Schimbările extreme de temperatură...
Cancerul, indiferent de organul afectat, devine agresiv prin două mecanisme principale: invadarea structurilor locale și metastazarea în alte organe. Pe măsură ce tumora avansează, crește și riscul de metastaze, subliniind necesitatea unei strategii terapeutice bine coordonate și eficiente.
Dr. Mircea Dediu, șeful Secției Oncologice la Spitalul Clinic SANADOR, a explicat în exclusivitate la DC MEDICAL ce trebuie să știm despre dezvoltarea tumorilor.
"Patologia neoplazică, indiferent unde se dezvoltă la nivel de organ, devine agresivă în două feluri. Pe de o parte, invadează structurile organului în care s-a născut și a doua modalitate de a se răspândi în organe. În decursul evoluției, lucrurile sunt în dinamică. Pentru tumorile mai mici se consideră că rămân cantonate la nivelul de organ.
Pe măsură ce tumora se dezvoltă, posibilitatea dezvoltării metastazelor este mai mare. Așa stând lucrurile, înțelegem că abordarea unei tumori are două mari obiective", a explicat dr. Mircea Dediu, șeful Secției Oncologice la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC MEDICAL.
Celule canceroase - FOTO: Freepik@vecstock
Cancerul rămâne una dintre cele mai mari provocări medicale ale secolului XXI, dar progresele în domeniul oncologiei aduc speranță pentru milioane de pacienți. Abordarea oncologică a tumorilor se bazează pe o combinație complexă de diagnostic precis, tratamente personalizate și suport psihologic.
Abordarea oncologică a tumorilor este complexă și multidisciplinară, implicând diagnostic avansat, tratamente personalizate, suport psihologic și cercetare continuă. Deși provocările rămân, progresele recente oferă speranță și îmbunătățesc semnificativ prognosticul pacienților cu cancer.
"Controlul local, respectiv controlul zonei unde s-a dezvoltat care se realizează prin metode chirurgicale, prin scoaterea tumorii. Dacă nu este posibil, radioterapia este o a doua metodă de terapie locală. Alături de aceste două momente terapeutice, tratamentele sistemice au în vedere această posibilitate de diseminare și cele trei modalități trebuie să se utilizeze într-un mod complementar.
Cele trei modalități trebuie îmbinate în așa fel, încât stadiul în care este depistată, beneficiul terapeutic să fie cât mai consistent. Pentru a se pune în practică, este necesar ca specialiștii celor trei domenii, respectiv chirurgul, radioterapeutul și oncologul să se întâlnească și să discute situația pacientului, a tumorii respective și de comun acord să găsească modalitatea acestui tratament multidisciplinar în așa fel încât beneficiul să fie maxim.
Nu pentru toți pacienții este potrivită exact aceeași atitudine multimodală pentru că, din varii motive, diversele variante terapeutice pot să difere de la caz la caz. Aceste comisii multidisciplinare sunt absolut necesare pentru a decide strategia optimă și urmărirea tratamentului pe măsură ce lucrurile ridică anumite probleme", a mai explicat dr. Mircea Dediu, șeful Secției Oncologice de la Spitalul Clinic SANADOR.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Schimbările extreme de temperatură...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
În fiecare an, peste 8,7 milioane de oameni mor din cauza...
Uite trucul simplu care îți usucă...