La vârsta a doua, prevenția...
"Stresul, lipsa stresului, au fost studii făcute în Statele Unite pe populații de italieni, americani de origine italiană și au observat că deși mâncarea în comunitatea respectivă era foarte asemănătoare dietei americane cu multe grăsimi, zahăr, preparate, chiftele de carne și altele, nici nu aveau ulei de măsline în zona respectivă, dar colesterolul, bolile de inimă erau reduse ca în Italia și au văzut că singura diferență era familia. În acea comunitate se ajutau, trăiau în familie, nu erau stresați că dacă rămân fără job, rămân și fără casă. Erau o comunitate mai liniștită. Deci au avansat ipoteza că unul dintre factori e lipsa stresului", a spus jurnalisul Val Vâlcu.
"Stresul este un cuvânt generic foarte larg ca sens. Dar până la urmă efectele acestui stres și mai ales depresia e problema cea mai importantă.
Depresia, care este mai frecventă decât ne imaginăm, e subdiagnosticată, mai ales la vârstnici.
Planta care prelungește viața: O PUTERE imensă. Singurul SECRET al supraviețuirii îndelungate
De ce mai ales la vârstnici?
Pentru că la ei depresia nu se manifestă cu tristețe, supărare, cum se manifestă la alții, la generațiile mai tinere sau la grupurile populaționale mai tinere, ci ei relatează niște simptome organice.
Adică nu spun că sunt trist, sunt supărat, spun că:
- mă doare capul
- am amețeli
- mă dor oasele.
Acestea reprezintă simptome pe care noi le numim somatizări ale depresiei, adică niște simptome legate de organe care de fapt sunt afectate.
Ele sunt ușor pretext pentru a-și restrânge foarte mult activitatea.
Adică vedem că devin mai apatici, nu-și mai vizitează prietenii, asta e foarte important, pentru că o familie extinsă, cu relații frecvente între diverși membrii, indiferent de generații, și cu atât mai mult mai benefice relațiile cu cât generațiile sunt mai depărtate, pentru că știți, legătura foarte puternică între nepoți și bunici... din amândouă puncte de vedere, și pentru bunici reprezintă un adevărat balsam interacțiunea cu niște copii mici și invers.
Copii mici sunt foarte apropiați de bunici din multe motive, nu neapărat pentru faptul că li se îndeplinesc toate dorințele. Dar și acesta poate fi un aspect.
Comunică poate și la alt nivel, poate și prin subconștient, e o chestiune mai complexă, nu e așa simplă cum vedem din afară.
Ideea unei unei diete ca să îți asigure o supraviețere îndelungată nu e suficientă", a declarat Gabriel Ioan Prada, director medical al Institutului "Ana Aslan" și șeful disciplinei de geriatrie gerontologie de la Universitatea "Carol Davila", în exclusivitate pentru DC Medical.
"Da, dar trebuie de un anumit tip.
Adică, dacă ne referim la vârstnici, în marea majoritate a bolilor, prima abordare este non-falmacologică, adică nu apelăm direct la medicamente, ci mai întâi încercăm alte metode de a rezolva această problemă și cum vă spuneam, o metodă importată este această interacțiune cu generațiile mai tinere.
S-au făcut niște studii, chiar concrete și s-au construit niște cămine pentru vârstnici, aproape de grădiniță și în pauze, copiii micuți, de 3 ani, 4 ani, 5 ani, interacționau foarte bine cu vârstnicii și s-a văzut că starea generală de sănătate era mult mai bună, inclusiv sănătatea psihică a acestor vârstnici care interacționau frecvent cu copii", a spus medicul.
"Deci vedeți că această abordare non-falmacologică este mult mai importantă poate decât medicamentele în sine.
De ce spun acest lucru?
Medicamentele au și reacții adverse. Pe de altă parte, atunci când am plătit o schemă terapeutică la o persoană în vârstă trebuie să ținem cont de faptul că, de regulă, există multe comorbidități, adică multe boli preexistente anterioare.
Și atunci trebuie să alegem din posibilitățile terapeutice o schemă în așa fel ca să nu fie contra-indicată în alte boli sau să nu fie contraindicată ca asociere cu medicamente pe care le iau pentru alte boli.
Deci chestiunile sunt destul de complexe, nu sunt așa de ușoare.
De aceea, prima armă împotriva unei afecțiuni, inclusiv pentru depresiile acestea, dacă nu sunt de tip psihotic, adică de depresie majoră, sunt aceste abordări non-farmacologice care de multe ori au efecte pozitive foarte bune, inclusiv apelarea la un psiholog care reușește să rezolve problemele, interacțiunile frecvente cu membrii ai familiei sunt foarte importante, pentru că ele asigură sprijinul moral pentru persoanele de orice vârstă, adică este indiferent de generație", a conchis Gabriel Ioan Prada.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...