Generația Z și tinerii Millennials...
Invitat la emisiunea Academia de Sănătate de la DC MEDICAL, oncologul Dan-Corneliu Jinga, doctor în Științe Medicale – Magna cum laude, a vorbit despre importanța imunoterapiei și despre semnificația unor noi medicamente pentru cancer.
Premiul Nobel pentru imunoterapie în tratamentul cancerului
Recent, doi imunologi, James Allison din SUA și Tasuku Honjo din Japonia, au câștigat premiul Nobel pentru Medicină – 2018, pentru cercetări care au revoluționat tratamentul cancerului. Iar această distincție nu poate decât să-l bucure pe dr. Dan-Corneliu Jinga.
"Ultimul Premiu Nobel pentru medicină care a fost acordat pentru imunoterapie, pentru un oncolog, înseamnă un progres imens", este de părere dr. Dan-Corneliu Jinga.
"Din câte știu eu, ultimul Premiu Nobel acordat oncologiei a fost în 1988, pentru chimioterapie. Chimioterapia, pentru medicul oncolog, al anilor '70-'80, a fost piatră de încercare pentru tratamentul cancerului. Din nefericire, în acei ani, numărul citostaticelor era extrem de mic. În afară de acest lucru, toxicitățile erau extrem de mari și rezultatele uneori dezamăgitoare. De aici s-a încercat foarte mult să se îmbunătățească aceste rezultate. O primă etapă a fost introducerea terapiei moleculare țintite. De multă vreme, începând cu anii '90, s-au dezvoltat foarte multe noi teorii, s-au identificat noi receptori care să exprime pe suprafața unor celule maligne și, inevitabil, s-au produs și medicamentele respective. S-a creat o revoluție, astfel încât, îmi aduc aminte că prin anii '90, oncologul era numit chimioterapeut, pentru că se ocupa exclusiv cu chimioterapia", a declarat oncologul Dan-Corneliu Jinga.
Oncologia s-a rafinat
"Astazi, oncologia s-a rafinat și, în ultimii ani, am asistat foarte mult la descoperirea unor direcții noi. Una dintre acestea este imunoterapia. Cei doi cercetători care au primit Nobel anul acesta și-au început lucrările prin anii '90. Deci nu în ultimii 5-6 ani, când au descoperit proteinele respective care se exprimă pe suprafața limfocitului activat, limfocitului T. Și au venit cu un concept extrem de interesant și au zis "de ce să atacăm celula malignă direct, așa cum fac citostaticele standard. Haide să încercăm să vedem dacă, stimulând limfocitul T care este responsabil de apărarea imună a organismului, nu cumva îl putem face pe acest limfocit T să omoare el celula malignă în urma activării". Aceasta a fost ideea colosală și, de la descoperirea proteinelor exprimate pe suprafața limfocitului, până la descoperirea medicamentelor a fost doar un pas."
Când au fost descoperite cele două proteine
"A existat o perioadă de latență, inițial industria Farma nu a dat importanță acestei descoperiri, astfel încât primele medicamente intră în studiile clinicilor foarte târziu, spre anii 2000. Iar primul medicament care a fost aprobat de FDE-ul american a fost în 2011, unul dintre ele, care targhetează exact una dintre proteinele de care vorbim, cea unde și-a orientat cercetările James Allison. Este o proteină care se exprimă pe suprafața limfocitului T citotoxic. Cea de-a doua proteină a fost descoperită cam în același timp, dar produsul a fost aprobat abia prin anul 2014. A fost interesantă și alegerea tipului de tumoră solidă căruia să i te adresezi. Din anii '50-'60, știam foarte bine că melanomul malign, cancerul renal, sunt cancere cu imunogenitate ridicată și atunci au fost alese pentru a fi experimentate, pentru prima dată", a declarat dr. Dan-Corneliu Jinga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Acesta este detaliul la care să fii...