Intoxicatie cu fum si arsuri, ce trebuie să faci. 800 de elevi și profesori evacuați dintr-un liceu

Intoxicația cu fum și arsurile sunt principalele pericole la care se expun persoanele implicate într-un incediu. Peste 800 de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional "Iancu de Hunedoara" din municipiul Hunedoara au fost evacuaţi în această dimineață din sălile de clasă de către cadrele didactice, după ce la subsolul unităţii de învăţământ a izbucnit un incendiu cu degajare mare de fum. Cei doi profesori au fost intoxicați cu fum și au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal din Hunedoara pentru investigaţii suplimentare. Află ce trebuie să faci în caz de arsură și intoxicație cu fum.

În general, în cazul unui incendiu se degajă o cantitate destul de însemnată de fum, pe care o inhalează persoanele aflate la fața locului. Focul care se extinde cu repeziciune provoacă arsuri, iar arsurile sunt considerate urgenţă medicală ce se tratează chiar la locul producerii accidentului.
Conf.univ.dr.Tudor Ciuhodaru, medic primar urgenţă susține că temporizarea aplicării măsurilor de prim ajutor duce la creşterea profunzimii arsurii. Iată câteva măsuri de prim ajutor pe care le recomandă specialistul pentru DCmedical.ro

1. Nu deveniţi o nouă victimă. Pentru a-i putea ajuta pe ceilalți trebuie să fiţi siguri că nu vă puneţi în pericol! Sunaţi la 112. Întrerupeţi sursa, curentul electric sau gazul, şi îndepărtaţi victima din apropierea sursei de căldura în cazul unui incendiu. Dacă este vorba despre arsuri electrice, nu atingeţi victima cu mâinile goale, ci folosiți materiale electroizolante. Atenţie la fum şi flacară, protejaţi-vă faţa cu material textil umed, haine strânse pe corp din materiale cât mai puţin inflamabile, nu intraţi în zone de risc, nu deschideţi brusc uşile şi geamurile- aerul pătruns alimentează flacăra;

2. Stingeţi cât mai repede flacăra, de preferat prin imobilizarea victimei la pământ şi acoperirea cu o pătură sau o haină. Nu lăsaţi victima să alerge întrucât curenţii de aer întreţin focul;

3. Îndepărtaţi rapid hainele arse. Ele reţin cantităţi mari de căldură sau substanţe chimice; NU trebuie îndepărtate cu orice preţ hainele arse! (pot fi topite şi înglobate în leziune);

4. Asiguraţi protecţia termică şi evitarea hipotermiei prin învelire cu un cearşaf curat, folie termoizolantă, asigurarea unui mediu cald (30-350C);

5. Trataţi arsura prin decontaminare cu ser fiziologic sau apă, îndepărtarea corpilor străini, îndepărtarea oricărei surse de presiune pe zona arsă (inele, braţări, încălţăminte, haine) şi aplicarea unui pansament curat, preferabil steril (nu vată!) sau a unui prosop curat. NU se sparg flictenele, NU se aplică unguente, spray-uri, creme dezinfectante pe arsură, NU se aplică gheaţă pe arsură (produce degerătură);

6. Poate fi luată în calcul în funcţie de condiţii şi răcirea leziunii cu apă curgătoare 10-20 de minute;

7. Administraţi cât mai rapid oxigen;

8. Combateţi durerea, ce poate provoca şoc, prin administrarea de antalgice înainte de manevrare şi transport;

9. Transportaţi pacienţii cu arsuri la cap şi gât sau trunchi în poziţia semişezând pentru a nu agrava edemul, membrele arse vor fi puse în poziţie elevată;

10. Nu administraţi profilactic antibiotice sau antiinflamatorii steroidiene deoarece cresc riscul de infecţie fără a preveni riscul complicaţiilor.

,,În arsurile mici e suficientă decontaminarea cu ser fiziologic sau apă, îndepărtarea corpilor străini, îndepărtarea oricărei surse de presiune pe zona arsă (inele, braţări, încălţăminte, haine) şi aplicarea unui pansament curat, preferabil steril (nu vată!)", a mai spus conf.univ.dr.Tudor Ciuhodaru, medic primar urgenţă.

Asistență medicală la spital
Îngrijirea de urgență se realizează în unităţile sanitare şi spitaliceşti din zonă dotate cu spaţii protejate şi un circuit adecvat. Cazurile grave pot necesita resuscitare respiratorie şi volemică, profilaxie antitetanică, antalgice, tratamentul intoxicaţiei cu monoxid şi fum, intervenţii chirurgicale de urgenţă, inclusiv aplicarea de grefe de piele. Este necesară menţinerea viabilităţii tisulare, evitarea aprofundării arsurii, corecţia intoxicaţiei cu fum şi reducerea edemului glotic.

,,Arsura nu este doar o boală de piele, ci o boală sistemică ce poate afecta toate funcţiile organismului. Modificările patologice în cazul arşilor sunt date de trei factori: acţiunea temperaturilor extreme asupra ţesuturilor; inhalarea de fum cu toxice de combustie (acid cianhidric, clorhidric, aldehide) şi intoxicaţiei cu monoxid de carbon. Pierderea funcţiei de barieră a tegumentului înseamnă pe de o parte pierderea de apă, proteine, electroliţi şi totodată de căldură iar pe de altă parte infectarea cu germeni patogeni", a mai spus dr. Ciuhodaru.

Prognosticul este în funcţie de grad, suprafaţă şi localizare, cele mai grave arsuri fiind cele de grad III-IV, peste 40% suprafaţă, localizate la faţă, gât, sau cele circumferenţiale de trunchi sau membre. Asocierea inhalării şi a arsurilor de căi respiratorii creşte mortalitatea cu 20%. Calea aeriană este compromisă la toate arsurile ce interesează mai mult de 40% din suprafaţa corporeală. Supravieţuirea s-a ameliorat în ultimele decenii fiind raportate cazuri cu arsuri 100% ce au fost salvate. Decesul se datorează în special infecţiei, tulburărilor respiratorii şi dezechilibrelor ce nu pot fi corectate.

Fără leacuri băbești
Medicul atrage atenția asupra diverselor "remedii" poplar care pot complica evoluția arsurilor.

,,NU aplicaţi albuş de ou, ulei, smântână, iaurt, miere, mămăligă, sare, frunze sau cerneală pe zona arsă. Acestea doar îngreunează prelucrarea (toaleta) arsurii şi cresc riscul de infecţii ducând astfel la complicaţii evolutive şi înrăutăţirea prognosticului", avertizează medicul urgentist.

Intoxicația cu fum
Fumul inhalat în incendii conține monoxid de carbon, care reduce transportul oxigenului la țesuturi, și în plus și alte diverse alte toxine cum ar fi oxidanții și aldehidele care irită mucoasa respiratorie. Așadar, inhalarea fumului poate da simptome precum dureri de cap, tuse, dificultăți respiratorii, voce răgușită, grețuri, vărsături, agitațe, tahicardie, somnolență, convulsii și chiar leziuni determinate de expunerea la temperatura crescută. Gravitatea intoxicației depinde de durata și intensitatea expunerii, de vârsta persoanei și de bolile de care suferă. Multe din manifestări apar la 24-48 de ore după expunere. Se recomandă ca toate persoanele care au fost expuse la fum să meargă la medic pentru o evaluare a nasului, gurii , laringelui și căilor aeriene superioare. În cazul expunerii îndelungate la fum, se poate ajunge la tulbrări de conștiență, inclusiv comă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel