem de activ la redutabila vârstă de 90 de ani, spune că în pandemia de coronavirus și COVID-19, țara noastră stă bine.

„Comparativ cu alte țări, noi suntem în situație foarte bună, din punct de vedere al gradului de contaminare și al deceselor față de țările Europei Occidentale, nu mai vorbesc de Statele Unite. În afară de China care a ajuns la zero aproape, noi suntem destul de bine (...) E un lucru curios și și-au pus mulți întrebarea de ce Europa Răsăriteană a fost ceva mai ferită decât cea Apuseană", a explicat profesorul într-un interviu exclusiv difuzat de Antena 3.

Vladimir Beliș e convins că măsurile luate au fost bune și că au fost luate la timp. „Nu avem noi mai multe (cazuri, n.r.) decât alții din Europa Răsăriteană, suntem cam la fel. Suntem mult mai puțini decât cei din Europa Occidentală. (Bulgarii, n.r.) poate au fost mai riguroși în păstrarea regulilor, noi suntem mai liberali ca mod de comportare", a spus acesta.

Profesorul consideră că am fi avut și mai puține cazuri dacă închideam granițele și nu lăsam milionul de români să se întoarcă acasă.

„Asta o fost o greșeală, după umila mea părere, neînchiderea granițelor.Să știți că asta a fost una din cauzele creșterii numărului de cazuri. S-au întors un milion și ceva de români plecați și, după câte știu eu, nu toți cei care s-au întors aveau ocupații prea precise în zona de unde erau, am spus-o mai edulcorat, așa. Și bineînțeles că nu se știa dacă sunt sau nu contaminați. Dar oricum neînchiderea din timp a granițelor... păi noi, dacă am fi închis granițele, eu pot să jur aproape că n-am fi avut cazuri decât foarte puține. Ni s-au importat aceste cazuri prin numărul uriaș, în nicio țară, și cred că nu greșesc aici, în nicio țară din Europa nu au venit un milion și ceva de oameni. Așa că din punctul ăsta de vedere am scăpat ușor față de situația asta", a epxlicat Vladimir Beliș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel