Acest tratament învinge cancerul și...
O fetiță de doarcinci luni a murit de pneumonie, după ce cu doar câteva ore înainte fusese diagnosticată cu roșu în gât, de către un medic pediatru e la Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani.
Medicul pediatru care a consultat copilul a declarat că diagnosticul pus a fost unul corect, având în vedere simptomatologia. Decesul copilului a survenit sâmbătă, 7 decembrie.
"Vineri, la ora 12,14 am consultat copilul Maria Daria Petrea, în vârstă de patru luni jumătate, din Ciuşlea. La examenul clinic nu am depistat simptomatologii respiratorii, semne de insuficienţă respiratorie, copilul respira bine, era bine colorat, avea tonus bun. Copilul a fost consultat pe îndelete, dezbrăcat la Pampers, pentru că aşa consultăm toţi copiii sugari. Temperatura intra-rectală a fost 36,8 grade. La examenul clinic am găsit un faringe hiperemic, fără alte modificări vizibile. Copilul a primit o reţetă acasă, cu antitermic şi simptomatice. (...) Orice copil febril sub vârsta de şase luni care are doar febră, fără alte semne clinice de boală, fără semne de gravitate, poate fi tratat acasă sub supraveghere 24 - 48 de ore cu antitermice, precum precizează şi ghidul de pediatrie din 2019. (...) Sugarul este o vârstă la care ştim prea bine că pot evolua oricând nefavorabil. Le-am recomandat părinţilor să monitorizeze starea copilului şi să se prezinte la spital dacă se agravează", a declarat medicul pediatru Mihaela Mihalache, citat de agerpres.ro.
Părinţii copilului susţin însă că fetiţa ar fi fost consultată de un alt medic, care le-ar fi prescris şi reţeta.
"Joi seara ne-a făcut fata temperatură. I-am băgat un supozitor. Vineri dimineaţă ne-am dus cu ea la Urgenţe la spital. M-a trimis în Policlinică, unde era doamna doctor Gruia. Dânsa mi-a dat tratament. A zis că are început de roşu în gât, mi-a dat Tantum Verde, Algin, Panadol şi nişte picături care se dau în caz că face temperatură mai mare de 39 de grade. Sâmbătă dimineaţă, la ora cinci, a mâncat fata. La şase m-am trezit să-i dau tratament şi nu am mai avut cui", a spus mama fetiţei decedate, Alina Artimon, citată de aceeași sursă.
Tatăl spune că poliţia a ridicat deja reţeta prescrisă de medicul din policlinică pentru cercetări, iar ei vor dreptate pentru copilul lor.
Reprezentanţii spitalului judeţean susţin că unitatea medicală a constituit o comisie pentru a vedea dacă au fost respectate protocoalele şi procedurile şi că rezultatul autopsiei este unul "prezumtiv".
"Copilul nu a fost consultat în UPU şi nici în secţia de Pediatrie a spitalului. El a fost consultat, aşa cum reiese şi din registrele de consultaţie, în cabinetul de pediatrie din Policlinică, de către doamna doctor Mihalache. Pentru a vedea dacă au fost probleme în cazul respectiv, spitalul a constituit o comisie pentru a verifica dacă din punct de vedere administrativ au fost respectate toate protocoalele şi toate procedurile de consultaţie. (...) La Medicină Legală s-a scris pneumonie. E un diagnostic prezumtiv, care se pune în prima fază. S-au luat probe şi s-au trimis la Iaşi pentru a vedea exact cauza decesului", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Alina Cosma.
Poliţiştii, care au fost sesizaţi despre acest caz de medicii de pe ambulanţă, fac cercetări pentru ucidere din culpă.
"La data de 7 decembrie ora 07,31, am fost sesizaţi prin 112 de către un reprezentat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea cu privire la faptul că în comuna Garoafa, satul Ciuşlea, un bebeluş de aproximativ patru luni a fost găsit decedat la domiciliu. În urma acestei sesizării, colegii din cadrul secţie de Poliţie Rurală Goleşti au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vrancea, iar în funcţie de rezultatul raportului de expertiză se vor continua cercetările în cauză", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acest tratament învinge cancerul și...
Conf. univ. dr. Viorica Rădoi, coordonator al Departamentului de...
Trei factori de risc majori duc la...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Acestea sunt cele mai importante...
Zgomotul alimentar, o preocupare...