APCR, Scrisoare deschisă către Dumnezeu: Guvernul demis lasă în urmă doar cimitire pline

Alianta Pacientilor Cronici din Romania trage un semnal de alarmă asupra situației în care se găsește sistemul medical din România, în contextul crizei de medicamente.  

Într-o scrisoare deschisă, intitulată Scrisoare deschisă către Dumnezeu-  "Doamne, vino Doamne, să vezi câţi au mai rămas din oameni!", reprezentanții APCR amintesc faptul că în luna august 2018, APCR publica o scrisoare deschisă, rugând decidenţii (Premier, Ministrul de Finanţe, Ministrul Sănătăţii, Preşedintele CNAS) următoarele: "Nu vă mai puneţi numele pe certificatele de deces a celor care nu şi-au primit tratamentele la timp şi nu mai faceţi declaraţii populiste de genul introducerii pe lista de compensate a nu ştiu câte medicamente la care, în realitate, nu avem acces!"

Potrivit APCR, România are autorizate mai puţin de 4000 de medicamente, ceea ce reprezintă mai puţin de jumătatea mediei ţărilor Uniunii Europene.

"Subfinanţarea sistemului şi politica populistă a preţului medicamentului - cel mai mic din UE - nu a făcut decât, azi, să nu mai avem nicio şansă la viaţă, deoarece am rămas fără medicamente. Intenţia unor măsuri pompieristice ale ministrului sănătăţii nu au determinat decât panica în rândul pacienţilor rămaşi fără tratamente, iar lucrurile s-au agravat de la o zi la alta. Săptămâna viitoare, în 2, 4 şi 6 noiembrie se vor retrage din România încă 21 de medicamente fără alternativa terapeutică. Zeci de mii de romani, pacienţi cronici, nu vor mai avea acces la niciun fel de tratament medicamentos!

Radiografia actuală a sistemului de sănătate:

- Pacienţii îşi mai câştigă dreptul la sănătate/tratamente, doar în instanţă;

- Pacienţii au fost lăsaţi fără medicamentele esenţiale şi existenţiale;

- Dispariţia medicamentelor fără alternative terapeutice, rămasă fără nicio soluţie de la Ministerul Sănătăţii, face în continuare victime;

- Dispariţia medicamentelor cu alternativa terapeutică, nu şi-a asumat-o nimeni din rândul comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii sau a societăţilor profesionale, neţinându-se seama de efectele farmacologice diferite ale medicamentelor, inclusiv cele din aceeaşi clasă terapeutică;

- Ignorarea de către autorităţi a studiilor clinice care, ar fi adus bani la buget şi ar fi salvat vieţi;

- Realocarea banilor din sistemul de sănătate de către guvern - a se vedea taxa pe viciu, etc. - şi dirijarea acestora către salarii şi pensii speciale;

- Politizarea excesivă a sistemului prin numirea la conducerea unor instituţii, a unor incompetenţi care nu au făcut decât să fure şi să blocheze sistemul:

"Iubiţii" noştri parlamentari au dat legi care să-i îmbogăţească şi care să-i absolve de responsabilităţi după ce nu mai sunt în funcţii. De aceea, orice guvern va fi instalat la Palatul Victoria, trebuie să aibă, nu ca prioritate, ci că urgenţa urgenţelor, rezolvarea imediată a crizei din sănătate, printr-o consultare amplă cu asociaţiile de pacienţi", se arată în comunicatul remis presei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel