Serotonina a fost asociată cu o...
Prof dr Adrian Bot este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, iar în 1994 a emigrat în SUA, unde și-a luat doctoratul în medicină și științe biomedicale, la New York University – Mount Sinai School of Medicine. Între anii 1998-2002 a lucrat în San Diego, la unul dintre cele mai mari centre de biotehnologie.
Între 2002 şi 2011, Adrian Bot şi-a continuat cariera, în regiunea Los Angeles, la compania MannKind Corporation, unde a ajuns vicepreședinte, conducând Diviia de cercetare și dezvoltare de noi vaccinuri împotriva cancerului.
După 2011, a fost cooptat ca vicepreședinte pentru medicină translațională în conducerea Kite Pharma, din Los Angeles (parte a companiei Gilead), care a dezvoltat o tehnologie superioară de programare genetică a sistemului imunitar.
Acest tratament are rezultate incredibile în limfom malign, unul din doi pacienți fiind vindecați după o singură ședință.
La emisiunea Interviurile DC Medical, specialistul de talie mondială va explica exact, pas cu pas, cum a ajuns să dezvolte această terapie pentru limfom, dar și o alta pentru leucemie și cum salvează ele viețile bolnavilor cu cele două forme de cancer. Dr Adrian Bot are la activ 10 patente pentru medicamente.
Emisiunea va fi transmisă pe pagina de Facebook și canalul de Youtube, ale DC Medical, astăzi de la ora 17.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Serotonina a fost asociată cu o...
Vaccinarea HPV este utilă pentru...
La ce trebuie să fiți atenți când...
Cancerul de col uterin: cauze,...
Rodica Mitu, colega noastră, redactor...
Care este simptomul considerat...
Ce este un chist ovarian, ce simptome...