Vitamina D, supranumită ”vitamina...
Infarctul miocardic vine cu o serie de semnale de alarmă pe care oricine ar fi bine să le cunoască. Societatea Română de Cardiologie a prezentat pe site-ul propriu o serie de măsuri de prim ajutor care pot fi de un real folos atunci când cineva de lângă noi suferă un atac de cord. Chiar dacă pare că se adresează profesioniștilor, măsurile de prim ajutor sunt importante și oricine le poate aplica, până la sosirea unei ambulanțe.
Potrivit cardioportal.ro, infarctul miocardic (atacul de cord) și accidentul vascular sunt principalele cauze de deces în România. Dacă semnalele lui sunt recunoscute la timp, pacientul cu infarct are șanse majore de a fi salvat și de a fi recuperat, dacă ajunge la spital în primele 4-6 ore de la debut. „Învățați să recunoașteti semnele de avertizare și simptomele unui atac de cord, ca să știți ce să faceți dacă le vedeți sau le experimentați”.
Simptomele atacului de cord sunt durerea brusc apărută în mijlocul pieptului (apăsare violentă, strângere, presiune sau strangulare); durerea poate ajunge în umeri, ambele brațe, la baza gâtului și/sau în mandibulă; respirație greoaie; transpirații reci, paloare; teamă (anxietate); palpitații (bătăi neregulate ale inimii); greață;
„Dacă aceste simptome persistă mai mult de 15 minute, luați în considerare un infarct de miocard şi sunaţi imediat la 112!”, mai arată sursa
Primele ore de după debutul unui infarct reprezintă perioada cea mai critică pentru pacient.
Pe de o parte din cauza riscului mare de eces prin stop cardiac indus prin tulburări severe ale ritmului inimii, iar pe de altă parte, din cauza extinderii progresive a ariei necrozate. Astfel, mai arată aceeași sursă, cel care acrodă primul ajutor are două obiective: primul este să sune la 112 pentru a se asigura că pacientul va ajunge la spital în cel mai scurt timp, iar al doilea, să supravegheze pacientul şi să ştie să intervină în situaţia în care apare stopul cardiorespirator (să ştiţi să aplicaţi manevrele de resuscitare)!
Apariţia stopului cardiorespirator este anunţată de pierderea cunoştinţei pacientului. În acest moment trebuie să aplicaţi prevederile protocolului de “Suport vital de bază”.
1. Asiguraţi securitatea dumneavoastră, a victimei şi a persoanelor din jur. Fiţi sigur că în zona în care vă aflaţi nu se pot produce accidente.
2. Solicitaţi ajutorul altor persoane. Acţionând singur vă veţi epuiza rapid forţele.
3. Aşezaţi victima pe spate.
4. Ridicaţi mult bărbia victimei (faceţi hiperextensia capului victimei). Pentru aceasta se plasează o mână pe fruntea pacientului, iar vârfurile degetelor celeilalte mâini se plasează sub bărbia victimei. Din această poziţie se “basculează“ capul victimei.
5. Menţinând căile aeriene deschise, vă aplecaţi deasupra victimei şi încercaţi să stabiliţi, în maxim 10 secunde, dacă victima respiră normal, simţind pe propriul obraz eventualul flux de aer expirat de victimă, sau ascultând zgomotele respiratorii ori privind toracele victimei în încercarea de a surprinde eventualele mişcări respiratorii ale acestuia.
Dacă victima nu respiră și încă nu ați făcut-o, sunați urgent la 112 și anunțați că este o persoană în stop cardiac, după care începeți resuscitarea.
6. Se plasează podul palmei pe centrul toracelui victimei. Podul palmei celeilalte mâini se plasează peste mâna care se află pe torace şi degetele mâinilor se întrepătrund. Executați, astfel, 30 de compresii pe toracele bolnavului.
Compresiile sunt corecte dacă sternul victimei se înfundă cu 4-5 cm, iar ritmul compresiilor este de aproximativ 100 pe minut.
7. După 30 de compresii faceți două respirații “gură la gură” astfel: se redeschid căile aeriene prin re-extensia capului victimei;
se suflă constant în gura victimei; în acest timp, cu degetul mare și cu arătătorul mâinii se pensează nasul acestuia.
Dacă din diverse motive nu puteți efectua respirație „gură la gură”, atunci efectuați numai compresiile toracice, în mod continuu. După ce ați efectuat două respirații, faceți din nou 30 de compresii toracice și respirația artificială în raport 30/2, până la sosirea ambulanței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Vitamina D, supranumită ”vitamina...
Printr-un gest care durează doar...
La vârsta a doua, prevenția...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
O boală tăcută și devastatoare,...