De ce BOLI GRAVE ar suferi Vladimir Putin. Specialiștii, semnal de alarmă: Ceva nu e în regulă, e INSTABIL psihic

De ce boli grave ar suferi Vladimir Putin
De ce boli ar suferi Vladimir Putin. Oficialii au tras mai multe semnale de alarmă în urma deciziilor șocante pe care le-a luat președintele Rusiei.

Declanșarea războiului Rusiei asupra Ucrainei a luat prin surprindere o lume întreagă, iar agresivitatea atacului stârnește valuri de reacții. Milioane de oameni și-au părăsit țara, după ce viața lor s-a schimbat peste noapte, iar atitudinea lui Vladimir Putin este de neînțeles, de neconceput și criticată aspru de mulți oficiali. 

Vezi mai mult aici: Ce este TDC, BOALA de care ar suferi Vladimir Putin. De ce are fața UMFLATĂ: "Știe că e pe moarte, e în agonie"

Mai mulți oficiali americani au declarat că președitele Vladimir Putin este "frustrat și posibil instabil din punct de vedere psihic, eretic și delirant", potrivit USA Today.

Amenințarea lui Putin în ceea ce privește punerea forțelor nucleare în alertă a continuat să ridice semne de întrebare, motiv pentru care actualii și foștii oficiali americani, experți în domeniu susțin că președintele Putin are ieșiri din ce în ce mai nervoase și că ar putea fi, astfel, instabil psihic și au făcut o paralelă cu aparițiile publice ale lui Putin de acum câțiva ani față de cele de acum, din dorința de a exemplifica schimbarea lui drastică.

Chiar dacă nu există informații sigure care să ateste că Putin ar fi "instabil psihic" din punct de vedere medical, președintele se comportă complet diferit, susțin ei.

Oficiali americani au spus, pentru NBC News, că Putin prezintă un comportament diferit față de cel pe care îl avea în urmă cu mai mulți ani, are ieșiri foarte nervoase din cauza defășurării războiului, iar economia rusă are foarte mult de suferit din cauza sancțiunilor occidentale, iar de aici și "frustrarea" despre care se vorbește. 

"A fost în mod clar prins cu garda jos de rezistența forțelor ucrainene. El s-a izolat. Nu a fost foarte mult la Kremlin. Are din ce în ce mai puține informații, iar acestea provin doar de la cei ce-l lingușesc. 

Îmi fac griji că a fost pus la colț. Mă îngrijorează faptul că nu există o rampă de ieșire", a declarat senatorul Mark Warner, președintele Comisei pentru Informații, în contextul în care Vladimir Putin nu poate da înapoi campania militară.

Explozii neobișnuite de furie. Putin de acum, comparat cu Putin de acum câțiva ani: "A fost întotdeauna un ucigaş, dar problema lui acum este diferită şi semnificativă"

 

În plus, experții în Informații au explicat că președintele rus prezintă explozii neobișnuite de furie către oamenii din cercul său apropiat cu privire la starea campaniei militare.

Acest lucru este neobișnuit, spun ei, pentru că Putin, un fost ofițer de informații, de obicei știa să își controleze emoțiile și să le țină în frâu.

Fostul director al CIA, John Brennan, a spus că Vladimir Putin nu mai este același "dictator cu sânge rece și cu ochii limpezi care era în anul 2008".

Un diplomat occidental a spus despre Vladimir Putin că este puțin informat și foarte izolat, astfel că este complet rupt de realitate.

"Faptul că este atât de izolat reprezintă o preocupare foarte mare. Nu credem că el are o înțelegere realistă lumii actuale, a ceea se întâmplă", a spus el.

De asemenea, senatorul Marco Rubio, membru de rang al Comitetului de Informații, a declarat pe Twitter că "bătrânul Putin a fost mereu un ucigaș cu sânge rece, dar calculat. Acest nou Putin este și mai periculos".

"Aş vrea să pot împărtăşi mai multe, dar deocamdată pot spune că este destul de evident pentru mulţi că ceva nu este în regulă cu Putin. El a fost întotdeauna un ucigaş, dar problema lui acum este diferită şi semnificativă. Ar fi o greşeală să presupunem că Putin va reacţiona la fel cum ar fi făcut-o acum 5 ani", a mai spus senatorul american, potrivit Daily Mail.

Oficialul a spus și că cei din cercul apropiat al lui Vladimir Putin "trebuie să decidă dacă vor accepta noi ordine care îi vor transforma în criminali de război, căutaţi la nivel internaţional pentru tot restul vieţii".

Fiind un fost agent KGB, Putin a fost mereu "calculat și rece, însă acum pare un eretic (n.r.  blasfemator, spurcat, propovăduitor al unei erezii)", a spus și fostul secretar de stat Condoleezza Rice, care a completat că "l-am întâlnit de multe ori, dar acum pare schimbat și diferit. E cu totul altă persoană, pare imprevizibil și deloc constant în acțiunile lui".

Colegii lui Putin, șocați de deciziile și atitudinea acestuia

 

Andrey Kortunov, director general al Consiliului rus pentru afaceri internaţionale (RIAC), a dezvăluit că mulţi dintre colegii lui Vladimir Putin din Ministerul de Externe au fost "foarte surprinşi, şocaţi şi chiar devastaţi să vadă ce se întâmplă".

De pildă, Tatiana Stanovaya, de la firma de analiză politică R.Politik, a declarat că președintele rus nu mai "cere sfaturi, ci stabileşte sarcini care sunt doar executat".

"S-a retras mult în ultimii doi ani. Petrece mult timp singur înghiţindu-şi propriile temeri şi gânduri. Se crede că Putin se bazează acum doar pe un grup dur de şefi ai serviciilor militare, de securitate şi de spionaj, aceiaşi bărbaţi care l-au încurajat pe preşedintele rus să anexeze Crimeea în 2014 şi care au întărit ideea că Ucraina este condusă de dependenţi de droguri şi neo-naziştilor", a explicat Tatiana Stanovaya.

Ce probleme medicale ar avea Putin

 

Motivul pentru care liderul de la Kremlin a stat retras în ultimii ani ar fi de ordin medical. Oficialii săi au încercat să-l protejeze pe Putin de COVID-19, chiar dacă este vaccinat cu vaccinul rusesc Sputnik V.

Pe lângă infecția cu Sars-Cov-2, Vladimir Putin ar suferi de cancer, dar și Parkinson sau afecțiuni cerebrale, care ar fi cauzate de după COVID-19.

"Are probleme cerebrale"

 

Potrivit Grupului de reflecţie al SUA, după un comportament şi declaraţii "incorecte", Vladimir Putin ar suferi de probleme cerebrale induse de cunoscutul long-COVID.

"Cercetările de la începutul pandemiei au descoperit, de asemenea, că un număr mic de persoane care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 au experimentat schimbări bruşte de comportament, inclusiv delir, confuzie şi agitaţie", a explicat medicul Hussain Abdeh.

Nu în ultimul rând, președintele rus ar suferi de o pierdere a contactului cu realitatea, având o încredere de sine exuberantă şi dispreţ faţă de ceilalţi.

Profesorul Ian Robertson, neuropsiholog la Trinity College din Dublin, Irlanda, a sugerat că liderul de la Moscova ar putea suferi de "sindromul de orgoliu".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel