Radiografiile și radiațiile din...
Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Bistriţa-Năsăud au semnat, marţi, contractul de proiectare şi execuţie a unui heliport pe terasa Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Bistriţa, lucrările urmând să fie finalizate în termen de 20 de luni, potrivit agerpres.ro.
La semnarea contractului au fost prezenţi preşedintele CJ, Radu Moldovan, administratorul public al judeţului, Florin Moldovan, managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany, şi reprezentantul firmei din Iaşi care a câştigat licitaţia.
Valoarea contractului este de 1,5 milioane euro, finanţarea fiind asigurată din bugetul Consiliului Judeţean.
După ce la prima licitaţie organizată nu a fost depusă nicio ofertă, la a doua încercare a fost desemnată câştigătoare asocierea formată dintr-o firmă din Iaşi şi una din Bucureşti.
Preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud şi-a exprimat dorinţa ca această investiţie să fie finalizată cât mai repede.
"Este o investiţie pe care ne-am dorit-o foarte mult şi mă bucur foarte mult că am ajuns în acest stadiu. Avem finanţarea asigurată. Sper ca constructorul să se mobilizeze şi să terminăm execuţia acestui heliport într-un termen mai scurt decât cel prevăzut în contract", a declarat Radu Moldovan.
Prin acest proiect va fi construit şi un lift care va face legătura între Unitatea de Primire Urgenţe şi heliport, pentru a facilita transportul pacienţilor pentru care se va solicita intervenţia unui elicopter SMURD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Radiografiile și radiațiile din...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Prediabetul este un semnal de...
Palpitațiile inimii, adesea...