Durerile de spate din cauze comune: cum le ameliorezi

Durere
Durerile de spate care apar de regula la un efort mai mare sau la unele mișcări obișnuite pot fi ameliorate acasă. Dacă durerile persistă însă, e nevoie de prezența la medic.

Durerea de spate cauzată de spasme poate fi este severă - chiar și debilitantă – iar un lucru important este acela de a ști cum să o tratezi acasă și să poată fi prevenite spasmele viitoare. 

Este posibil să apară în urma unui efort fizic, sau poate din contră, ceva ce faceți în mod obișnuit, ca de exemplu să vă aplecați pentru a vă încălța. 

În ambele cazuri, este o durere ascuțită, bruscă, declanșată de o contracție musculară involuntară, adesea în partea inferioară a spatelui. Este un spasm muscular care poate fi atât de dureros încât s-ar putea să nu vă puteți mișca. Cunoașterea cauzei spasmelor din spate este importantă, dar obiectivul imediat este să faceți ceva despre durere.

Cum ameliorați imediat durerea

Primul lucru de făcut este să vă așezați într-o poziție mai puțin dureroasă. Întins pe o suprafață fermă, pe spate sau pe partea laterală, cu o pernă între genunchi poate ameliora durerea. Puteți încerca să dormiți în această poziție, potrivit universityhealthnews.com.

Nu rămâneți complet imobil. Mișcarea limitată și ușoară este mai bună decât odihna totală la pat. Odată ce durerea devine tolerabilă, încercați să mergeți încet timp de câteva minute, de mai multe ori pe zi.

Aplicați o pungă de gheață timp de 15 până la 20 de minute, de trei-patru ori pe zi, pentru primele 48 - 72 de ore. Asta poate reduce durerea și inflamația. Dacă acest lucru nu funcționează, folosiți căldura umedă pentru a crește circulația și pentru a vă face mai confortabil, sau aplicații alternative de gheață și căldură.

Aspirina, acetaminofenul, ibuprofenul și naproxenul pot ajuta la durere. Aspirina, ibuprofenul și naproxenul sunt menite să amelioreze durerea și să reducă inflamația. Iar acetaminofenul abordează inflamația. 

Dacă spasmele continuă, luați legătura cu medicul. Este posibil să fie nevoie de medicație pentru relaxarea musculaturii, medicamente pe care doar medicul le poate prescrie.

O vizită la chiropractor sau osteopat ar putea fi o opțiune pentru ușurarea durerilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel