Trei factori de risc majori duc la...
Noul studiu, realizat în metroul din Londra arată că există o legătură între mersul cu metroul și răspândirea infecțiilor respiratorii. Studiul, publicat la 4 decembrie în jurnalul Environmental Health, va contribui la adoptarea și aplicarea de măsuri de combatere a răspândirii bolilor infecțioase.
Prin compararea informațiilor despre cardul Oyster (un card de transport pe care adaugi bani când ai nevoie) și a datelor privind sănătatea publică din Anglia privind infecțiile respiratorii asemănătoare gripei, Dr. Lara Goscé de la Departamentul de inginerie civilă al Universității din Bristol și Dr. Anders Johansson de la Departamentul de Inginerie Matematică, de la aceeași universitate, au descoperit rate mai ridicate de infecții la londonezii care fac călătorii mai lungi cu metroul prin terminale mai aglomerate.
Dr. Goscé a explicat că „Rate mai mari [de infecții asemănătoare gripei] pot fi observate în cartiere deservite de un număr mic de linii subterane: pasagerii începând călătoria din aceste stații trebuind să schimbe de obicei linia, o dată sau de mai multe ori, în stații-intersecție aglomerate, cum ar fi King's Cross (stație nod a metrolului din Londra) pentru a ajunge la destinația lor finală".
„Pe de alta parte, rate mai mici de infecții respiratorii se găsesc la locuitorii din cartiere unde populația nu folosește transportul public ca principală formă de transport pentru a se deplasa la locul de muncă sau cartiere deservite de mai multe linii subterane, care asigură calatorii mai rapide cu mai puține opriri și contacte cu mai puțini oameni".
Citește și: Gripa, transmisă prin bancnote. Cum ne protejăm
Echipa de cercetători speră că rezultatele obțținute în acest studiu vor duce la adaptarea politicilor guvernamentale de epidemie din Mmarea Britanie. Dr. Goscé arată că „în special factorii de decizie ar trebui să abordeze rolul potențial jucat de transportul public și stațiile aglomerate și să evite încurajarea participării la astfel de medii în timpul epidemiilor".
Pe viitor, cercetătorii vor să deseneze o hartă mai clară a răspândirii infecțiilor asemănătoare gripei într-un mediu metropolitan și, astfel, intenționează să combine datele de infecție la nivel individual cu studiile existente din gospodării și școli.
Citește și: Gripa și greutatea, corelație surprinzătoare
Dr. Goscé a expxlicat, într-un material dat publicității de Universitatea Bristol, că „aceste rezultate sunt preliminare, din cauza limitării setului de date. Studii empirice care combină aero-biologia și modelele de călători ar fi importante în îmbunătățirea fidelității sale și în elaborarea de strategii non-farmaceutice de control care abordează densitățile de prag pentru a minimiza numărul infecțiilor, dar și de ventilație optimă în diferite medii aglomerate".
Studiul, integral, poate fi consultat AICI.
Cum și metroul bucureștean e la fel de aglomerat ca cel din Londra, trebuie să știm și cum să ne protejăm. În primul rând, spun medicii, dacă ai atens un obiect pe care-l ating și alții, gen uși de metrou, cartele, bare, scaune, balustade de la scrări și scări rulante, nu pui mâna la față, mai ales la gură, nas sau ochi.
Trebuie să evităm pe cât se poate și aglomerațiile, adică orele de vârf când metroul este aglomerat. Fie că plecăm mai devreme de acasă și mai devreme de la muncă spre casă, fie că plecăm mai târziu.
Apoi, trebui să „respectați regulile generale și individuale de igienă: utilizarea batistei și spălatul pe mâini, pusul mâinii la gură atunci când tușim sau stranutăm, evitarea contaminării prin atingerea cu mâinile a ochilor sau a gurii, aerisirea zilnică a locuințelor sau a birourilor cu menținerea unei temperaturi de 18-22 grade Celsius precum și igienizarea spațiilor și a suprafețelor. Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun, spălatul trebuie să dureze cel puțin 20 de secunde, insistând pe pliurile și spațiile interdigitale, apoi uscați mâinile cu prosoape de hartie sau aer cald sau dacă nu sunteți în apropierea apei puteți utiliza, cu eficință mai redusă, un dezinfectant pe bază de alcool”, arată conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru.
Nu în ultimul rând, trebuie să evităm stresul termic, îmbrăcându-ne adecvat pentru frigul de afară și să consumăm lichide calde (exclus alcool). E imosrtant și să avem un regim de alimentar adecvat: bazat pe fructe și legume proaspete, bogate în vitamine, renunțarea la fumat și respectarea programului de odihnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Schimbările extreme de temperatură...