Cercetătorii au realizat o...
Dr. Radu Țincu a explicat ce înseamnă mai exact coma alcoolică, dar și cum se poate ajunge la intoxicarea cu alcool. De altfel, este cunoscută recomandarea medicilor ca alcoolul să se consume cu moderație, mai ales în sezonul cald, asta pentru că un consum ridicat de alcool poate duce, printre altele, și la deshidratare.
”Discutăm de intoxicaţia alcoolică atunci când cantitatea de alcool prezentă în sânge depășește capacitatea organismului de metabolizare, apar efectele de deprimare a sistemului nervos central.
Sigur, noi consumăm alcool pentru că ne aduce o stare de bine, apare acea stare de euforie imediat după consumul alcoolului, dar în momentul în care cantitatea de alcool se acumulează în sistemul nervos central, apare progresiv deprimarea creierului.
Nu mai putem să ne coordonăm foarte bine mișcările, nu mai putem să vorbim cu aceeași acuratețe, nu mai vedem la fel de bine ca în condiții normale.
Dacă continuăm să bem, la un moment dat, creierul este atât de deprimat încât apare starea de comă. Pacienții pot să ajungă în stare de comă”, a explicat dr. Radu Țincu, medic toxicolog, la Sfat de sănătate de la Antena 3.
”Cel mai frecvent consumul de alcool produce greață și vărsături, iar dacă pacientul respectiv varsă în timp ce este comatos, nu va putea să-și protejeze căile aeriene și apare o complicație extrem de importantă și gravă - pneumonia de aspirație traheobronșică, în care conținutul gastric ajunge la nivel pulmonar, și dintr-o dată plămânul va fi contaminat atât cu bacterii, dar şi cu suc gastric.
Acest suc gastric este extrem de acid și produce o pneumonică chimică, adică o inflamație chimică a țesutului pulmonar. Cei mai mulți dintre acești pacienți mor nu din cauza intoxicației alcoolice. Mor în urma complicației pulmonare și de multe ori necesită măsuri de terapie intensivă și ventilație mecanică chiar pe perioade lungi de timp”, a mai spus medicul Țincu.
Potrivit medicului toxicolog, există o diferență destul de importantă între beție și intoxicația alcoolică, pentru că aceasta din urmă pune în pericol autonomia organismului.
”Faptul că apare hipotensiunea arterială. Trebuie să spunem că alcoolul este un vasodilatator. Consumat în exces va produce scăderea tensiunii arteriale chiar până la nivel de colaps cardiovascular. Acest lucru va duce la o scădere a funcţiei renale.
De asemenea, alcoolul este un toxic direct pentru miocard. Inima nu mai funcționează la fel de bine în prezența alcoolului și pot să apară tulburări de ritm cardiac.
Aceste tulburări sunt cu atât mai frecvente cu cât cantitatea de alcool este mai mare sau la persoanele tinere care nu au un metabolism la fel de accelerat al etanolului.
Și trebuie să mai spunem un lucru pe care oamenii probabil nu îl cunosc. Unul dintre metaboliții alcoolului, acetaldehida, eset un cancerigen. S-a dovedit că prezența acetaldehidei care apare în urma metabolizării alcoolului crește riscul de cancer gastric, cancer esofagian sau cancer hepatic.
Și atunci trebuie să ne punem întrebarea cât de des bem astfel încât această cantitate de acetaldehidei să nu fie atât de mare încât să producă mutații genetice”, a mai spus Radu Țincu.
Băuturile carbogazoase, efecte nocive asupra ficatului. Dr. Ene: La fel cum o face alcoolul
Totodată, medicul a subliniat faptul că intoxicațiile acute cu alcool nu apar pe perioade lungi de timp ci atunci când depășim cantitatea ”acceptată”.
”Dacă discutăm de un consum cronic timp de mai multe zile dincolo de intoxicația acută, trebuie să ne uităm și la alte complicații acute pe care le determină alcoolul.
Pancreatita acută, hepatita acută toxică pot să apară după 2-3 zile de consum exagerat de alcool și unele dintre aceste complicații pot să fie mortale.
Mortalitatea asociată pancreatitei acute este una extrem de ridicată și de cele mai multe ori, când suntem în vacanță, nu consumăm doar alcool în exces, consumăm și alimente în exces.
Asocierea dintre alcool, alimente grase, prăjeli, alimente extrem de condimentate vor crește riscul de a dezvolta astfel de complicații digestive”, a mai spus medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Cercetătorii au realizat o...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Alimentația echilibrată, bogată în...