A început sezonul accidentelor pe...
Hernia hiatală reprezintă alunecarea porțiuni superioare a stomacului din poziția ei normală, din abdomen, către torace. Dr. Răzvan Stavri, medic chirurg, a explicat ce reprezintă hernia hiatală, cum se pune diagnosticul, dar și cum se poate trata acest tip de hernie.
”Acest lucru se produce prin orificiul din mușchiul care separă toracele de abdomen, respectiv prin mușchiul difragm, prin hiatusul esofagian, și de aceea se numește hernie hiatală”, a explicat dr. Răzvan Stavri, medic specialist chirurgie generală, la Digi 24.
Hernia hiatală poate apărea datorită creșterii presiunii intraabdominale și a celei de la nivelul sfincterului esofagian inferior, în condiții de obezitatea, sarcină, ascită voluminoasă. În unele cazuri, herniile hiatale pot fi determinate de traumatisme extinse toraco-abdominale, efort fizic intens (ridicare de greutăți, naștere cu dificultate) sau malformații congenitale ale hiatusului diafragmatic.
Printre factorii de risc pentru apariția herniei hiatale se află:
- fumatul
- înaintarea în vârstă, care favorizează o scădere a tonicității fibrelor musculare
- esofagitele cronice, care determină fibrozarea și scurtarea esofagului.
Simptomele herniei hiatale sunt:
- arsuri la stomac, din cauza bolii refluxului gastroesofagian
- dureri toracice
- balonare
- râgâieli
- dificultăți la înghițire
- gust neplăcut în gură
- stomac deranjat și vărsături
- reflux de alimente sau lichide din stomac în gură
- dificultăți de respirație, arată WebMD.
Este necesară prezentarea la medic în cazul în care aveți:
- durere severă în piept sau în abdomen
- o durere supărătoare la nivelul superior al stomacului
- nu puteți elimina scaunul sau gazele intestinale, acestea fiind posibile semne ale unei hernii strangulate sau ale unei obstrucții, care sunt urgențe medicale.
Potrivit medicului, pentru a fi pus un diagnostic corect este nevoie de mai multe investigații, iar prima ar fi prin intermediul radiografiei gastrice baritate.
”Se realizează prin ingerarea unei substanțe radio-opace și ulterior prin modificarea poziției pacientului în așa fel încât să se vadă dacă alunecă sau nu porțiunea superioară a stomacului către torace. Cea mai bună și mai completă metodă de investigare reprezintă endoscopia digestivă superioară. Aceasta nu doar că evaluează dimensiunea herniei hiatale, dar vizualizează și efectele refluxului de acid asupra mucoasei esofagiene, respectiv gradul de esofagită care de fapt dă simptomatologia în această boală”, a mai spus medicul.
În privința tratamentului, medicul afirmă că în primul rând este vorba de tratamentul ”conservator”, care implică scăderea în greutate, renunțarea la fumat, fragmentarea meselor, să evite întinderea la orizontală după masă, precum și tratamentul anti-acid.
Însă acest tratament ”convențional” nu este eficient în toate situațiile, motiv pentru care se recurge la metodele chirurgicale.
”Ca metodă modernă, intervențiile chirurgicale se fac pe cale minim invazivă, respectiv laparoscopic și evident, cea mai robotică, și mai puțin pe cale clasică, ce este rezervată unor cazuri speciale, urgențe și hernii care sunt ireductibile”, a precizat medicul.
”În cazul în care se recurge la chirurgia minim invazivă, restricțiile sunt minime post-operatorii, iar recuperarea este foarte rapidă, cu o spitalizare de 1-2 nopți și ulterior cu câteva săptămâni în care se reintroduce alimentația, progresiv, inițial lichide, ulterior semisolid/pasat și după câteva săptămâni pacientul revine la normal”, a adăugat medicul.
Dan Dumitrașcu, profesor de Gastroenterologie la UMF Cluj, președinte fondator al Societății Române de Neurogastroeneterologie, ne-a vorbit despre importanța gândirii pozitive asupra corpului uman.
Potrivit lui Dan Dumitrașcu, România are cele mai mari scoruri de catastrofizare din lume, alături de chinezi.
Profesorul Dan Dumitrașcu spune că tubul digestiv are o anumită structură, iar medicii sunt învățați să recunoască modificări ale structurii și să le trateze. Însă, pe lângă structură, tubul digestiv are funcții, iar în cadrul acestora un rol extrem de important îl joacă sistemul nervos.
Dacă în anii '80, cercetătorii care susțineau că există o legătură între cele două sisteme erau luați în râs, astăzi, dovezile sunt de necontestat și o nouă ramură a medicinei aduce mai multă lumină în problemele de sănătate ale pacienților.
Referindu-se la intestinul iritabil, Dan Dumitrașcu spune că de multe ori, un simptom al acestei afecțiuni îi fac pe mulți dintre pacienți să se gândească la ce e mai rău, chiar dacă realitatea e cu totul alta. Citește mai departe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
A început sezonul accidentelor pe...
Știai că data și grosimea primei...
Schimbările alimentare pot fi un...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Aerul pe care îl inspirăm, deși...