Laptele degresat (sub 1%) îți prelungește viața cu 4,5 ani! STUDIU

Lapte
Cercetătorii au constatat că laptele degresat care are cel mult 1% grăsime poate să te facă să trăiești ai mult cu 4,5 ani. 

Un studiu efectuat pe 5.834 de adulți din S.U.A. a arătat că persoanele care beau lapte cu conținut scăzut de grăsimi (1% sau mai puțin) au o îmbătrânire biologică cu câțiva ani mai târzie decât cei care beau lapte cu grăsimi (2%, mai mult sau integral).

„A fost surprinzător cât de puternică a fost diferența", a spus profesorul de științe Larry Tucker de la Brigham Young University. „Dacă veți bea lapte cu conținut ridicat de grăsimi, ar trebui să fiți conștienți că acest lucru este predictiv sau are legătură cu unele consecințe semnificative".

Cercetătorii conduși de Tucker au investigat relația dintre lungimea telomerului și ambele frecvențe de consum de lapte (băutori zilnici față de băutori săptămânali sau mai puțin) și conținutul de grăsime din lapte consumat (întreg vs. 2%, față de 1%, față de degresat). Telomerii sunt capetele nucleotidice ale cromozomilor umani. Ei acționează ca un ceas biologic și sunt extrem de corelați cu vârsta; de fiecare dată când o celulă se reproduce, omul pierde o mică parte din capătele finale. Prin urmare, pe cât de bătrâne sunt anumite persoane, cu atât de scurți sunt telomerii lor.

Laptele gras scutează telomerii

Dar, cu cât consumă mai mult late gras sau integral, cu atât telomerii oamenilor sunt mai scurți, arată studiul publicat în jurnalul Oxidative Medicine and Cellular Longevity (link direct studiu). Studiul a relevat faptul că pentru fiecare creștere de 1% a grăsimii consumate din lapte (consumul de 2% față de 1% lapte), telomerii au fost mai scurți cu 69 de perechi de bază la adulții studiați, ceea ce s-a tradus în circa 4,5 ani în îmbătrânirea biologică suplimentară. Atunci când Tucker a analizat extremele consumatorilor de lapte, adulții care au consumat lapte integral aveau telomeri care erau cu 145 de perechi de bază mai mici decât consumatorii de lapte fără grăsimi.

„Laptele este probabil cel mai controversat aliment”, a spus Tucker. „Dacă cineva mi-ar cere să fac o prezentare cu privire la valoarea consumului de lapte, aș putea pune la dispoziție o prezentare de o oră care v-ar șoca. (...) Cel puțin, la concluziile acestui studiu merită cu siguranță să ne gândim. Poate există ceva aici care necesită o atenție puțin mai mare", a continuat autorul.

Oarecum surprinzător, el a descoperit, de asemenea, că cei care nu beau lapte aveau telomeri mai scurți decât adulții care consumau lapte cu conținut scăzut de grăsimi.

 „Nu este un lucru rău să bei lapte", a spus Tucker. „Ar trebui să fiți, însă, mai conștienți de ce tip de lapte beți", conchide cercetătorul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel