Centaurus, noua tulpină COVID asociată unor boli mai GRAVE. Descoperirea provoacă îngrijorare

centaurus - FOTO: Freepick
Centaurus este noua tulpină de coronavirus care provoacă îngrijorare.

Centaurus este npua mutație a COVID-19 și a fost identificată în 10 state, inclusiv din Europa. Marea Britanie, Germania, Statele Unite sau Canada sunt doar câteva din țările care au raportat infecții cu noua tulpină a coronavirusului.

Noua tulpină, asociată unor boli mai grave

Varianta BA.2.75 a fost identificată, inițial, în India, la începutul lunii mai. Numărul de cazuri a crescut în ritm accelerat și aparent mai rapid decât varianta extrem de transmisibilă BA.5, potrivit The Guardian.

La începutul lunii iulie, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a clasificat-o ”variantă aflată în procedură de monitorizare”, ceea ce înseamnă că există indicii că ar putea fi mai transmisibilă sau asociată cu o boală mai gravă, însă datele colectate nu permit încă formularea unor concluzii.

Și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) monitorizează noua variantă.

Pe lângă răspândirea geografică rapidă și extinsă, experții sunt alertați de numărul mare de mutații suplimentare pe care BA.2.75 le conține, în raport cu BA.2, din care ar fi evoluat.

”Nu atât mutațiile sunt cele care îngrijorează, ci mai mult numărul/combinația lor. Este greu de prezis efectul atâtor mutații care apar împreună și care dau putere virusului atunci când se manifestă împreună. Este cu siguranță un potențial pericol pentru ceea ce urmează după BA.5.”, a spus dr. Tom Peacock, virusolog la Imperial College London, care a fost primul care a identificat Omicron ca o potențială îngrijorare în noiembrie 2021

Experții spun că apariția anul trecut a variantei Omicron, după ce s-a crezut că Delta va reprezenta punctul maxim de evoluție pandemică, și extinderea noilor variante arată că virusul nu poate fi ținut sub control prin același plan care s-ar aplica în caz de gripă.

În plus față de vaccinare, planurile pe termen lung ar trebui să includă măsuri suplimentare pentru a se preveni infecțările și reinfectările, care să aibă în vedere sisteme de ventilație îmbunătățită, filtrare sau sterilizare a aerului în spații închise, teste suplimentare, precum și perioade de izolare care să reducă răspândirea îmbolnăvirilor.

Vezi și: Dopul de ceară din urechi, complicații. Medic: Favorizează apariția infecțiilor bacteriene și micotice

OMS spune că pandemia de Covid-19 rămâne o urgență de sănătate la nivel global

Comitetul de Urgenţă al OMS, alcătuit din experţi independenţi, a precizat într-un comunicat că numărul în creştere al cazurilor de infectare, evoluţia virală în desfăşurare şi presiunea exercitată asupra sistemelor sanitare din mai multe ţări arată că această situaţie a rămas o urgenţă, conform AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Numărul de cazuri raportate către OMS a crescut cu 30% în ultimele două săptămâni, conform comunicatului, însă comitetul a punctat de asemenea că imunitatea crescută a populaţiei, pe care o corelează în cea mai mare parte cu programele de vaccinare, a dus la o ”decuplare” a cazurilor de COVID-19 de spitalizări şi decese.

Comitetul a avertizat şi asupra scăderii procedurilor de screening şi de secvenţiere genomică, care fac ”din ce în ce mai dificilă” evaluarea impactului variantelor COVID-19 şi a subliniat ”inadecvarea supravegherii actuale” a pandemiei.

De asemenea, Comitetul de Urgenţă al OMS a anunţat că a luat act de creşterea recentă a numărului de cazuri de COVID-19 în diferite regiuni ale lumii, precum şi de lipsa implementării măsurilor adecvate de sănătate publică în regiunile afectate de reapariţia cazurilor.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a acceptat recomandarea comisiei privind menţinerea statutului de urgenţă globală de sănătate pentru COVID-19. Pandemia de COVID-19 ”este departe de a se termina”, a anunţat marţi Tedros Ghebreyesus în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Geneva.

”Pe măsură ce spitalizările şi transmiterea COVID-19 cresc, guvernele trebuie să implementeze măsuri încercate şi testate, cum ar fi purtarea măştilor, ventilaţie îmbunătăţită şi protocoale de testare şi tratament”, a adăugat el.

Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel