Ciurchea: Toți pacienții cu amiotrofie musculară vor intra în tratament după rectificarea bugetară

Vasile Ciurchea, președintele CNAS
Vasile Ciurchea, președintele CNAS a declarat că toți pacienții cu amiotrofie musculară spinală vor intra în tratament după recitificarea bugetară.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat că după rectififarea bugetară din noiembrie, toţi pacienţii cu amiotrofie musculară spinală vor intra în tratament.

"În toate ţările din lume există prioritizare, în toate ţările există listă de aşteptare şi în România, în acest moment, pentru bolnavii cu amiotrofie, există o listă de aşteptare de 77 de pacienţi, din care 31 copii şi 46 adulţi. Am spus celor cu care am discutat că tratamentul va fi absolut egal şi absolut rambursat pentru toţi pacienţii, indiferent de vârstă. În momentul de faţă sunt în tratament 63 de bolnavi, am făcut toate demersurile pentru rectificare în care să primim bani pentru continuarea tratamentului la anul, că pentru acest an avem de continuat tratamentul, şi de a include cei 77 de bolnavi care sunt pe listă în momentul de faţă", a spus Vasile Ciurchea.

El a avut o discuţie, luni, cu reprezentanţii mai multor asociaţii care reprezintă pacienţii cu amiotrofie spinală pe tema accesului pacienţilor la tratamentul cu medicamentul Nusinersen, în contextul în care a fost organizat un protest în cursul dimineţii, în faţa CNAS. De asemenea, Vasile Ciurchea a dat asigurări că se vor primi bani în urma rectificării bugetare.

"Indiferent cine va fi la conducerea Casei Naţionale, lucrurile se pot întâmpla doar aşa, nu se poate altfel. În momentul de faţă nu avem bani pentru cei 77 de pacienţi, ne-a preocupat să asigurăm tratamentul bolnavilor care deja a fost iniţiat, pentru că nu poţi să opreşti un tratament, am asigurat urgenţele, deci lipsa de aşteptare este pentru bolnavii adulţi, sunt 46. Urgenţa o stabileşte medicul curant", a mai spus preşedintele CNAS. El a mai afirmat că tratamentul este egal pentru copii şi adulţi.

"Nu va modifica nimeni protocolul, el rămâne acelaşi. Tratamentul este egal pentru copii şi adulţi. Sigur că există o prioritizare pentru copii, pentru că şi din studiile clinice ale medicamentului, rezultă - cu cât îl dai mai devreme de la debutul bolii, deci cu cât vârsta este mai mică, cu atât rezultatele sunt mai bune", a declarat Vasile Ciurchea, după întâlnirea cu reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi.

Aproximativ 25 de persoane care suferă de amiotrofie spinală şi însoţitorii acestora au protestat, luni, în faţa CNAS, cerând acordarea tratamentului pentru toate persoanele care suferă de această boală, arată agerpres.ro.

"Am auzit acelaşi discurs ca şi în urmă cu un an, la protestul din 17 octombrie 2018, că toţi pacienţii or să primească. Am mai auzit acest lucru şi aş vrea să cred şi să văd că lucrul acesta se şi întâmplă. Pentru cineva care suferă de această boală, fiecare zi care trece înseamnă o degenerare a muşchiului şi se pierd neuronii motori", a declarat Bogdana Pătraşcu, membru al asociaţiei pentru ajutorarea persoanelor suferinde de atrofie musculară spinală, medic şi mama unei fetiţe care suferă de această boală. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel