Ce este mastopexia și cui îi este indicată. La ce trebuie să fii atentă după intervenție

ce este mastopexia. FOTO: Freepik @tutatama
Ce este mastopexia, în ce situații este necesară aceasta și care este ”regula de aur” după intervenție.

O dată cu înaintarea în vârstă, cu fluctuațiile de greutate, dar și după nașteri și perioada de alăptare, aspectul sânilor unei femei se modifică, având un impact asupra acesteia, cel mai mult poate fiind de ordin emoțional și de stimă de sine.

Astfel, există femei care apelează la intervenția de mastopexie, ce nu este altceva decât o ridicare de sâni.

Medicul Nico Ferariu a explicat, la Antena 3, ce reprezintă mastopexia, care sunt condițiile în care se poate face, dar și ce trebuie respectat după această intervenție.

”Mastopexia înseamnă ridicarea sânilor. Lifting-ul mamar este o operație prin care țesutul mamar se reajustează. Pielea se micșorează și sânul se reajustează într-o poziție mai ridicată, mai fermă și mai tânără pentru un bust”, a declarat dr. Nico Ferariu, medic estetician la Sfat de Sănătate de la Antena 3.

Această intervenție este indicată pacientelor cu sânii goliți de conținut după sarcină, deci și alăptare, după o cură de slăbire sau îmbătrânire, cu exces de piele și care și-au pierdut poziția inițială.

De altfel, medicul a subliniat că mastopexia nu reprezintă o mărire de volum a sânului. ”Dacă pacienta are un volum mai mic și are un exces de piele, atunci, dacă dorește un sân care să fie plin și voluminos avem nevoie de o proteză mamară, de un implant”.

Având în vedere specificul acestei intervenții de lifting, specialistul preciza că ”dacă avem fluctuații de greutate și sânul se mărește și se micșorează, atunci nu o să păstrăm un rezultat pentru mai mult timp, la fel de frumos”, a spus medicul, subliniind că femeile trebuie să fie trecute de perioada de naștere și de perioada alăptării, mai mult, că acestea trebuie să fie clinic sănătoase.

Cât privește numărul de astfel de intervenții, mai spune medicul, de-a lungul timpului sânul lăsat de fluctuațiile de greutate și de înaintarea în vârstă, poate fi ridicat de mai multe ori.

Care sunt pașii pentru mastopexie

Potrivit medicului, pașii care trebuie parcurși înainte de o astfel de intervenție sunt:

- consultul preoperator, în care se va face anamneza pacientei, pentru aflarea istoricului medical - antecedente fiziologice și patologice

- analize preoperatorii.

- o ecografie mamară, pentru a știi care este statusul țesutului mamar înainte de operație, dar şi de un consult preanestezie.

De altfel, un aspect important de reținut este că ecografia este o investigație imagistică cu valoare complementară cu mamografia, cele două fiind utile în depistarea precoce a cancerului mamar, cel mai frecvent tip de cancer în România, potrivit Centrului Medical de Diagnostic și Tratament ”Dr. Victor Babeș”.

Mastopexia nu doare, dar poate avea complicații

Comparativ cu operația de mărire a sânilor, după care sunt sunt și dureri, în cea de mastopexie, ”când manevrăm țesutul mamar, dacă vorbim de piele, țesut gras și glandă mamară, postoperator nu avem dureri, nu sunt dureri mari”, spune medicul, subliniind că pot apărea complicații, ca la orice intervenție chirurgicală.

”Vorbim despre complicații imediate și de complicații la distanță. Dintre complicațiile imediate amintim sângerarea sau dehiscenţa de plaga, o infecție posibil să apară. 

Iar complicaţiile la distanţă, de obicei, sunt complicații legate de colecții lichidiene, de apariția unor seroame la distanță de operație. Poate de complicaţiile legate de cicatrici pentru că cicatrizarea este un proces care durează un an după orice intervenție, chiar dacă este estetică”, a mai spus medicul.

După ce ați făcut liftingul mamar, este posibil să aveți:

- cicatrici. În mod obișnuit, acestea se vor estompa în timp;

- modificări ale senzației mamelonului sau a sânilor. De obicei, acestea revin în câteva săptămâni, dar uneori pot fi permanente;

- sâni care au forme sau dimensiuni diferite. Uneori, acest lucru se datorează faptului că sânii se vindecă într-un ritm diferit;

- pierderea mamelonului sau a areolei. Acest lucru este rar, dar se poate întâmpla dacă procedura provoacă pierderi de sânge în zonă, notează WebMD.

Ce trebuie făcut după mastopexie - regula de aur

”Cred că prima regulă este că sânul fiind un ţesut care are nevoie de susţinere, noi trebuie să reținem că trebuie să îl susținem, și cu cât are o susţinere mai bună, o bustieră de exemplu, pentru mai mult timp, cu atât acesta va arăta mai bine în viitor. 

Nu avem voie să avem fluctuaţii mari de greutate, iar aici nu vorbim de bully, nici de body-shaming, pacientele sunt sfătuite ca după o intervenție chirurgicală estetică, să încerce să-și mențină greutatea cu o limită între 3 și 5 kilograme.

E foarte important  ca postoperator, pacienta să ţină legătura cu medicul sau cu echipa medicală, dar și să respecte întocmai indicațiile medicale.

Asta înseamnă că nu ne operăm și plecăm la plajă. Dacă vorbim de lifting, o lună de zile postoperator nu facem sport, iar după o lună putem să facem, dar cu bustieră”, a mai explicat medicul.

Vezi și: Ana Morodan, pe masa de operație: La vârsta mea nu mai pot, coloana mea nu mai poate sta dreaptă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel