Palpitațiile inimii, adesea...
UPDATE 13.30 Întregul bilanț COVID de vineri, 18 februarie:
”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14.524 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 850 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.766 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În total, până astăzi, 18 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.643.614 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 99.073 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 2.249.116 pacienți au fost declarați vindecați.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 872 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 62.323 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 17.02.2022 (10:00) – 18.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 135 de decese (80 bărbați și 55 femei), dintre care 10 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iași, Ilfov, Maramureş, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 135 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de de vârstă 10-19 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 19 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 50 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 57 la categoria de vârstă peste 80 de ani. 127 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Din totalul de 135 de pacienți decedați, 114 au fost nevaccinați și 21 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 30-39 ani și peste 80 ani. 19 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.
Au fost raportate 10 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Bacău, Constanța, Covasna, Suceava și Municipiul București, 2 în luna ianuarie 2022 și 8 în luna februarie 2022.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 9.614, cu 100 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.132 de persoane, cu 13 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.132 de pacienți internați la ATI, 978 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 567 sunt minori, 553 fiind internați în secții, cu 11 mai puțin decât în ziua anterioară și 14 la ATI, cu 4 mai mult decât în ziua anterioară.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.269.002 teste RT-PCR și 8.296.429 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.792 teste RT-PCR (12.139 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.653 la cerere) și 47.587 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 193.103 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.339 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 84.485 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 16 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.363 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 275 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 17 februarie, 667 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 149.450 lei.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.893 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 209 în Marea Britanie, 138 în Franța, 3.127 în Germania, 99 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 12 în SUA, 11 în Suedia, 151 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 8 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 51 în Cipru, 8 în India, 8 în Ucraina, 14 în Emiratele Arabe Unite, 18 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 4 în Serbia, 14 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia, 2 în Georgia, 2 în Turkmenistan și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit, Nigeria și Mexic. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 201 cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate. Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global: În intervalul 10 februarie 2022– 17 februarie 2022, au fost raportate 103.295.893 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania. Începând din 15 decembrie 2020, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal”.
Știrea inițială:
Autoritățile anunță vineri, 18 februarie, circa 14.500 de noi îmbolnăviri cu infecția COVID.
”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 18 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 14.524 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 135 decese, dintre care 10 anterioare intervalului de referință”, se arată într-o informare oficială.
Joi, 17 februarie, au fost raportate peste 15.000 de noi cazuri de infecții COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore. 1.914 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Numărul internărilor la copii a fost de patru ori mai mare în cazul variantei Omicron, spun specialiștii. De asemenea, în cazul adolescenților nevaccinați, numărul a fost mai mare de șase ori decât la cei nevaccinați. Ratele de spitalizare în rândul copiilor a fost de patru ori mai mare și de șase ori mai mare în rândul adolescenților nevaccinați în valul cinci, în care a predominat varianta Omicron, față de toamna trecută, când varianta predominantă a fost Delta.
CITEȘTE și: INSP, raport COVID 7-13 februarie: 80,1% din decesele înregistrare sunt la nevaccinați
Un raport al Institutului Național de Sănătate Publică privind boala COVID pe intervalul 7-13 februarie arată că 80,1% dintre îmbolnăvirile COVID înregistrate între 7 și 13 februarie au fost la persoane nevaccinate.
”COVID-19 - raport INSP: 80.1%% din decesele înregistrate în săptămâna 7 - 13 februarie au fost la persoane nevaccinate! În săptămâna 7 - 13 februarie 2022: - 50.6% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate;- dintre persoanele vaccinate care s-au îmbolnăvit, 47% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de 6 luni de la ultima doză;- 80.1%% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate. Trebuie să protejăm persoanele vulnerabile!”, se arată pe Facebook Ro Vaccinare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Această metodă simplă ne ajută să...