La vârsta a doua, prevenția...
Apa este element esențial pentru viață. Dacă fără hrană putem supraviețui chiar și 40 de zile, perioada de rezistență fără apă este de el mult 3-4 zile, deoarece după aceste interval se poate ajunge la complicații medicale, inclusiv la deces.
Pentru a ne asigura o hidratare adecvată, medicii recomandă consumul a 40 ml/lichid/corp pe zi, cu o ajustare și în funcție de activitatea fiecăruia și de condițiile de temperatură. În această cantitate de lichid se încadrează apa, aportul de apă din fructe și legume, dar și ceaiurile sau supele.
În privința apei, alegerile sunt împărțite, după posibilități și gusturi, adică apa potabilă, de la robinet, ori apa minerală îmbuteliată, fie că e vorba de cea plată sau de cea carbogazoază, care de asemenea este minerală, dar are adaos de dioxid de carbon, ce face acei bulbuci ce se sparg de marginea paharului.
Îmbunătățește hidratarea
Apa carbogazoasă vă ajută să vă mențineți hidratat, mai ales dacă vă gândiți că apa ”chioară” nu are niciun gust, de altfel, ca atare nici nu ar trebui să aibă vreun gust, aceasta fiind una dintre principalele sale proprietăți chimice, și altfel nu puteți să vă asigurați aportul necesar de lichid.
”Nu există nicio dovadă științifică care să sugereze că apa carbogazoasă este rea pentru dumneavoastră.
Susțin persoanele care beau apă carbogazoasă pentru a crește hidratarea de bază.
Majoritatea femeilor ar trebui să consume zilnic 11,5 pahare de băuturi hidratante, în timp ce bărbații ar trebui să vizeze 15,5 pahare.
Acest lucru poate fi descurajant, dar apa carbogazoasă, printre alte băuturi, poate face acest obiectiv mai ușor de atins”, afirmă dieteticianul Mary Wirtz, citată de EatThis.
Te vei bucura de apă
Bulele din paharul cu apă carbogazoasă te determină să bei mai multă apă decât o faci de obicei, la fel ca și adăugarea unei arome pentru a-i da gust.
Însă, dacă puneți puțin suc de lămâie sau adăugați câteva felii de fructe înghețate veți obține o hidratare pe măsură, în plus este și una sănătoasă, căci nu aveți nevoie de adaosuri dulci pentru aportul de lichide.
Însă, oricât de plăcută ni se pare apa minerală carbogazoasă, este important să ținem cont că aceasta poate avea efecte adverse asupra noastră, consumul putând duce la balonare sau chiar la probleme dentare.
Apa minerală vă balonează
Când beți apă carbogazoasă se înghite mai mult aer decât atunci când doar mâncați, iar aceste lucru poate crea o stare de disconfort, mai ales celor care au tulburări intestinale, precum sindromul intestinului iritabil.
Stimularea efervescentă din intestin poate provoca constipație sau poate declanșa mișcări intestinale.
Pe de altă parte, expansiunea cu bule din stomac poate duce la o sațietate fără calorii.
Un studiu a comparat efectul apei carbogazoase cu cel al apei plate asupra senzației de foame și de sațietate la un mic grup de femei tinere.
Cercetătorii au constatat că o mai mare sațietate și o diminuare a senzației de foame au avut loc doar atunci când femeile au consumat apă carbogazoasă, mai arată sursa menționată.
Apa minerală vă face să luați în greutate
Câteva studii sugerează că apa carbogazoasă - cu sau fără îndulcitori artificiali - poate duce la creșterea în greutate și la un indice de masă corporală mai mare, chiar dacă poate conține zero calorii.
Explicația este dată de faptul că ”îndulcitorii artificiali pot avea efecte negative asupra sănătății digestive și a nivelului de zahăr din sânge, precum și efecte secundare grave asupra sănătății”, notează nutriționistul dietetician Mary Sabat.
Micile experimente pe șobolani și oameni publicate în 2017 în Obesity Research and Clinical Practice sugerează că efervescența provocată de dioxidul de carbon din băuturi determină eliberarea grelinei, hormonul foamei, care poate determina mâncatul în exces.
Apa minerală duce la pierderea în greutate
Dacă veți consuma apa carbogazoasă fără niciun altfel de adaos aveți șanse să pierdeți în greutate.
În timp ce există puține cercetări privind apa carbogazoasă simplă, fără calorii, fără coloranți și îndulcitori artificiali adăugați poate funcționa în același mod ca și băuturile fără și cu conținut scăzut de calorii îndulcite artificial.
Sucurile dietetice fără calorii sunt în esență apă carbogazoasă la care se adaugă coloranți și un îndulcitor artificial.
Este folosită de milioane de persoane care țin dietă în locul băuturilor îndulcite cu zahăr de zeci de ani, iar unele studii au demonstrat eficacitatea lor în reducerea greutății corporale.
Apa minerală poate afecta dantura
Deși nu în aceeași măsură ca băuturile dulci, apa carbogazoasă neîndulcită poate contribui la apariția cariilor.
”Apa carbogazoasă poate avea un pH mai mic decât apa plată obișnuită, iar acest pH mai mic poate eroda smalțul dentar în timp”, spune Lauren Manaker.
Apa minerală te pune în alertă
Atunci când este foarte cald și transpiri, atât apa plată, cât și cea carbogazoasă te ajută la hidratare.
Dar dacă vrei să rămâi alert și să eviți somnolența cauzată de căldură, alege cea cu bule.
O analiză publicată în revista Physiological Behavior a arătat că apa carbogazoasă a provocat o creștere a fluxului sanguin cerebral și a tensiunii arteriale, precum și o motivație mai puternică în comparație cu apa plată.
Apa minerală poate cauza probleme de sănătate
Unele ape minerală și ape carbogazoase îmbuteliate conțin niveluri potențial nesănătoase de substanțe chimice sintetice PFAS care au fost legate de o varietate de probleme de sănătate, potrivit unui studiu realizat de Consumer Reports în 2020.
”Aceste substanțe chimice artificiale folosite adesea în ambalajele alimentare sunt cunoscute și sub numele de forever chemicals (substanțe chimice veșnice), deoarece sunt greu de descompus în organism sau în mediu”, afirmă Trista Best.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...