Cezar Irimia despre criza medicamentelor: Pacienții vor muri cu zile! Ăsta e genocid!

EXCLUSIV
Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a declarat, pentru DCMedical, că situația în care se află pacienții care depind de cele 18 medicamente pentru care nu s-a găsit nicio soluție și care vor dispărea de la 1 noiembrie, este dramatică și că vrea să acuze autoritățile responsabile de genocid.  

„Situația este tragică. Aici a dus lipsa de responsabilitate a decidenților pentru că parlamentarii au avut grijă să scoată din obligațiile miniștrilor responsabilitatea. Adică ei nu sunt responsabili de ceea ce fac sau de ceea ce nu fac. Nu poți să îi acționezi în judecată, ceea ce am dori noi să facem, pentru că legea îi apără. Aici am ajuns și își bat joc de noi și nu văd nicio alternativă, a declarat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, pentru DCMedical.

Din cele 128 de medicamente pentru care nu a fost acceptat prețul de către companiile farmaceutice, Ministerul afirma că 58 de medicamente au primit acceptul de preț de la companiile farmaceutice. În cazul altor 52 de medicamente, ministerul spune că au fost găsite echivalente terapeutice de către ANMDMR și comisiile de specialitate. Pentru 18 dintre acestea însă, companiile farmaceutice nu au fost de acord cu prețul și nici nu au fost găsite soluții alternative farmaceutice.

Cine garantează că medicamentele alternative vor funcționa?

Cezar Irimia trage un semnal de alarmă asupra eficienței midicamentelor alternative care vor înlocui tratamentul a mii de bolnavi.

"Acolo unde a declarat doamna Pintea că sunt alternative, nicio comisie din cadrul Ministerului Sănătății și nicio Comisie de specialitate, nu și-au dat acordul pe așa zisele alternative ale doamnei ministru. Pentru că și aici, dacă un pacient este obișnuit cu un medicament și din aceeași clasă îi dai alt medicament s-ar putea ca reacțiile adverse să fie violente la un moment dat sau chiar să nu răspundă la acel tratament. Deci efectiv este imposibil să garantăm acolo unde sunt soluții alternative că acestea funcționează", a mai spus acesta.

Dispariția celor 18 medicamente ar putea afecta sute de mii de pacienți cronici (diabetici, cardiaci, oncologici etc.)

"Iar acolo unde nu sunt alternative terapeutice, situația este dramatică pentru că pacienții aceia vor muri. Vor muri cu zile pentru că nu își vor permite să își cumpere din afara țării acele medicamente sau să facă comandă de acele medicamente ținând cont și de situația socio-economică a României din acest moment", atrage atenția Cezar Irimia.

Mai mult, președintele FABC spune că domnia sa a încercat să tragă un semnal de alarmă asupra fenomenului încă din 2018.

„O să-i acuz de genocid!”

"Politica proastă a prețului medicamentelor ne-a lăsat pe noi fără medicamente. Alternative nu avem. Chiar mâine vom ieși cu o scrisoare deschisă, unde ne vom exprima îngrijorarea și unde le vom spune clar și celor care vor veni, că prioritatea zero a noului Guvern să fie sănătatea, pentru că în fiecare zi, doar din patologia oncologică mor peste 140 de pacienți. În 2018 noi am mai ieșit cu o scrisoare deschisă prin către doamna Dăncilă și către domnul Orlando Teodorovici, care finanțează sistemul, dar și în atenția ministrului și a președintelui Casei de asigurări, domnul Vuncănescu, prin care atrăgeam atenția de acest fenomen și că pacienții rîmân fără medicamente, și le-am subliniat să nu-și mai pună numele pe certificatele de deces ale pacienților. Nu s-a întâmplat nimic, am fost apostrofat cumva, pentru că dezinformez. Uitați unde am ajuns pentru că nu s-a luat atitudine. O să-i acuz de genocid. Pentru că nu se poate să spui că atâta poate Statul român în condițiile în care dai salarii și pensii speciale parlamentarilor", a mai spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel