Melanomul, cauze și variante de tratament. Depistat din timp poate avea o rată ridicată de vindecare

melanomul cauze si variante de tratament. FOTO Freepik @ Freepik
Depistat din timp, melanomul poate avea o rată ridicată de vindecare.

Melanomul este o formă de cancer care apare în momentul în care celulele producătoare de melanină, cele care dau culoarea pielii - melanocite se multiplică foarte mult.

Unele tipuri de melanim se dezvoltă din cauza expunerii fără utilizarea cremelor de protecție solară, la razele ultraviolete, pe fondul ardurilor solare. Melanina, rolul acesteia în prevenirea CANCERULUI. De ce trebuie folosite cremele de protecție solară, zi de zi

Melanomul este mai puțin frecvent decât alte tipuri de cancer piele, potrivit studiilor realizate de Societatea Americană de Cancer, însă este mai periculos pentru că este mult mai probabil să se răspândească în alte părți ale corpului în cazul în care nu este depistat și tratat din timp. 

Cele patru tipuri de melanom

Melanomul cu extensie superficială, acesta fiind cel mai frecvent tip, cu apariții adesea pe trunchi sau pe membre, el reprezentând aproximativ 70% din totalul cancerelor de piele.  

Acesta variază în funcție de culoare și poate avea diferite nuanțe de roșu, albastru, negru, gri sau alb. De precizat că acest tip de melanom pornește de obicei de la o simplă aluniță, tinzând să apară pe spate, la bărbați, și pe picioare, la femei. 

Melanomul nodular, al doilea cel mai frecvent, dar și cel mai agresiv tip de melanom malign, apare pe trunchi, cap sau gât. Acest tip de melanom reprezintă 15-20% din toate cancerele de piele. De reținut, că acest tip de melanom poate să apară și în zonele care nu sunt expuse la soare și tinde să crească mai repede decât alte tipuri, putând avea o culoare roșiatică, negru-albastru sau chiar aceeași nuanță cu pielea. Acesta poate fi identificată după forma de ciupercă pe care o are. 

Lentigo maligna melanom reprezintă 10-15% dintre toate cancerele de piele. Acest tip de melanom se dezvoltă în special la persoanele în vârstă, locurile în care se prezintă fiind cele care au fost expuse excesiv la soare pe parcursul mai multor ani, ca de exemplu, fața, urechile sau brațele. Debutează ca o mică pată pe piele, mai închisă la culoare, ca pe măsura creșterii să își modifice culoarea devenind mai întunecată și cu mai multe nuanțe de maro sau negru. PETELE pigmentare, cauze și tratament. Ce trebuie să știi despre BRONZ

Melanomul lentiginos acral este cel mai frecvent la persoanele cu tenul închis la culoare, afro-americanii, asiaticii sau hispanicii, acesta neavând nicio legătură cu expunerea la soare. De altfel, melanomul lentigios acral reprezintă cel mai mic procent (5%) din cancerele de piele. Apare pe palme, tălpi sau sub unghii, zonele fiind mai deschise la culoare comparativ cu restul pielii. 

Cauzele apariției 

Potrivit cercetătorilor, este posibil ca melanomul să fie provocat de o sumă de factori, inclusiv genetici și de mediu. Cu toate acestea, medicii cred că expunerea la radiațiile ultraviolete de la soare, precum și la cele de la lămpile și saloanele de bronzare reprezintă principala cauza a melanomului. De subliniat că razele ultraviolete nu provoacă toate tipurile de melanom, dovadă fiind cele care apar în locuri de pe corpul tău neexpuse la lumina soarelui. Acest lucru indică faptul că alți factori pot contribui la riscul de melanom.

Diagnosticare și tratament

Diagnosticarea melanomului se face în urma unui examen clinic, medicul analizând istoricul medical al pacientului și prin examinarea pielii. De asemenea, se face biopsie pentru a determina dacă o leziune cutanată este suspectă de melanom, dar și prin teste imagistice: raze X, scanări CT și tomografie cu emisie de pozitroni. 

Cel mai adecvat tratament pentru melanom depinde de mărime și stadiul cancerului precum și de starea generală de sănătate a pacientului. 

Astfel, pentru melanoamele mici tratamentul înseamnă o intervenție chirurgicală de îndepărtare a acestuia, care poate fi de altfel îndepărtat chiar în timpul recoltării biopsiei. În cazul în care melanoamele sunt răspândite dincolo de piele, opțiunile de tratament sunt următoarele: 

- chirurgia pentru a elimina ganglionii limfatici afectați;

- imunoterapia;

-terapia țintită;

- radioterapia;

- chimioterapia. 

Cele mai multe tipuri de cancer de piele pot fi vindecate dacă sunt tratate înainte de a se răspândi, rata de supraviețuire fiind mare în aceste cazuri.

Vezi și: Alunițele și legătura lor cu MELANOMUL. Când trebuie îndepărtate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel