Manipularea, în divorț și după. Radu Leca: Partenerul psihopat, mizerabil din toate punctele de vedere

manipularea in divort si dupa. FOTO: Freepik
Divorțul, dacă nu este amiabil, poate fi traumatic pentru partenerul ce vrea să iasă din relație, iar în cazul cuplurilor ce au copii, și pentru aceștia din urmă. De ce se ajunge la manipulare, în special cea emoțională.

Divorțul poate să nu fie un lucru plăcut sau dorit, dar sunt situații în care separarea este cea mai sănătoasă decizie, chiar dacă unul dintre parteneri va încerca să se ”agațe” de relație, partenerul care respinge idee de divorț.

În această situație, potrivit psihologul Radu Leca, singurul mod în care partenerul care respinge divorțul poate fi convins este cel forțat.

”Îl duci la notariat forțat, îl duci la judecătorie forțat, îl duci la DGASPC forțat, totul e pe forță. Oricum, el nu înțelege decât ceea ce-și dorește. Când vrea, cum vrea și de ce vrea.

Subiectul dintre cei doi, care nu-și dorește divorțul, presupune că tu greșești. E presupunerea lui de marcă. Cu siguranță el/ea greșește. De ce? Că așa simte el. Ce greșești? Greșești că vrei să divorțezi. Divorțul este o formă abominabilă”, a declarat psihologul Radu Leca în cadrul emisiunii Ultrapsihologie de la DC News.

În plus, într-o astfel de situație, în dreptul partenerului care își dorește divorțul apare un sentiment de vinovăție. ”Când avem de-a face cu un partener manipulativ, singurul lucru pe care-l înveți de-a lungul celor n ani în care ai stat lângă el este să te simți vinovat. Mă simt vinovat că te părăsesc, mă simt vinovat că nu o să mai am amintiri cu tine, mă simt vinovat că simt nu te vei descurca fără mine, mă simt vinovat că-mi sugerezi că nu o să fii fericit/ă. E o sugestie. Fără tine viața mea nu mai are sens. Ce ți-a dat? O vinovăție ca să se asigure că nu divorțezi. Practic, te ține cu forța în interiorul căsătoriei” spune psihologul.

Vezi și: Copilul, distrus emoțional de divorț. Leca: Adevărul de care toată lumea se ferește

Leca: Eu sunt de vină. Dacă nu-i spuneam nimic, nu se întâmpla asta

De altfel, manipularea se regăsește la partenerul care este părăsit și căruia îi este greu să accepte că relația s-a încheiat. Astfel, Radu Leca a subliniat modul în care partenerul care a luat decizia divorțului și care își dorește să iasă din relație ajunge să dezvolte un sentiment de vinovăție, indusă de către partenerul manipulativ, despre care spune psihologul că este ”psihopat”.

”E o manipulare în care tu te simți cel vinovat pentru că există cel puțin o secțiune în mintea ta care spune: Eu sunt de vină dacă el pățește ceva, eu sunt de vină dacă ea pățește ceva, eu sunt de vină pentru totalitatea lucrurilor care nu vor ieși niciodată.

Eu sunt de vină că am mâncat bătaie, eu sunt de vină că mi-a zdrobit degetele cu ușa, eu sunt de vină pentru că m-a călcat peste picioare, eu sunt de vină că m-a stropit cu apă fierbinte, eu sunt de vină...

Dacă eu nu-i spuneam nimic, nu se întâmpla asta, dacă eu îmi țineam gura, nu se întâmpla asta.

Este o proiecție din partea psihopatului către subiectul pe care-l domină și cu care creează un parteneriat fals, pentru că avem de-a face cu o conexiune falsă, de tipuri de univers diferite.

Partenerul psihopat îți induce ideea că tu ești de vină, te manipulează mizerabil din toate punctele de vedere, creează un parteneriat fals, prin intermediul unui copil cu tine. Atrage copilul spunându-i doar lucruri mincinoase, despre tine, în totalitate. Și după ce copilul vine de la el/ea (n.r. părinți) din vizită, el  va veni încărcat acasă. Va veni încărcat cât să spargă ușile, să spargă geamurile, să distrugă patul, să distrugă computerul, să arunce cu lucruri prin casă, așa de încărcat este.

Acestea sunt manifestări ale copiilor care au fost multiplu traumatizați și supuși unei noțiuni îngrozitoare de manipulare din partea unui părinte rău, negativ”, a mai spus psihologul, subliniind că cei mici ”se încarcă”, deoarece își dau seama că au picat ”într-un triunghi sau dreptunghi amoros, depinde câți oameni fac parte din această formă geometrică”.

Potrivit psihologului, ”triunghiurile amoroase sunt cele mai rele, fiindcă aici doar unul dintre părinți are pe altcineva. Dar când ambii părinți, ambii tutori au parteneri noi, atunci vorbim de figură geometrică nouă, în care copilul este făcut ca la ping-pong. Care este scopul acestui ping-pong? Nu are nicio valoare reală. Se numește mândrie”.

În aceste sens, după ce fiecare dintre părinți, foști parteneri de cuplu și-a găsit ”o nouă jumătate”, psihoterapeutul Ramona Dumitru Popescu întreabă care mai este scopul manipulării copilului.

Iar replica lui Radu Leca nu a întârziat. ”Răutate și prostie, avem de-a face din plin cu ambele. Avem de-a face cu mândrie și trufie, gelozie maximă. Și astfel se ajunge la situația în care partenerul este total greșit, nu reprezintă binele superior al copilului”, a mai spus psihologul.

Vezi și: Tehnologia, pericol sau avantaj. Daniel David, avertisment pentru părinți: Nu este bună sau rea. Ea devine bună sau rea în funcție de cum o utilizăm

Mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel