Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Primul caz de gripă confirmat la o persoană din judeţul Bihor este al unei tinere, în vârstă de 19 ani, domiciliată în municipiul Oradea, a informat vineri Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
Potrivit unui comunicat de presă al DSP Bihor, aceasta s-a prezentat, împreună cu restul familiei, la consultaţie la medicul de familie în data de 20 octombrie, cu următoarea simptomatologie: febră, cefalee, tuse, rinoree, fatigabilitate (oboseală), stare anxioasă.
S-a stabilit diagnosticul de infecţie acută a căilor respiratorii superioare şi s-a prescris tratament simptomatic, antialergic şi vitamine.
Au fost recoltate probe biologice în vederea testării virusologice a gripei în data de 20 octombrie şi au fost transmise la laboratorul Centrului Regional de Sănătate Publică Cluj.
"Rezultatul a fost primit la DSP Bihor în data de 29 octombrie şi confirmă infecţia cu virus gripal AH1N1. Testarea efectuată pentru virusul SARS-CoV-2 este negativă. Tânăra şi contacţii acesteia au fost izolaţi la domiciliu, starea clinică actuală a pacientei fiind ameliorată", se mai precizează în comunicatil citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...