Cireșele și beneficiile surprinzătoare pentru sportivi. Hâncu: Ajută la recuperare

ciresele si beneficiile surprinzatoare. FOTO DC Medical
Cireșele și fructele de sezon, doza de vitamine și sănătate. Ce beneficii au și cum pot fi combinate cu alte vegetale.

Fructele, pe lângă dulcele natural pe care îl oferă, au și o serie de beneficii pentru cei care practică diferite activități fizice, susține nutriționistul Anca Hâncu.

Cireșele ajută la recuperarea sportivilor prin efectul antiinflamator, antioxidant și prin conținutul de potasiu. Mai mult, acestea conțin și melatonină, astfel că ne ajută să avem un somn odihnitor”, a explicat specialistul în nutriție și boli metabolice în cadrul emisiunii ”Neatza cu Răzvan și Dani”.

Cum să ne bucurăm de fructele de sezon

 ”Apropos de fructele de sezon, avem aici caise, căpșuni, cireșe, piersici. Ce au în comun toate acestea? Calorii puține, de la 32 de kilocalorii per sută la căpșuni până la 63 la cireșe, care au cele mai multe calorii și cei mai mulți carbohidrați.

Au fibre, în jur de 2 grame la sută, ceea ce este extraordinar, fiind important pentru sănătatea digestivă, și trebuie spusă că toate acestea au efect antiinflamator, deci previn bolile cronice și prin catehine și antocianine protejează inima. Toate, prin conținutul de potasiu, ne ajută la reglarea tensiunii arteriale”, a mai spus Anca Hâncu, adăugând că fiecare dintre aceste fructe mai are câte un beneficiu ”particular”.

”La cireșe mai trebuie adăugat și că au efect diuretic, ca urmare sunt interesante în eliminarea pietrelor la rinichi, de asemenea scad și acidul uric, potrivite la cei cu gută.

Ceaiul din codițe de cireşe, beneficii pentru dureri, infecții, sânge și SLĂBIT. Cum îl prepari: Se bea de două ori pe zi

La căpșune aș puncta faptul că au cea mai mic aport de carbohidrați, de zaharuri, și au puține calorii, astfel că sunt potrivite pentru cei care doresc să țină un regim de scădere în greutate sau pentru cei care au diabet zaharat de tip 2. De asemenea, au vitamina C, importantă pentru imunitate, dar și pentru o piele strălucitoare și tot căpșunile, prin elagitanine, asigură protecția anticancer”, a continuat Anca Hâncu, susținând că fructele de sezon trebuie consumate în sezon, în primul rând să le mâncăm proaspete, apoi le mâncăm congelate, în piure sau gem, cu atenție la cantitatea de zahăr, sau în compot”.

Piersicile au efect antitumoral prin polifenol, dar și efect antiinflamator la nivelul tubului digestiv pentru că acestea conțin fibre solubile care se vor transforma în acizi grași, cu lanț scurt, care au efect antiinflamator, și atunci sunt bune chiar în sindrom de intestin iritabil sau alte afecțiuni inflamatorii ale tubului digestiv și mai au și rol  antialergic.

Caisele înseamnă sănătatea ochilor prin beta-caroten, luteină, zeaxantină, înseamnă o piele frumoasă, strălucitoare, pentru că acestea conțin vitamina C, cu rol de neutralizare a radicalilor liberi care sunt prezenți atât în radiațiile UV, mai ales în exces, cât și în alți agenți poluanți”, a mai spus specialistul în nutriție.

Fructele, în combinație pentru salate

Potrivit Ancăi Hâncu, fructele se pot combina în salate, pentru diverse arome, dar și într-o gustare deosebită.

”Le putem combina într-un snack cu puțină brânză, care merge foarte bine cu caisele. Însă aici depinde foarte mult de gust, dar și de creativitatea fiecăruia”, a mai spus Anca Hâncu, subliniind că aceste combinații sunt indicate la gustare, fie că este vorba de cea de dimineață sau cea de amiază.

”Seara deja nu se mai consumă excesul de fructoză și merge spre ceea ce numim ficat gras non-alcoolic dacă sunt în exces”, a mai spus medicul, precizând că fructele consumate în exces pot duce ”prea mulți carbohidrați, prea multe zaharuri, prea multă fructoză, în special cireșele, care excelează la acest lucru, și porția corectă este de 150 de grame”, care s-ar ”traduce” într-un castron mic de căpșuni sau de cireșe, 2-3 caise mici sau 2 piersici.

”Toate aceste beneficii sunt utile, însă ele trebuie integrate într-un stil de viață sănătos și într-o alimentație corectă. Mâncăm și carne, mâncăm și legume, și o felie, două de pâine, nu mâncăm doar fructe într-o zi”, a concluzionat dr. Anca Hâncu, la Antena 1.

Vezi și: Dieta mediteraneeană, recomandată pentru vindecarea diabetului. Dr. Hâncu: Se bazează și pe controlul porțiilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel