Leacuri împotriva arsurilor solare, mit și adevăr. Dermatolog: Trebuie să răcim pielea

leacuri impotriva arsurilor solare - FOTO Pexels @ Kampius Production
Arsurile solare se pot trata și cu produse alimentare. Mit și adevăr despre iaurt și ceai, două dintre dintre soluțiile la îndemână.

Vara vine ”la pachet” nu doar cu lucrurile plăcute și vacanțele estivale, ci și cu arsuri solare și caniculă. Astfel că pentru a trece cât mai bine de această perioadă este nevoie să urmăm câteva sfaturi esențiale oferite, an de an, de către medicii specialiști.

Dacă aplicarea de loțiuni cu SPF, purtarea unei pălării cu boruri largi, care să acopere cât mai mult zona capului și a gâtului, dar și evitarea expunerii la soare au fost omise, din varii motive, dermatologul Gabriel Balcangiu Stroescu a oferit câteva soluții, din gama ”mit sau adevăr”, care să ne ajute să scăpăm de arsurile solare, dar mai ales de senzația pe care o dă pielea rumenită.

”Iaurtul sau chiar laptele rece, din frigider, pentru efectul calmant și emolient. Iar lactatele au acest rol de a repara țesutul, prin conținutul de grăsimi. Este foarte bun și un avocado. Dacă nu avem o cremă emolientă, de bebeluși, sau o cremă lejeră, after sun, putem să apelăm și la iaurt”, a explicat dr. Gabriel Balcangiu Stroescu, medic dermatolog, la ”Vorbește lumea” de la Pro TV.

De asemenea, mai spune dermatologul, ”orice arsură predispune la pierderea lichidelor, astfel că este nevoie să ne hidratăm și să facem un duș rece sau la temperatura corpului, care ne va ajuta să ne calmăm. Trebuie să răcim pielea”, a mai spus dermatologul.

O altă soluție pentru repararea pielii este folosirea oțetului de mere, care este mai moale, despre folosirea acesta spunând că sunt studii pro și contra.

”În lipsă de altceva, tot pentru efectul calmant, oțetul poate să ajute. Dar la un moment dat, pe o arsură mai serioasă are acel efect astringent, căci este un acid, acid acetic, care poate să irite puțin”, a mai spus medicul.

Ce se întâmplă când mănânci IAURT. Ce conține, care sunt beneficiile și ce iaurt NU este DELOC bun

Ceaiul, benefic și pentru arsuri, dar și pentru pungile de la ochi

Cartoful ras, amidonul din acesta, este o altă soluție pe care o recomandă dr. Gabriel Balcangiu Stoescu. Totodată, la nivelul ochilor, de mare ajutor sunt pliculețele de ceai, răcite, are calmează edemul și reduc rapid roșeața. ”Teina are acel efect de reducere a pungilor la ochi, la fel și feliile de castravete”, mai spune medicul.

Totodată, dermatologul afirmă că o compresă cu apă rece, un duș rece, o cremă calmantă, iar dacă sunt arsuri mai serioase, so cremă cu cortizol, precum și evitarea expunerii la soare pentru zilele următoare, sunt alte soluții pe care le recomandă celor care nu s-au protejat la timp.

Cât privește efectul pe care îl are arsura asupra pielii, acea decojire cu care ne putem confrunta după arsură, acesta este ”procesul natural de reparare al pielii”, arsura de gradul 1. ”Iar arsura de gradul 2, când avem deja vezicule, și beșicuțele acelea, chiar se recomandă să nu spargem, pentru că este un strat de protecție până se vindecă stratul mai profund al pielii. Trebuie să lăsăm flictenele fără să le spargem și să decolăm pielea, pentru că riscăm suprainfecțiile”, a mai spus medicul dermatolog.

Chiar și în acest caz se continuă aplicare de creme, dar ”delicat, pentru a nu le sparge”. De asemenea, mai spune specialistul, trebuie evitată pe cât de mult se poate decojirea forțată a pielii. ”Când avem pielea de dedesubt reparată, înseamnă că și pielea de deasupra, agresată, sau acele scoame, se elimină natural”, a mai spus dr. Balcangiu Stroescu.

Mai mult, continuă acesta, la 5-7 zile de la producerea arsurii, pielea care poate descoama printr-un masaj ușor, chiar la duș, cu buretele, fără a avea acea tendință de a le desprinde.  

Ce înseamnă cremă cu SPF 15, SPF 30 și SPF 50. De care ai nevoie și la ce să fii atent când cumperi. Simionescu: Oprește radiațiile UV și cancerul

Odată cu venirea verii ne gândim la zilele pe care le vom petrece la plajă. Numai că trebuie să avem în vedere și modul în care ne protejăm pielea. Este foarte important să aplicăm produsele de protecție solară ori de câte ori ne expunem la soare.

Am discutat cu prof. Univ. Dr. Olga Simionescu, medic dermatolog, despre importanța aplicării produselor cu factor de protecție și despre ce înseamnă cifrele pe care le regăsim pe aceste produse.

Ce reprezintă cifrele de la SPF

Produsele cu factor de protecție ne protejează pielea de arsurile solare. Factorul de protecție solară are capacitatea de a opri cantitatea de radiații ultraviolete absorbite de piele. Radiațiile ultraviolete sunt cele care ne provoacă arsuri, îmbătrânesc pielea prematur și poate duce la apariția cancerului de piele.

”Aceste cifre reprezintă o valoare care ne arată de câte ori suntem protejați împotriva arsurii solare. Soarele este un astru natural care conține amestec de ultraviolete B și A. Teoretic ar mai exista în vid și C, dar sunt absorbite până să ajungă pe pământ.

Tipul B produce arsura. Toate relele care se întâmplă la nivelul tegumentului uman, de la cancerul cutanat și până la arsurile solare, sunt reprezentate exact de agresiunea tipului B.

Deci factorul ăsta arată de câte ori ne-am arde în absența aplicării lui, arată protecția pentru tipul B. Toată lumea spune așa: eu îmi dau cu factor 50.

Factorul 50 protejează 97%. Nu este o protecție completă împotriva radiației ultraviolete. Factorul 30 protejează 92%. Ceilalți factori mai mici protejează mult mai puțin, cu condiția aplicării corecte a produsului, adică să fie în strat generos, gradual și uniform pe suprafață mare și reînnoit la două ore.

Deci când spunem un factor de SPF de 50 înseamnă că ne-am arde de 50 de ori în absența aplicării lor. Dacă are un factor 15 el protejează parțial, nu protejează foarte mult.”, a declarat în exclusivitate pentru DC Medical, prof. univ. dr. Olga Simionescu. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Cât trebuie stat la soare pentru doza de vitamina D. Dermatolog: Sunt absolut suficiente

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel