Pastila care ar putea înlocui insulina injectabilă pentru diabetul de tip 1. STUDIU

Cercetătorii de la Universitatea Yale au dezvoltat un nou medicament oral – o pastilă - pentru diabetul de tip 1. În testele efectuate pecobai, pastila nu numai că a ajustat rapid nivelurile de insulină, ci a restabilit și funcțiile metabolice și a inversat inflamația, deschizând o cale potențială de a preveni boala.

Diabetul de tip 1, cunoscut odată ca diabet juvenil sau diabet insulino-dependent, este o afecțiune cronică în care pancreasul produce puțină sau deloc insulină. Insulina este un hormon necesar pentru a permite zahărului (glucoza) să pătrundă în celule pentru a produce energie.

Diferiți factori, inclusiv genetica și unii viruși, pot contribui la diabetul de tip 1. Deși diabetul de tip 1 apare de obicei în timpul copilăriei sau adolescenței, se poate dezvolta la adulți.

În ciuda cercetărilor active, diabetul de tip 1 nu are leac, în acest moment. Tratamentul se concentrează pe gestionarea nivelului de zahăr din sânge cu insulină, dietă și stil de viață pentru a preveni complicațiile.

El se declanșează atunci când sistemul imunitar al unei persoane atacă și distruge celulele beta din pancreas. Aceste celule cruciale sunt responsabile pentru producerea de insulină, hormonul care transformă glucoza în energie și, ca atare, pacienții au nevoie de injecții de insulină de mai multe ori pe zi.

Administrarea unei pastile de insulină pe cale orală ar fi o rutină mult mai simplă și mai puțin invazivă, dar, din păcate, insulina este distrusă în stomac înainte de a ajunge în sânge. Mulți oameni de știință experimentează diverse metode pentru a o ajuta să supraviețuiască călătoriei, inclusiv învelișuri protectoare, capsule cu microace care injectează direct insulina prin mucoasa stomacului și chiar nanoparticule care ajung în sânge și apoi eliberează insulina doar atunci când nivelul de glucoză este ridicat.

Pentru noul studiu publicat în Nature Biomedical Engineering (link direct studiu), oamenii de știință de la Universitatea Yale au dezvoltat o nouă variantă de medicament cu nanoparticule care nu numai că poate transporta insulina către pancreas în siguranță, dar învelișul în sine are beneficii terapeutice, conform NewAtlas (link direct sursa informației). Aceasta este făcută din acid ursodeoxicolic, un acid biliar produs în mod natural în organism, pe care cercetătorii l-au polimerizat.

Acest lucru îl ajută să se lege mai bine de receptorii din pancreas, îmbunătățind funcțiile metabolice și, cel mai important, reducând chiar și celulele imune necorespunzătoare care distrug celulele beta.

„Ceea ce mă entuziasmează la acest lucru este faptul că este o abordare pe două direcții", spune Tarek Fahmy, autorul corespondent al studiului. „Se facilitează metabolismul normal, precum și corectarea defectelor imunitare pe termen lung. Deci, de fapt, vindeci boala și în același timp menții nivelul de insulină".

Echipa a testat nanoparticulele pe șoareci cu diabet de tip 1 și a constatat că acestea au funcționat pentru a îmbunătăți nivelul de insulină, în timp ce nanoparticulele de acid biliar au redus inflamația și au restaurat funcția metabolică. De asemenea, echipa a constatat că insulina administrată prin intermediul capsulelor lor orale a funcționat de aproximativ șapte ori mai repede decât cea administrată prin injecție subcutanată standard.

Este important de remarcat faptul că rezultate similare au fost observate și în testele efectuate pe porci, mai precizează sursa citată.

Rezultatele sunt promițătoare, dar, bineînțeles, va trebui să se lucreze mai mult pentru a investiga dacă oamenii ar putea vedea aceleași beneficii. Echipa spune că nanoparticulele ar putea fi folosite și pentru a transporta alte molecule, putând ajuta la tratarea altor boli. „Potențialul este enorm pentru diabet și pentru alte stări de boală, de asemenea", spune Fahmy.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel