O substanță chimică nou identificată...
Nevoia de sânge este o problemă cu care România se confruntă de foarte mult timp. În fiecare zi sunt necesari peste 1.000 litri de sânge pentru pacienții în stare critică. O donare asigură doar 450 mL, dar este suficientă pentru a salva 3 vieți. Anual, sub 2% din populația României donează, un procent nefericit ce ne plasează la capătul listei la nivel european.
Campania “Donează sânge! Fii erou!” a început în București, în anul 2008, fiind înființată de către Societatea Studenților la Medicină din București (SSMB), când studenții mediciniști au hotărât să se implice activ în combaterea deficitului de sânge. Astfel, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS), am reușit să dublăm numărul de unități de sânge colectate în zilele de campanie, aducând în fiecare an tot mai mulți donatori, atât în Holul de Onoare al Facultății de Medicină, cât și la CTS.
În acest mod, studenții de la medicină își propun să vină în ajutorul Centrului de Transfuzie Sanguină, dar și în al tuturor celor ce au nevoie de sânge, contribuind la buna desfășurare a întregului proces de donare prin asistarea personalului medical, dar și prin informarea și educarea populației generale cu privire la importanța acestui act.
Persoanele care doresc să se implice activ în această campanie sunt așteptate să doneze în perioada 30 octombrie - 03 noiembrie 2023 în Holul de Onoare al Facultății de Medicină, Bd. Eroii Sanitari, nr. 8, în intervalul 8:00 - 12:30 și la Centrul de Transfuzie Sanguină din București, str. Constantin Caracaș, nr. 2, în intervalul 7:30 - 13:30.
În plus, anul acesta îi avem alături de noi pe partenerii noștri oficiali, UniFEST, cu ajutorul cărora ne vom prelungi campania și în ziua de 06 noiembrie 2023 în Holul de Onoare al Facultății de Medicină, Bd. Eroii Sanitari, nr. 8, în intervalul 8:00 - 12:00.
Toți potențialii donatori vor fi examinați de către medici specialiști în hematologie, și asistați de către voluntarii noștri, urmând ca cei sănătoși și apți pentru donare să finalizeze procesul început.
Criteriile pentru donare sunt:
- vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;
- greutate peste 50 kg;
- puls regulat, 60 - 100 bătăi/minut;
- tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg;
- să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale;
- femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
- să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării;
- să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.
Printre scopurile noastre se numără și promovarea donării prin crearea unui mediu prietenos pentru donatori, dar și prin informarea publicului larg despre nevoia copleșitoare de sânge și despre siguranța donatorilor, aceasta fiind recunoscute la nivel internațional.
Printre noile direcții pe care proiectul le are anul acesta se numără și inițiativa de a educa populația generală încă de la tinerele generații prin desfășurarea de prezentări în liceele din București pe tema importanței donării de sânge în contextul țării noastre, dar și a sănătății publice, transmite SSMB (Societatea Studenților în Medicină din București) într-un comunicat de presă.
Luptă împotriva crizei de sânge din România! Donează sânge! Fii erou!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...
Prediabetul este un semnal de...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...