Prostata este o glandă mică, de...
„Am trecut şi eu prin acest tunel al suferinţei umane, care nu este nici scurt, nici iluminat continuu. E cu lumină intermitentă, când de speranţă, când de deznădejde. (...)Trebuie să respectăm regulile, pentru că altfel nu putem fi într-o situaţie confortabilă şi fiecare îşi doreşte să fie acasă", a spus Petre Daea, fostul ministru al agriculturii, la Antena 3.
De altfel, imediat după ieșirea din spital, Petre Daea, care are 71 de ani, a scris pe Facebook o parte din pățania care s-a încheiat în Ajunul Crăciunului:
„Astăzi, las lacrima bucuriei pe scările ieșirii din Spitalul Matei Balș. În momentele grele descoperi caractere și prieteni. Cu ochii suferinței priveam speranța revederii. Am depășit momentul cu sprijinul cadrelor medicale, a căror lumină a ochilor, ce străbătea vizierele, îmi dădea posibilitatea să identific pe semenii noștri care au stat pavăză lângă patul bolnavilor.
Alături de doi camarazi mai tineri, de 32, respectiv 50 ani, am împărțit bucuria vindecării, devenind prieteni. Cu gândul la binele nostru și al tuturor, mă întorc în lumea comunicării pe Facebook pentru a mulțumi celor care mi-ați fost alături în fel și chip.
Un supliment de respect și recunoștință pentru cei ce m-au ajutat să iau drumul spre spital: soția Camelia, colegii Ciolacu, Stănescu, profesorii Rafila și Cercel. Ei m-au adus în spitalul Matei Balș, dându-mă pe mâna roboților umani, care prin oglinda vizierei ne dădeau speranța victoriei cu dușmanul nevăzut și din nefericire uneori bagatelizat.
Cu un echilibru și cu o acuratețe de apreciat, mass-media a făcut public acest episod de infectare a mea și a soției.
Le mulțumesc tuturor!
Împărtășind bucuria revederii și a comunicării vă îndemn să rămâneți vigilenți, să ne revedem sănătoși, să bem simbolic speranța binelui pentru fiecare.
Virusul nu stă la semafor, să ne ferim noi de el prin respectarea regulilor.
Vă urez sănătate, Dumnezeu să ne aibă în pază pe toți!”, a scris Petre Daea pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Prostata este o glandă mică, de...
Tromboza reprezintă formarea unui...
Acest ceai scade tensiunea arterială...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Genele lungi și voluminoase au...
Tăieturile de hârtie: cu toții le-am...
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru trece prin...