OMS lansează o inițiativă de eradicare a malariei

O anumită specie de țânțar transmite malaria
Organizaţia Mondială a Sănătăţii lansează o nouă iniţiativă pentru a stopa răspândirea malariei în alte 25 de ţări până în anul 2025. 

Pe 25 aprilie, cu ocazia Zilei mondiale de combatere a malariei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) lansează o nouă iniţiativă pentru a stopa răspândirea malariei în alte 25 de ţări până în anul 2025. Thailanda, Africa de Sud şi Arabia Saudită se numără printre ţările vizate de OMS pentru eradicarea malariei. Cele 25 de ţări vor beneficia de ajutor specializat şi de îndrumări tehnice pentru a le ajuta să elimine această boală. State din subregiunea Mekong din Asia de Sud-Est au înregistrat deja reuşite importante în această direcţie. Numărul cazurilor din acea regiune, compusă din Cambodgia, China (provincia Yunnan), Laos, Myanmar, Thailanda şi Vietnam, a înregistrat o reducere cu 97 de procente între anii 2000 şi 2020, a indicat OMS într-un comunicat.

Criza coronavirusului a pus însă la grea încercare răspunsul sanitar împotriva malariei la nivel mondial. ''După mai bine de un an de pandemie, perturbări majore ale serviciilor sanitare persistă în toată lumea'', a precizat OMS. În numeroase state, perioadele de carantină şi restricţiile privind deplasarea populaţiei şi transportul mărfurilor au condus la întârzieri în campaniile de livrare a plaselor tratate cu insecticid contra ţânţarilor sau a spray-urilor cu substanţe împotriva acestor insecte.

Malaria este o boală infecţioasă ce poate pune viaţa în pericol, provocată de paraziţi transmişi la om prin înţepătura exemplarelor de ţânţar anofel de sex feminin infectate. Această boală poate fi prevenită şi este vindecabilă. 
La nivel mondial, malaria a fost eradicată din 39 de ţări şi teritorii, potrivit OMS. Unsprezece ţări nu au mai înregistrat niciun caz de malarie în ultimii 20 de ani. În anul 2019, au fost înregistrate circa 229 de milioane de cazuri de malarie la nivel mondial, iar 409.000 de decese pe plan mondial au fost atribuite de OMS acestei boli, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel