Zgomotul alimentar, o preocupare...
Experții de la Institutul de Medicină și Consiliul pentru Alimentație și Nutriție din SUA au stabilit, în Aportul dietetic de referință (link direct raport), că doza zilnică recomandată pentru vitamina D zilnic este de 15 micrograme pe zi pentru adulții cu vârsta sub 70 de ani și 20 micrograme pentru adulți cu vârsta de peste 70 de ani.
În timp ce atingerea nivelurilor toxice de vitamina D în organism este destul de rară, aportul dietetic de referință stabilește un nivel de admisie superior tolerabil de 100 micrograme pe zi pentru oricine are vârsta peste 19 ani.
Un raport de caz publicat în 2019 în Jurnalul Asociației Medicale Canadiene (link direct studiu) arată că aportul excesiv de vitamina D poate provoca afecțiuni foarte grave la persoanele care nu prezintă deficiență. Studiul analizează cazul unui bărbat în vârstă de 54 de ani, care, după ce s-a întors dintr-o vacanță în Asia de Sud-Est, unde a stat mare parte din timp la plajă și unde organismul lui a produs în mod natural vitamina D de care avea nevoie, a prezentat niveluri crescute ale creatininei, sugerând daune renale sau alte disfuncționalități. Medicii care l-au consultat au descoperit că bărbatul lui doze mari de vitamină D pentru că așa îi recomandase un naturopat.
Practic, timp de peste doi ani și jumătate, inclusiv în vacanța din Asia, pacientul, care nu avea o istorie de osteoporoză sau deficiență de vitamina D, luase zilnic 8-12 picături de vitamina D lichidă, în total având un aport între 8.000-12.000 UI (unități internaționale). Pe lângă asta, mai lua două suplimente care conțineau și ele cte 500 UI de vitamina D. L întoarcerea din vacanță, pentru că se simțea rău, bărbatul s-a dus la doctor, iar a analize s-a constatat că avea niveluri foarte ridicate și periculoase de calciu în sânge, ceea ce i-a provocat o afectare renală semnificativă.
Pentru a evita supradoza trebuie să te uiți atent la ce consumi și la ce faci: dacă stai la soare 15-25 de minute pe zi, organismul produce suficientă vitamina D. Dacă iei suplimentele de vitamina D, acestea au între 1.000 de unități internaționale (UI) și 10.000 UI, ceea ce echivalează cu între 25 micrograme și 250 micrograme per supliment. Dar vitamina D se poate găsi și în alimente fortifiate (gen lapte, iaurt, cereale etc), în alte suplimente, în băuturi etc, așa că dacă nu ești atent la ce și cum consumi poți ajunge la supradoză. Și iată care sunt efectele negative ale supradozei:
Vitamina D este o vitamină liposolubilă care ajută la absorbția calciului în organism. De aceea, mulți oameni spun că vitamina D este importantă de consumat atunci când sunteți mai în vârstă, deoarece calciul este un mineral care întărește oasele și previne osteoporoza. Cu toate acestea, dacă consumi excesiv calciu (cantitatea zilnică recomandată este între 2.000 și 2.500 de miligrame UL pe zi, în funcție de vârstă), corpul dumneavoastră ar putea risca să dezvolte hipercalcemie, arată experții de la Institutului Național american de Sănătate (link direct sursa informației).
Iar hipercalcemia poate duce la dezvoltarea pietrelor la rinichi, spre exemplu, după cum arată n studiu publicat în The New England Journal of Medicine (link direct studiu). Din cauza hipercalcemiei, însă, puteți avea și următoarele simptome:
Greața și vărsăturile sunt ambele simptome care pot să apară odată cu administrarea unei cantități prea mari de vitamina D și hipercalcemie. La fel, și oboseala este un simpom al hipercalcemiei. De asemenea, puteți avea constipație, durerea abdominală și scăderea poftei de mancare. Persoanele afectate elimină cantități anormal de mari de urină, ceea ce poate determina deshidratarea și setea crescută.
Iritabilitatea este, de asemenea, un simptom obișnuit al hipercalcemiei și al consumului excesiv de vitamina D. Dar când e vorba de hipercalcemie severă, afectarea este majoră: pacientul poate avea disfuncție cerebrală cu confuzie, tulburări emoționale, delir, halucinații și poate intra în comă. În astfel de cazuri se pot produce slăbiciune musculară și ritm cardiac anormal și poate urma decesul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările extreme de temperatură...
În fiecare an, peste 8,7 milioane de oameni mor din cauza...