Apneea în somn crește riscul de cancer, în special la femei

Îngrășarea și obezitatea ar putea fi legate de expunerea la lumină în timpul somnului
Apneea în somn ar putea fi legată de cancer, în special la femei, arată un nou studiu. Explicația ar putea fi nivelul scăzut de oxigen din sânge din timpul nopții.

Apneea în somn crește riscul de cancer, iar acest ris pare să fie mai mare la femei, decât la bărbați, potrivit webmd.com.

„Studiile recente au arătat ca nivelurile scăzute de oxigen din sânge în timpul nopții și tulburările de somn, ambele cunoscute în apnee în somn obstructivă, pot juca un rol important în biologia diferitelor tipuri de cancer", a declarat liderul de studiu, Athanasia Pataka.

„Dar acest domeniu de cercetare este foarte nou, iar efectele asupra genului (masculin sau feminin) nu au fost studiate în detaliu înainte", a mai spus Pataka, profesor asistent de medicină respiratorie la Universitatea Aristotle din Grecia.

Cercetătorii au examinat datele de la mai mult de 19.000 de pacienți cu apnee de somn în Europa, în scopul de a evalua legătura dintre apneea severă obstructivă, în somn, nivelul scăzut de oxigen diin sânge și riscul de cancer.

La persoanele cu tulburări de somn, căile aeriene se închid complet sau parțial de multe ori în timpul somnului, reducând nivelurile de oxigen din sânge. Simptomele frecvente sunt sforăitul, somnul întrerupt și oboseala excesivă.

Nivelul scăzut de oxigen din sânge crește riscul

Studiul a constatat că persoanele care au mai multe episoade de închideri ale căilor respiratorii în timpul somnului și ale căror niveluri de saturație a oxigenului din sânge scad sub 90% sunt diagnosticate cu cancer mai des decât persoanele fără apnee în somn.

Cercetătorii au descoperit că prezența cancerului a fost mai frecventă în rândul femeilor, decât a bărbații, chiar și după luarea în considerare a unor factori cum ar fi vârsta, indicele de masă corporala (IMC), fumatul și consumul de alcool.

Dintre pacienții din studiu, 2% au fost diagnosticați cu cancer grav, inclusiv 2,8% dintre femei și 1,7% bărbați. Cei diagnosticați cu cancer au fost în mare parte cu vârste de peste 50 de ani și mai puțin supraponderali. Cel mai frecvent tip de cancer la femei a fost cancerul de sân, în timp ce cancerul de prostată a fost cel mai răspândit printre bărbați.

Studiul nu poate demonstra că tulburările de somn cauzează cancer, ci doar că există o asociere între cele două.

Cu toate acestea, constatările sugerează ca apneea de somn ar putea fi un indicator pentru cancer la femei, dar este nevoie de mai multe cercetări pentru a confirma, potrivit autorilor studiului. Constatările au fost publicate în European Respiratory Journal.

Semnele de apnee în somn pot fi mai puțin observabile la femei, au subliniat cercetătorii.

„Simptomele clasice ale apneei de somn, cum ar fi somnolenta, sforăitul și opreirea respirației în timpul nopții sunt raportate mai frecvent la bărbați, dar alte simptome mai puțin cunoscute precum oboseala, insomnia, depresia și durerile de cap de dimineață sunt mai frecvente la femei" a explicat într-un comunicat de presă al revistei.

Ea a sugerat că „medicii trebuie să fie mai atenți atunci când evaluează pacienții de sex feminin pentru posibilă apnee în somn."

Dr. Anita Simonds, vicepreședinte al European Respiratory Society, a subliniat că prevalența generală a cancerului a fost scăzută, totuși, de doar 2%. Prin urmare, pacienții cu apnee în somn nu ar trebui să fie alarmați de această cercetare, a declarat Simonds, care nu a fost implicat în studiu.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel