Fericirea sintetică ne ajută să depășim necazurile. Iată explicația!

Fericire
Fericirea sintetică este un concept dezvoltat de profesorul de psihologie Dan Gilbert de la Universitatea Harvard .

În 2004, Dan Gilbert a fost inclus de revista Science în top 50 de oameni de știință cei mai urmăriți de pe rețelele sociale, iar în 2017 a fost considerat unul dintre cei 50 de cei mai influenți psihologi la nivel mondial. A primit numeroase premii pentru activitatea didactică și de cercetare, iar cartea sa "Stumbling on Happiness" a rămas șase luni pe lista celor mai bine vândute publicații ale The New York Times. El încearcă să revoluționeze modul în care înțelegem fericirea și, ca o consecință, modul în care înțelegem viața.

Explicația fericirii sintetice, spune el, este științifică și se găsește în creierul nostru.

Apărarea noastră psihologică

Să începem prin a explica ceea ce definește psihologul ca fiind sistemul nostru imunitar psihologic.

"Ființele umane au ceva ce putem înțelege ca un sistem imunitar psihologic, care este un sistem de procese cognitive - mai ales inconștient - care îi ajută să își schimbe percepția asupra lumii pentru a se simți mai bine în lumea în care se află", a explicat Gilbert într-o discuție TED pe care a denumit-o "Știința surprinzătoare a fericirii”.

Există două tipuri de fericire: naturală și sintetică

Oamenii tind să creadă că fericirea sintetică nu este de aceeași calitate precum fericirea naturală. Potrivit profesorului, fericirea naturală este ceea ce simțim atunci când obținem ceea ce vrem, iar fericirea sintetică este ceea ce facem atunci când nu obținem ceea ce vrem.

”În societatea actuală considerăm că fericirea sintetică este una inferioară. De altfel, ce fel de motor economic ar mai continua să duduie dacă am crede că a nu obține ceea ce vrem ne poate face la fel de fericiți cu a-l obține?”, se întreabă psihologul.

Libertatea

Gilbert este ferm convins că fericirea sintetică este la fel de reală și de durabilă ca cea care ne face să sărim de bucurie atunci când obținem ceea ce vrem atât de mult. Și efectele sale sunt la fel de benefice pentru corpul nostru. Pentru a demonstra acest lucru, cercetătorul apelează la o paradigmă de peste 60 de ani, cunoscută drept paradigma alegerii libere.

După ce a făcut experimente, profesorul a ajuns la concluzia că libertatea înțeleasă ca abilitatea de a lua decizii este un prieten al fericirii naturale, dar devine inamicul fericirii sintetice. Și așa este, explică profesorul, sistemul imunitar psihologic funcționează mai bine atunci când nu avem opțiuni.

"Gândiți la două situații: flirt și căsătorie. Când ai o întâlnire cu un tip și vezi că bagă degetul în nas, nu vei mai ieși cu el niciodată. Dar dacă ești căsătorită cu bărbatul care face acest gest? Îți spui: "Nu contează, are o inimă de aur”.  Așa funcționează fericirea sintetică: "Veți găsi o cale de a fi mulțumiți de ceea ce s-a întâmplă”, a zis expertul. 

Limitele ambiției

"Când ambiția noastră este limitată, ne face să lucrăm cu bucurie, atunci când ambiția noastră este neînfrânată, ajungem să ne mițim, să înșelăm, să furăm, să-i rănim pe alții, să sacrificăm lucruri care au valoare reală", a spus Gilbert.

"Când temerile noastre sunt limitate, suntem prudenți, iar atunci când temerile noastre sunt exagerate, suntem imprudenți, pretențioși și lași", a adaugat el.

Pentru a înțelege teoria lui Gilbert este esențial să ne întoarcem la conceptul de sistem imunitar psihologic. Putem schimba modul în care percepem ceea ce se întâmplă cu noi și să ne convingem că ceea ce am pierdut (un loc de muncă, un premiu, o prietenă) nu ne-ar fi făcut atât de bine pe cât am crezut. Este un proces de adaptare și acceptare a ceea ce se întâmplă cu noi și care ne permite să depășim dezamăgirile și să mergem mai departe. Acesta este modul în care mulți oameni găsesc fericirea în situații dificile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel