Astm, uleiul de pește nu îmbunătățește controlul bolii

Ulei de peste
Uleiul de pește nu pare să îmbunătățească controlul astmului bronșic la adolescenți și adulții tineri care sunt supraponderali sau obezi, potrivit unei noi cercetări. Oamenii de știință au derulat un studiu randomizat, în care au suplimentat uleiul de pește la pacienții supraponderali / obezi cu astm necontrolat. Aceștia au luat patru grame de ulei de pește pe zi timp de șase luni dar nu și-au îmbunătățit controlul astmului, măsurat printr-un chestionar standard de control al astmului, prin teste de respirație, vizite urgente la medic și exacerbări severe de astm.

,,Nu știm de ce controlul astmului la pacienții obezi este mai dificil, dar există dovezi că obezitatea provoacă inflamație sistemică. Deoarece acizii grași omega-3 din uleiurile de pește au proprietăți antiinflamatorii, am vrut să testăm dacă uleiul de pește ar avea beneficii terapeutice pentru acești pacienți”, a spus dr. Lang, Jason, co-autor al studiului și profesor asociat de pediatrie la Universitatea Duke.

Cei 98 de participanți supraponderali / obezi din studiu au avut vârsta cuprinsă între 12 și 25 ani (vârsta medie: 14,6 ani). Toți au fost diagnosticați cu astm de către un medic, dar au avut control scăzut al astmului, în ciuda utilizării unui corticosteroid inhalator zilnic. Aproximativ jumătate dintre participanți erau afro-americani. La fiecare trei participanți desemnați să ia uleiul de pește timp de 25 de săptămâni, unul a fost însărcinat să ia uleiul de soia cu placebo.

Cercetătorii au analizat, de asemenea, dacă o variantă din gena ALOX5 a afectat rezultatele studiului. Se știe că mutațiile din gena respectivă pot reduce răspunsurile la medicamentele antileukotriene. Leukotrienele sunt molecule inflamatorii care joacă un rol critic în declanșarea atacurilor de astm. În acest studiu, varianta ALOX5 pare a fi legată de producerea de leucotriene, dar nu de eficacitatea uleiului de pește în asigurarea controlului astmului.

 Autorii au scris că rezultatele studiului negative nu reprezintă ultimul cuvânt despre uleiul de pește și astm. Ei au recunoscut că dozele mai mari de ulei de pește pe o perioadă mai lungă de timp pot produce un rezultat diferit.

,,Pe baza studiului actual, totuși nu există suficiente dovezi pentru ca medicii să sugereze pacienților cu astm necontrolat că ar trebui să ia suplimente de ulei de pește zilnic pentru a-i ajuta în controlul astmului", a spus dr. Lang, potrivit Medicalxpress.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel