COVID-19: 598 de noi cazuri și 27 de decese, în ultimele 24 de ore

Coronavirus. Foto: Pixabay
Bilanțul ultimelor 24 de ore ale pandemiei arată că au fost 598 de noi cazuri de infecție COVID-19 și 27 de decese. De asemenea, alte două decese înregistrate anterior au fost raportate în ultimele 24 de ore.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 25 decembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 598 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 29 de decese dintre care 2 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.

Între timp, în alte țări din Europa se înregistrează noi recorduri la numarul de îmbolnăviri. Astfel, Franța a depășit vineri seară, în Ajunul Crăciunului, pragul de 94.000 de noi cazuri de COVID-19, un nivel niciodată atins de la începutul pandemiei, din martie 2020, potrivit datelor publicate de Agenția franceză de sănătate publică.

Precedentul record absolut a fost atins joi, cu peste 91.000 de cazuri înregistrate în 24 de ore. Înainte de aceste două zile, doar în valul doi al pandemiei, în noiembrie 2020, s-au mai atins asemănătoare – recordul precedent fiind de 86.852 de cazuri noi înregistrate în 24 de ore.

Marea Britanie, care se confruntă cu o răspândire alarmantă a variantei Omicron de coronavirus, a înregistrat vineri peste 122.000 de cazuri noi de COVID-19 într-un interval de 24 de ore. Este un record absolut de la începutul pandemiei în această țară. 

Marea Britanie, una dintre cele mai grav afectate de pandemie în Europa, a înregistrat totodată 137 de decese asociate COVID-19 în ultimele 24 de ore - totalul a ajuns la 147.857 de decese -, precum și 1.171 de spitalizări, un număr ce marchează o accelerare a internărilor, în contextul în care acest parametru, monitorizat cu mare atenție, a rămas în mare parte neschimbat în perioada recentă.

Fiecare națiune din componența Marii Britanii beneficiază de o competență proprie în ceea ce privește chestiunile sanitare. Pentru moment, Țara Galilor, Irlanda de Nord și Scoția au anunțat înăspriri ale restricțiilor, care vor rămâne în vigoare și după Crăciun.

În ceea ce privește Anglia, Guvernul condus de Boris Johnson a preferat să amâne înăsprirea restricțiilor, bazându-se în special pe studii care arată un risc de spitalizare mai mic cauzat de varianta Omicron în raport cu varianta Delta, care a fost dominantă până de curând.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel