Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
O nouă incursiune a cercetării științifice medicale de top din vastul domeniu al neurologiei are loc astăzi, 28 noiembrie 2021, la Cluj Napoca, în format exclusiv online, și reunește peste 1.000 de participanți (medici rezidenți, medici specialiști, medici primari și cadre didactice universitare ) , din 16 țări (Egipt, Pfilipine, Turcia, Republica Moldova, Ucraina, Uzbekistan, Rusia, Kazahstan, SUA, Germania, Israel, Coreea de Sud, Marea Britanie, Austria, Italia și România), în cadrul celui de-al 17-lea Congres al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN).
Care vor fi, în anul 2030, metodele terapeutice în ceea ce privește reabilitarea pacienților care au suferit un Accident Vascular Cerebral? Cum se poate integra un nou dispozitiv de stimulare neurologică, bazat pe interfața creier-computer, în reducerea semnificativă a dizabilităților generate de apariția unui Accident Vascular Cerebral? Ce abordări inovative sunt prezentate în Ghidul Academiei Europene de Neurologie și al Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare privind suportul farmacologic în reabilitarea motorie precoce după un accident vascular cerebral ischemic acut? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care își vor găsi răspunsul în cadrul reuniunii științifice internaționale de la Cluj-Napoca.
„Restricțiile impuse de actuala pandemie de COVID-19 au limitat , și anul acesta, posibilitățile de a organiza, în format fizic, un astfel de eveniment extrem de important pentru medicină în general, și pentru neurologie și cercetarea științifică mondială din acest vast domeniu, în mod special, mediul virtual fiind în acest context, singura scenă sigură a dezbaterilor care de altfel ne configurează și un aspect pozitiv din perspectiva numărului mare de participanți, peste 1.000 de neurologi, din 16 țări, anunțăndu-și deja prezența la această reuniune științifică de top” a declarat Prof.Dr. Dafin Mureșanu, președinte al SSNN și al Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare (EFNRS).
Anual, la nivel mondial, afecțiunile neurologice câștigă, din nefericire, tot mai mult teren în aria bolilor grave, cauza acestei extinderi alarmante fiind determinată de o multitudine de factori de risc. Concomitent, cercetarea științifică medicală aprofundată din această vastă patologie încearcă să dezvolte terapii inovative pentru a diminua numărul acestor îmbolnăviri, al deceselor și totodată, al îmbunătățirii substanțiale a calității vieții pacienților. În principal, Accidentul Vascular Cerebral (AVC) a accentuat în ultima decadă evoluții barometrice îngrijorătoare în rândul populației globului, determinând oamenii de știință să amplifice dezvoltarea conceptelor de prevenție, al diagnosticării rapide, al tratamentelor inovative și, în special, cel al neurorecuperării.
„Trebuie să apreciem faptul că, păstrând cursul firesc al performanței academice, neurologia românească, prin valorile sale, continuă să fie prezentă și apreciată în cadrul unor astfel de dezbateri la care participă anual , personalități marcante ale cercetării științifice medicale mondiale,ceea ce poate fi definit ca un plus de valoare adus constant medicinei românești, dar și ca o contribuție substanțială pe care cercetătorii români o aduc întregului concept al inovării în medicina mondială” a subliniat Prof.Dr. Dafin Mureșanu, președinte al SSNN și al Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare (EFNRS).
Congresul Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN) este organizat în parteneriat cu Societatea de Neurologie din România (SNR) , Institutul de Cercetare RoNeuro din Cluj-Napoca și Academia de Științe Medicale din România, precum și un consorțiu internațional de universități, sub egida Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare (EFNR), a Academiei Europene de Neuroreabilitare (EAN) și a Federației Mondiale de Neuroreabilitare (WFNR).
Chiar dacă în urmă cu doi ani s-a reușit extinderea unităților medicale speciale (de la 10 la 43) privind tratare în regim de urgență (prin metoda medicală denumită generic tromboliză) a pacienților care au suferit un AVC, lipsa centrelor de neurorecuperare a acestora continuă să reprezinte o mare problemă la nivel național. Accidentul Vascular Cerebral este în mod fundamental o afecțiune cronică și implică o monitorizare riguroasă după evenimentul acut, impunându-se totodată un amplu program de reabilitare neurologică. În mod ideal, serviciile de reabilitare sunt furnizate de o echipă multidisciplinară de asistență medicală cu pregătire în neurologie, aistență medicală de reabilitare, terapie ocupațională și terapie de limbaj. Aceste echipe sunt coordonate , în baza unor competențe aprobate și a unor protocoale medicale riguroase de către medici neurologi specializați în reabilitare. Acestora li se adaugă lucrătorii sociali, psihologi, psihiatrii, consilieri, fizioterapeuți și asistenți medicali specializați în reabilitare.
„Procesul de recuperare neurologică este unul complex, iar finalizarea sa din punct de vedere formal, care în principiu durează 3-4 luni de la producerea unui AVC, nu ar trebui să însemne sfârșitul procesului de reabilitare a pacientului” a precizat prof.dr. Dafin Mureșanu. Acesta a adăugat că “interesul central al cercetătorilor științifici, precum și cel al factorilor de decizie constă în necesitatea unei mai bune înțelegeri a impactului neurorecuperării care diferă din punct de vedere al rezultatelor, de la un pacient la altul”.
Supraviețuitorii unui AVC pot urma un astfel de program începând din perioada spitalizării, la domiciliu sau în centre speciale de recuperare. O problemă existentă la nivel național, cu care se confruntă pacienții care au suferit, în special, un Accident Vascular Cerebral , este dată de lipsa centrelor de recuperare neurologică.
Statistici ale Accidentul Vascular Cerebral
În ceea ce privește Accidentul Vascular Cerebral, aproximativ un milion de cazuri se înregistrează anual în Europa, studiile fiind raportate la o populație de 500 de milioane de locuitori. La nivel mondial, AVC constituie o a treia cauză a deceselor înregistrate, după bolile cardiovasculare și cancer și, conform ultimei raportări a Organizației Mondiale a Sănătății au fost înregistrate în întreaga lume peste 17 milioane de cazuri noi de AVC, aproximativ 60% dintre acești pacienți decedează, iar ceilalți rămân cu diverse grade de dizabilitate permanentă. România este plasată, potrivit ultimelor statistici, în primele trei țări europene în ceea ce privește incidența crescută a bolilor cerebrovasculare, precum și mortalitatea de cauză cerebrovasculară. Prevalenta AVC in Romania este de 0,1% pentru grupa de varsta sub 40 ani, 1,8% pentru grupa de varsta 40-55 ani, 4,3% pentru grupa de varsta 55-70 ani și 13,9% la varsta de peste 70 de ani. România înregistrează încă cea mai mare mortalitate prin AVC din Europa (21,64%), la nivel national fiind a doua cauză de deces, după bolile cardiovasculare.
Modificarea stilului de viață, în care să predomine activitatea fizică, aceasta fiind dublată de o activitate intelectuală adecvata preferințelor fiecarui individ, evitându-se tot mai mult, și pe cât posibil stresul psihosocial.
Alegerea unei alimentații corespunzătoare și echilibrate care să ne mențină la o greutate corporală optimă ( evitarea grăsimilor saturate, a dulciurilor concentrate, a aditivilor alimentari și conservanților, dar cu o pondere crescută a vegetalelor proaspete care conțin și o cantitate crescută de fibre vegetale.
1) Evitarea fumatului sau renuntarea la fumat, dupa caz.
2) Somnul pe timpul nopții trebuie să fie cât mai constant respectat
3) Identificarea și tratarea promptă și constantă a tuturor factorilor de risc vasculari și metabolici:
- tensiunea arterială crescută să fie controlată periodic începand chiar din perioada adolescenței;
- depistarea dislipidemiilor și corectarea promptă și constantă a acestora
- depistarea valorilor glicemice crescute și corectarea controlată a acestora;
- depistarea și tratarea bolilor cardiace care pot evolua independent,
- depistarea și terapia adecvată a oricăror altor anomalii biologice care pot crește riscul vascular
Despre Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN)
Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN) a fost înființată în 2005 de către un grup internațional de medici și cercetători, la inițiativa Prof. dr. Dafin F. Mureșanu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, a Prof. dr. Ovidiu Băjenaru și a Prof.Dr.Bogdan Popescu de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București. SSNN este o organizație științifică dedicată cercetării fundamentale și clinice, crearea unui forum de discuții pentru a contribui la o mai bună înțelegere a proceselor neurobioligice endogene și dezvoltarea unor strategii terapeutice farmacologice și non-farmacologice în domeniul neuroprotecției și neuroregenerării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...