Avertismentul pneumologilor: ciuperca Aspergillus, ascunsă în plămâni

Plămâni
O ciupercă minusculă care se poate ascunde în plămâni afectează un procent al populației mult mai mare decât se credea, avertizează pneumologii prezenți la Congresul Societății Europene a Bolilor Respiratorii (ERS), deschis astăzi, 17 septembrie, la Paris. 

Specialiștii în pneumologie au tras un serios semnal de alarmă cu privire la o boală insidioasă și puțin cunoscută: aspergiloza pulmonară cronică. Este cauzată de o ciupercă microscopică foarte periculoasă pentru plămâni. 

„Este o problemă de sănătate publică enormă, dar această boală nu se află nici în atenția populației, nici a corpului medical”, avertizează dr. Cendrine Godet, care precizează că peste 3 milioane de persoane sunt afectate de această maladie „mult subestimată”. 

Ciuperca Aspergillus, în umezeala din casă

Aspergillus este o ciupercă microscopică foarte răspândită, care se găsește în locuințe, mai ales în spațiile cu multă umezeală cum sunt băile și bucătăriile, în tavanele false, în instalațiile de climatizare, în depozite.

„Dacă aveți pete de igrasie puteți fi siguri că aspergillus este acolo”, subliniază dr. Godet. Pentru majoritatea oamenilor ciuperca Aspergillus este inofensivă, însă reprezintă un adevărat pericol pentru anumite categorii de populație: cei cu imunitatea scăzută, pacienții care suferă deja de boli respiratorii cronice: astm, BPOC, tuberculoză, cancer

Dar pneumologii estimează că numărul acestor persoane este mult mai mare decât se credea. De exemplu, pot fi afectați toți cei care fumează sau chiar și cei care au o mică cicatrice pe plămân rămasă în urma unei infecții mai vechi, cum ar fi o pneumonie, precizează dr. Godet. Sunt porți de intrare pentru ciuperca Aspergillus, care se infiltrează și își face „culcuș” în acele zone.

Infecția cu Aspergillus evoluează în tăcere

„Unele simptome cronice pot să se dezvolte pe parcursul unor ani întregi, fără să facă prea mult zgomot, apoi apar tuse, sufocare, până se ajunge la scuipat sânge”, explică medicul. În formele foarte grave, „când descoperim că Aspergillus este cauza, plămânul începe să se distrugă, există cavități enorme, cu acumulări de ciuperci în interior”. La pacienții netratați, mortalitatea în 5 ani variază între 50 și 80%. 

Un tratament experimental în caz de aspergiloză pulmonară

Împreună cu alți doi specialiști francezi, prof. Jacques Cadranel și Francis Couturaud, dr. Godet va lansa în noiembrie anul acesta, pe 35 de pacienți, un studiu în premieră mondială. Vor fi comparate medicamentele clasice (antifungice sub formă de comprimat) cu un tratament antifungic cu aerosoli administrat pe cale inhalatorie.

„Ideea este de a respira medicamentul pe aceeași cale cu sporii ciupercii și de avea concentrații mari în zonele infectate”, spune medicul. 

Dacă își va dovedi eficiența, tratamentul cu aerosoli va avea și avantajul că va costa mult mai puțin decât cele mai noi antifungice disponibile pe piață (200 de euro pentru 6 luni de tratament, contra a 10.000, 23.000 sau chiar 75.000 de euro pentru cele mai noi molecule).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel