COVID: A doua doză de vaccin Johnson&Johnson crește numărul de anticorpi detectați de 4 până la 6 ori

Vaccin COVID-19 de la Johnson and Johnson. Foto: Johnson and Johnson
Dozele de rapel determină o creștere a eficacității vaccinului Johnson&Johnson împotriva maladiei COVID-19, potrivit unor date medicale noi publicate de compania americană.

Vaccinul COVID-19 produs de J&J a fost conceput inițial pentru a fi administrat sub forma unei  singure doze. Dar, după ce a doua doză a fost injectată la aproximativ două luni (56 de zile) după prima doză, nivelurile de anticorpi detectați au crescut „de patru până la șase ori”, a anunțat compania farmaceutică americană într-un comunicat (link direct comunicat).

Eficacitatea acestui vaccin împotriva cazurilor simptomatice ale maladiei COVID-19 la cel puțin 14 zile după administrarea dozei de rapel a fost de 75% și de 100% împotriva formelor grave ale bolii, conform datelor furnizate de un studiu clinic, desfășurat în mai multe țări pe persoane cu vârste de peste 18 ani.

În Statele Unite, eficacitatea împotriva cazurilor simptomatice (moderate și grave) a crescut până la 94% după administrarea dozei de rapel.

Cu titlu de comparație, potrivit celor mai recente date ale studiului clinic inițial, bazat pe o singură doză de vaccin J&J, eficacitatea acestui ser în Statele Unite împotriva cazurilor simptomatice era de 70%.

Potrivit companiei Johnson&Johnson, variantele aflate în circulație ale noului coronavirus reduc eficacitatea acestui vaccin împotriva formelor grave ale bolii.

În același timp, nivelurile de anticorpi sunt încă ridicate atunci când a doua doză este administrată, după șase luni de la injectarea primei doze: ele cresc de nouă ori la o săptămână după injectare și de 12 ori la patru săptămâni după administrarea dozei de rapel.

Compania americană a precizat că a transmis aceste date medicale către Agenția pentru alimente și medicamente (FDA) și că le va transmite în curând și altor autorități cu rol de reglementare medicală din lumea întreagă.

Informațiile publicate marți reprezintă o veste bună pentru cei 15 milioane de americani vaccinați cu serul anti-COVID-19 dezvoltat de Johnson&Johnson. Administrația președintelui Joe Biden a anunțat că dorește să demareze o campanie de rapel pentru rezidenții adulți vaccinați cu serurile produse de Pfizer și Moderna, dar a precizat că așteaptă mai multe date medicale despre serul dezvoltat de Johnson&Johnson.

O decizie despre modalitățile de administrare a dozelor de rapel pentru vaccinul Pfizer este așteptată în zilele următoare în Statele Unite.

Totodată, luna trecută J&J a publicat noi date medicale (link direct studiu) obținute între martie 2021 și sfârșitul lunii iulie 2021 despre eficacitatea vaccinului său la nivel global în condiții reale (în afara studiilor clinice) de la 390.000 de persoane vaccinate cu acest ser.

Potrivit acestui studiu în condiții reale, eficacitatea vaccinului J&J împotriva riscului de infectare este de 79% și de 81% împotriva riscului de spitalizare.

„Vaccinul nostru monodoză generează o reacție imunitară puternică și o memorie imunitară durabilă", a declarat în același comunicat Mathai Mammen, directorul departamentului de Cercetare și dezvoltare din cadrul companiei Johnson&Johnson. "Iar atunci când rapelul este administrat, protecția împotriva COVID-19 crește și mai mult", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel