Parodontoza, cauze, simptome, tratament. Iancu: Parodontită e corect. Duce la PIERDEREA dintelui, chiar dacă pacientul nu vede carii sau nu are nicio durere

Parodontoza - Foto: Freepick @nightunter @mari_draiser @ YanaVinnikova
EXCLUSIV
Ce este parodontoza, numită, de fapt, parodontită, care sunt cauzele, simptomele, cum se tratează și cum o putem preveni.

Parodontoza sau parodontita este o infecție gravă a gingiilor, cauzată de bacteriile care au fost lăsate să se acumuleze pe dinți și gingii. Pe măsură ce parodontita progresează, oasele și dinții pot fi deteriorate. Cu toate acestea, dacă parodontoza este tratată la timp și dacă se menține o igienă orală adecvată, daunele pot fi oprite.

"Parodontoza este numită corect parodontită și este o afecțiune care interesează osul din jurul rădăcinii dintelui. 

Practic, o îmbolnăvire a osului în care este fixat dintele, poate duce la mobilitate dentară și ulterior la pierderea dintelui, chiar dacă pacientul nu vede carii sau nu are nicio durere. De aceea este necesar ca pacienții să se prezinte la evaluări periodice, mai ales dacă observă sângerare gingivală", ne-a spus  dr. Ștefania Andrada Iancu, medic stomatolog, în exclusivitate pentru DC Medical.

Povestea Alexandrei, omul care a lăsat farmacia pentru a ajuta omenirea afectată de război, în misiunile MSF: Deschide ochii și mintea, fii mai bun chiar și când (îți) e incredibil de greu

Parodontoza. Care sunt cauzele parodontitei?


Oamenii sănătoși au în mod normal sute de tipuri diferite de bacterii în gură. Cele mai multe dintre ele sunt complet inofensive. Atunci când nu vă curățați corect dinții în fiecare zi, bacteriile cresc și se acumulează pe dinți.

"Cauzele sunt multiple, în principal placă bacteriană, la care se adaugă ocluzia dentară, igiena, tartrul și afecțiuni generale ale pacienților", ne-a spus medicul stomatolog. 

În plus, parodontita este cauzată, de obicei, de o igienă dentară deficitară. Când nu vă spălați pe dinți și nu curățați în locurile greu accesibile din gură, se întâmplă următoarele:

- Bacteriile din gură se înmulțesc și formează o substanță cunoscută sub numele de placă dentară.

- Dacă nu îndepărtați placa dentară prin periaj, bacteriile depun în timp minerale în interiorul plăcii.

- Acest depozit de minerale este cunoscut sub numele de tartru, care va încuraja o mai mare creștere bacteriană spre rădăcina dintelui.

- Răspunsul imunitar al organismului dumneavoastră la această creștere bacteriană duce la inflamarea gingiilor.

- Atașamentul gingiei la rădăcina unui dinte este întrerupt în timp, iar între gingie și rădăcină se poate forma o pungă parodontală (spațiu).

- Bacteriile anaerobe dăunătoare colonizează în buzunar și se înmulțesc, eliberând toxine care pot afecta gingia, dinții și structurile osoase de susținere.

În plus, anumiți factori vă expun la un risc mai mare de parodontită, inclusiv:

- fumatul, care este unul dintre cei mai mari factori de risc pentru parodontită

- diabetul de tip 2

- obezitatea

- schimbările hormonale la femei (cum ar fi atunci când apare menstruația, sarcina sau menopauza), care pot face gingiile mai sensibile

- afecțiuni care au impact asupra sistemului imunitar, cum ar fi HIV sau leucemia

- medicamente care reduc fluxul de salivă din gură

- genetică

- alimentația deficitară, inclusiv o deficiență de vitamina C

Parodontoza. Care sunt etapele parodontitei?

Trucul cu IAURT și VIN roșu care previne ridurile și îmbătrânirea pielii. Alimentele pe care trebuie să le consumi: O linguriță seara

Parodontita începe ca o inflamație și se agravează în timp.

- Inflamație (gingivită)

Parodontita începe cu o inflamație la nivelul gingiilor, cunoscută sub numele de gingivită. Unul dintre primele semne ale gingivitei este faptul că gingiile vor sângera atunci când vă spălați pe dinți sau folosiți ața dentară.

De asemenea, este posibil să observați o anumită decolorare pe dinți. Aceasta se numește placă bacteriană. Placa bacteriană este o acumulare de bacterii și resturi alimentare pe dinți. Deși bacteriile sunt întotdeauna prezente în gură, ele devin dăunătoare doar atunci când condițiile le permit să crească dramatic. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă nu vă spălați pe dinți, nu folosiți ața dentară sau nu vă faceți curățări dentare în mod regulat.

- Boala parodontală timpurie

În stadiile incipiente ale parodontitei, gingiile se retrag, sau se îndepărtează, de dinți și se formează mici buzunare între gingii și dinți. Buzunarele adăpostesc bacterii dăunătoare. Sistemul dvs. imunitar încearcă să lupte împotriva infecției, iar țesutul gingival începe să se retragă. Veți avea probabil și sângerări în timpul periajului și a folosirii aței dentare și, eventual, o anumită pierdere de os.

- Boala parodontală moderată

Dacă este lăsată să progreseze până la boala parodontală moderată, s-ar putea să aveți sângerări și dureri în jurul dinților și recesiune gingivală. Dinții dvs. vor începe să piardă suportul osos și să se slăbească. Infecția poate duce, de asemenea, la un răspuns inflamator în tot corpul dumneavoastră.

- Boala parodontală avansată

În cazul bolii avansate, țesutul conjunctiv care vă menține dinții la locul lor începe să se deterioreze. Gingiile, oasele și alte țesuturi care vă susțin dinții sunt distruse. Dacă aveți parodontită avansată, este posibil să aveți dureri severe în timpul mestecatului, respirație urât mirositoare severă și un gust urât în gură. Probabil că vă veți pierde dinții, potrivit Healthline.

Parodontoza. Care sunt simptomele parodontitei?

Simptomele depind de stadiul bolii, dar, în general, includ:

- gingii care sângerează atunci când vă spălați pe dinți sau folosiți ața dentară

- respirație urât mirositoare

- schimbări în poziția dinților sau dinți care se pierd

- retracție a gingiilor

- gingii roșii, sensibile sau umflate

- acumulare de placă sau tartru pe dinți

- durere la mestecat

- pierderea dinților

- gust neplăcut în gură

- răspuns inflamator în tot corpul dumneavoastră

Simptomele din stadiile incipiente ale parodontitei nu sunt adesea foarte vizibile. Dentistul dumneavoastră va fi probabil primul care le va evidenția.

Parodontoza sau parodontită - Tratament

Regina Elisabeta, diagnostic. Ce înseamnă mobilitate episodică și cât de gravă e starea ei. Un medic RUPE tăcerea: Poate un AVC. Apare după o viață lungă și activă

Tratamentul are ca scop eliminarea plăcii și a depozitelor bacteriene de pe dinți și gingii.

"Tratamentul este individualizat, creat pentru fiecare pacient și include igienizări subgingivale sau chiuretaje parodontale prin care se îndepărtează țesutului moale infectat.

În plus, se dau indicații stricte de igienizare și de utilizare a apelor de gura cu clorhexidină", a mai declarat medicul Ștefania Andrada Iancu.

Medicul stomatolog este cel care vă va da sfaturi despre cum să folosiți corect periuțele de dinți și ața dentară și vă poate recomanda și alte produse de igienă orală.

Bineînțeles, există și tratamente cu antibiotice, sub formă de apă de gură, gel sau capsulă, pentru a ajuta în cazul infecțiilor gingivale persistente, însă trebuie administrate doar la îndemnul medicului. 

În cazul în care inflamația persistă în locuri inaccesibile la periaj și folosirea aței dentare, medicul dentist vă poate recomanda o procedură chirurgicală numită chirurgie cu lambou pentru a curăța depozitele de sub gingii. Sub anestezie, gingiile dumneavoastră sunt ridicate și rădăcinile dinților sunt curățate. Gingiile dumneavoastră sunt apoi suturate (cusute) la loc.

Dacă ați avut pierderi de os, o procedură cunoscută sub numele de grefă osoasă poate fi efectuată în același timp cu operația cu lambou pentru a regenera osul pierdut.

Cum să-ți menții dinții sănătoși

- Spălați-vă pe dinți de două ori pe zi cu o pastă de dinți cu fluor.

- Luați în considerare utilizarea unei periuțe de dinți electrice, care poate fi mai eficientă.

- Folosiți ața dentară cel puțin o dată pe zi pentru a îndepărta placa dentară.

- Vizitați-vă dentistul cel puțin de două ori pe an pentru o curățare profesională.

- Nu fumați și nu mestecați tutun.

- Curățări profesionale în care să vă îndepărtați acumulările de placă și tartrul de pe dinți și de pe rădăcinile acestora.

Parodontoza sau paradontită. Care sunt complicațiile?


Dacă nu se tratează parodontita, structurile de susținere a dinților, inclusiv oasele maxilarului, pot fi distruse. Dinții dumneavoastră se slăbesc și pot cădea sau pot necesita extracție. Alte complicații ale parodontitei includ:

- abcese dureroase

- migrarea dinților dumneavoastră, care poate interfera cu mâncatul

- retragerea gingiilor și expunerea rădăcinilor dinților dvs.

- risc crescut de complicații în timpul sarcinii, inclusiv greutate mică la naștere și preeclampsie

- risc crescut de boli de inimă, boli respiratorii și diabet.

Infecțiile nosocomiale NU sunt doar ale României. "Pacienții, testați înainte de internare". Ce sunt, De Ce apar. Cele mai frecvente bacterii pe care le poți lua din spital

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni
Băutura miraculoasă pe care o subestimăm zilnic. De ce este importantă pe măsură ce îmbătrânim

Crossuri externe

pixel