Ce să iei cu tine dacă te internezi în spital. Nu mi-a spus nimeni de asta. 3 obiecte banale de care ai mare nevoie, la care nu te gândești când faci bagajul

Kit spital - Foto: Freepik @garakta_studio
EXCLUSIV
Ce să-ți iei la tine dacă te internezi în spital. Kitul necesar de care nu-ți spune nimeni înainte de internare, dar te trezești în fața faptului împlinit. Sunt obiecte banale la care nici nu te-ai fi gândit, mai ales dacă n-ai mai trecut prin experiența spitalului niciodată.

Când vine vorba de o internare în spital, majoritatea ne gândim la lucruri esențiale precum: documentele, pijamalele, poate o periuta de dinti, niste servețele umede și uscate și un dezinfectant de mâini.

Și când vine vorba de bagaj... e o adevărată aventură, mai ceva ca bagajul de vacanță. E ceva mai complicat, chiar dacă ai de stat în spital doar 1 - 2 zile.

Ce nu știm însă, până nu ajungem acolo, este că spitalele nu oferă întotdeauna toate cele necesare pentru confortul pacientului. Și aici mă refer la spitalele de stat, căci prin cele private nu am trecut.

Am învățat câteva lucruri din experiența pe care am avut-o recent, când internată fiind, m-am trezit că-mi lipseau niște lucruri aparent banale, dar indispensabile pentru cazarea la spital.

Așa că, dacă ai o internare planificată într-un spital de stat, sau dacă vrei să fii pregătit în caz de urgență, iată ce ar trebui să conțină "kitul de spital" pe care nimeni nu ți-l spune să-l aduci.

Primul obiect necesar este o simplă pungă. Pentru că primul pas după internare este să mergi în salon. În salon îți lași toate lucrurile, iar apoi, într-o pungă, trebuie să-ți pui câteva lucruri pe care le vei lua cu tine în secția ATI, unde vei sta cam o zi. Așa că, din bagajul mare de salon, trebuie să-ți iei într-o pungă câteva lucruri despre care vei afla abia atunci, pe loc, și despre care îți voi spune în rândurile ce urmează.

Un alt obiect absolut necesar de care aș fi avut nevoie, dar nu m-am gândit la el, era o banală cană.

M-am lovit de asta încă de la așteptarea în sala de Terapie Intensivă, înainte de operație, când m-au întrebat dacă am o cană în care să primesc apă de gură pentru operație. Nu am avut o cană, așa au băgat apa de gura înapoi în dulap și aia a fost.

Totuși, în ultimul moment, s-a găsit o soluție, aceea de a-mi da apa de gură într-o seringă sterilă.

Apoi am avut nevoie de cană în momentul în care am fost transferată de la ATI în salon. Odată ce ai voie să mănânci sau să bei ceva, ai nevoie de o cană în care să primești ceai proaspăt.

Din fericire, pentru că nu puteam primi vizite, am primit un pahar de unică folosință totuși, după ceva timpi de așteptare.

Al doilea obiect de care ai nevoie de acasă este o linguriță... pentru că ai nevoie să amesteci în ceai sau sa mănânci ceea ce ți se dă, dacă îți este permis să mănânci ceva. Aș completa aici că ai avea nevoie de: o linguriță, o lingură și o furculiță.

Un alt obiect de care nevoie este un pai. Pentru că după o anestezie prin intubare... simți nevoia mai mare să bei ceai, apă sau chiar supa cu un pai, decât cu lingura.

Tot la categoria asta de mâncat intră si mâncarea... Pare ciudat, dar ai cam avea nevoie să vii de acasă cu cel puțin un iaurt simplu și slab și de un pachet de biscuiți simpli. Vei avea nevoie de ei la primele mese, pentru a-ți putea porni digestia ușor, ușor. Totuși, medicul este cel care îți va spune când ai voie să le mănânci.

Tot aici intră și apa. Ia-ți bidoane de apă la tine de acasă, în funcție de timpul pe care știi că-l petreci în spital până la prima vizită a familiei. Pentru că în spital, în afară de ceai și meniul de mâncare, nu ai de unde să primești apă, iaurt, biscuiți sau alte cele necesare.

Un al lucru de care ai nevoie este... hârtia igienică. În spitalul în care am fost eu... nu exista asta pe nicăieri. Probabil că așa e în toate spitalele, nu știu. Dar nu strică să iei la tine o rolă de hârtie igienică să o ai la nevoie.

Alt lucru de care ai nevoie sunt papucii de casă cat mai comozi și lejeri.

În punga pentru ATI despre care spuneam chiar la început va trebui să ai cam asa: telefon, hârtie igienică, prosop, încărcator și cană.

În kitul pentru spital ai mai avea nevoie și de:

- prosop

- săpun

- șervețele umede

- servețele uscate

- pijamale comode

- șosete și lenjerie intimă

- un halat

- 1, 2, 3 măști nu ar strica

- încărcător de telefon

- căști

- periuță și pastă de dinți

- prinzătoare de păr

- deodorant

- o perie de păr

- pastilele uzuale dacă urmezi un tratament pentru o boală deja existentă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

antibioticele - FOTO: Freepik@toonsteb
EXCLUSIV
Antibioticele, prezente în alimente. Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu: Aduc un aport nedorit în organism

Crossuri externe

pixel