Gripa, o nouă victimă. 29 decese în România

Noi cazuri de gripă
Un deces nou din cauza gripei a fost confirmat astăzi de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Bărbatul în vârstă de 62 ani, din județul Bihor a avut virus gripal tip A, subtip (H1) și nu fusese vaccinat antigripal.

Potrivit Direcției de Sănătate Bihor, bărbatul a fost internat la secția Pneumologie a Spitalului Clinic Municipal ”Dr.Gavril Curteanu” Oradea în data de 16.01.2019 cu diagnosticul: Pneumonie infiltrativă bilaterală și hepatită cronică cu virus B. A primit tratamentul antiviral specific, dar evoluția cazului a fost oscilantă, iar pacientul a decedat în secția ATI a spitalului.

 Toate cazurile care au decedat până acum din cauza gripei, 29 la număr, nu fuseseră vaccinate antigripal.

Medicii recomandă vaccinarea antigripală, ca fiind cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei. Cu toate că este recomandată pentru toată populaţia, există anumite categorii pentru care vaccinul antigripal este mai mult decât indicat: - personalul medical, îngrijitori; - persoane peste 65 ani; - persoane cu afecțiuni cronice, obezitate; - persoane instituționalizate; - gravide; - copii în vârstă de peste 6 luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel